Timotei: Aceasta este prima mențiune biblică referitoare la Timotei, al cărui nume grecesc înseamnă „Cel care îl onorează pe Dumnezeu”. Nu se știe cu exactitate când a devenit Timotei creștin. Totuși, mama sa, Eunice, o evreică credincioasă, și probabil și bunica sa, Lois, l-au învățat din fragedă copilărie „scrierile sfinte”, cu alte cuvinte Scripturile ebraice. (2Ti 1:5; 3:15) Eunice și Lois au devenit creștine foarte probabil când Pavel a vizitat Listra, în timpul primei sale călătorii misionare. Despre tatăl lui Timotei se spune că era grec, ceea ce însemna că strămoșii lui erau originari din Grecia sau că era de altă naționalitate. Din câte se pare, el nu era creștin. În timpul celei de-a doua călătorii misionare, la sfârșitul anului 49 sau începutul anului 50 e.n., Pavel a venit în Listra, care era, după toate probabilitățile, orașul natal al lui Timotei. În acea perioadă, Timotei era un discipol creștin, fiind „vorbit de bine de frații din Listra și din Iconium”. (Fa 16:2) Este posibil ca Timotei să fi fost atunci în ultimii ani ai adolescenței sau să fi avut puțin peste 20 de ani, concluzie susținută de îndemnul pe care i l-a dat Pavel 10 sau 15 ani mai târziu (probabil între 61 și 64 e.n.), când a spus: „Nimeni să nu te disprețuiască pentru că ești tânăr”. (1Ti 4:12) Acest lucru arată că Timotei era, la acea dată, un bărbat relativ tânăr.

l-a circumcis: Pavel știa bine că circumcizia nu era o cerință pentru creștini. (Fa 15:6-29) Timotei, al cărui tată nu era credincios, nu fusese circumcis. Pavel știa că acest lucru i-ar fi putut poticni pe unii dintre evreii pe care aveau să-i viziteze împreună în timpul călătoriei lor misionare. Pentru ca activitatea lor să nu fie îngreunată, Pavel i-a cerut lui Timotei să accepte această operație dureroasă. Astfel, amândoi au acționat în armonie cu ceea ce Pavel le-a scris mai târziu corintenilor: „Pentru iudei am devenit ca un iudeu, ca să-i câștig pe iudei”. (1Co 9:20)

de apostolii și de bătrânii din Ierusalim: Așa cum s-a explicat în nota de studiu de la Fa 15:2, unii bătrâni din Israelul antic slujeau în poziții de răspundere oferind îndrumare întregii națiuni. În mod asemănător, bătrânii din Ierusalim împreună cu apostolii slujeau în calitate de corp de guvernare pentru toate congregațiile creștine din secolul I e.n. După ce au analizat chestiunea circumciziei, apostolii și bătrânii au transmis decizia luată congregațiilor, care au considerat-o ca fiind obligatorie.

provincia Asia: Vezi Glosarul, „Asia”.

spiritul lui Isus: Se referă, din câte se pare, la faptul că Isus a folosit spiritul sfânt, sau forța activă sfântă, pe care l-a „primit de la Tatăl”. (Fa 2:33) În calitate de cap al congregației creștine, Isus s-a folosit de acest spirit pentru a îndruma lucrarea de predicare efectuată de primii creștini, arătându-le unde trebuiau să-și concentreze eforturile. În acest caz, cu ajutorul ‘spiritului sfânt’, Isus i-a împiedicat pe Pavel și pe însoțitorii lui să predice în provincia Asia și în provincia Bitinia. (Fa 16:6-10) Vestea bună a ajuns totuși în aceste regiuni mai târziu. (Fa 18:18-21; 1Pe 1:1, 2)

au trecut pe lângă: Sau „au trecut prin”. Verbul grecesc parérkhomai, redat aici prin „au trecut pe lângă”, nu exclude ideea de a trece prin acea zonă, ceea ce se pare că Pavel și însoțitorii săi au și făcut. Portul maritim Troa se afla în regiunea Misia, situată în partea de nord-vest a Asiei Mici. Ei au trebuit să treacă prin Misia ca să ajungă în Troa. Prin urmare, ei „au trecut pe lângă Misia” în sensul că au călătorit prin acea regiune fără a se opri pentru a predica acolo într-un mod temeinic.

Macedonia: Vezi Glosarul.

am încercat să plecăm: Până la capitolul 16 cu versetul 9, cartea Faptele este narată doar la persoana a III-a plural, cu alte cuvinte scriitorul Luca vorbește despre ceea ce au spus și au făcut alții. Aici însă, în Fa 16:10, stilul se schimbă, Luca incluzându-se în narațiune. Din acest moment, el folosește persoana I plural în acele porțiuni din text în care relatează evenimente la care a participat alături de Pavel și de tovarășii săi de călătorie. (Vezi nota de studiu de la Fa 1:1 și „Introducere la cartea Faptele”.) Luca l-a însoțit pe Pavel mai întâi în călătoria de la Troa la Filipi, în jurul anului 50 e.n., dar când Pavel a plecat din Filipi, Luca nu a mers cu el. (Fa 16:10-17, 40; vezi notele de studiu de la Fa 20:5; 27:1)

să le anunțăm vestea bună: Vezi nota de studiu de la Fa 5:42.

Filipi: Inițial, orașul se numea Crenides (Krenides). Filip al II-lea al Macedoniei (tatăl lui Alexandru cel Mare) a cucerit orașul când i-a învins pe traci, pe la mijlocul secolului al IV-lea î.e.n., și i-a dat numele său. În zonă existau bogate mine de aur, astfel că s-au bătut monede de aur cu numele lui Filip. În aproximativ 168 î.e.n., consulul roman Lucius Aemilius Paulus l-a înfrânt pe Perseu, ultimul rege al Macedoniei, și a luat în stăpânire orașul Filipi și teritoriul din jur. În 146 î.e.n., întreaga Macedonie devenise provincie romană. Bătălia în care Octavian și Marc Antoniu au învins armatele lui Brutus și ale lui Caius Cassius Longinus (asasinii lui Iuliu Cezar) s-a purtat pe câmpia din jurul orașului Filipi (42 î.e.n.). Ulterior, în amintirea acestei mari victorii, Octavian a transformat orașul în colonie romană. Câțiva ani mai târziu, când Senatul roman i-a acordat titlul de Cezar August, Octavian a numit orașul Colonia Augusta Iulia Philippensium. (Vezi Ap. B13.)

un râu: Mulți erudiți au emis ipoteza că acest râu ar fi Gangites, aflat la 2,4 km vest de Filipi, la o distanță mai mare decât cea care se putea parcurge într-o zi de sabat. Unii consideră că, întrucât orașul Filipi avea caracter militar, probabil că evreilor le era interzis să se întrunească în vederea închinării în interiorul orașului, ei trebuind să meargă departe de oraș. Alții susțin că este vorba despre Crenides (Krenides), un curs mic de apă, aflat în apropierea orașului și numit de localnici pârâul Lidiei. Totuși, aici au fost descoperite morminte romane și, pentru că era un loc public, unii consideră că era puțin probabil să fi fost folosit ca loc de rugăciune. Alții însă sugerează că este vorba de albia acum secată a unui râu, aflată în afara Porții Neapolisului, unde în secolul al IV-lea sau al V-lea e.n. au fost construite mai multe biserici pentru a comemora vizita lui Pavel în Filipi.

un loc de rugăciune: Probabil că evreilor nu le era permis să aibă o sinagogă în Filipi, având în vedere caracterul militar al orașului. Sau este posibil ca în oraș să nu fi existat zece bărbați evrei, numărul minim necesar, potrivit tradiției, pentru a forma o sinagogă.

o femeie pe nume Lidia: Lidia este menționată numai de două ori în Biblie, aici și în Fa 16:40. Folosirea numelui „Lidia” ca substantiv propriu este atestată documentar, cu toate că unii consideră că „Lidia” era o poreclă, însemnând „femeie din Lidia”. Lidia și cei din casa ei au devenit creștini în jurul anului 50 e.n., în Filipi, numărându-se printre primii europeni care au îmbrățișat creștinismul în urma predicării lui Pavel. Lidia – probabil o femeie necăsătorită sau văduvă – era o persoană generoasă, motiv pentru care s-a bucurat de compania încurajatoare a misionarilor Pavel, Sila și Luca. (Fa 16:15)

o vânzătoare de purpură: Este posibil ca Lidia să fi făcut comerț cu articole de culoare purpurie cum ar fi stofe, veșminte, tapiserii, vopsele și altele. Ea era originară din Tiatira, un oraș situat în vestul Asiei Mici, în regiunea numită Lidia. O inscripție descoperită în Filipi atestă existența unei bresle a comercianților de purpură în acest oraș. Lidienii și vecinii lor erau renumiți pentru iscusința cu care vopseau stofele cu purpură, încă de pe vremea lui Homer (secolul al IX-lea sau al VIII-lea î.e.n.). Lidia trebuie să fi fost o comerciantă bogată și de succes, întrucât afacerea ei necesita un capital substanțial. Totodată, ea avea o casă suficient de mare pentru a putea găzdui patru bărbați: Pavel, Sila, Timotei și Luca. Mențiunea „casa ei” ar putea însemna că ea locuia cu unele rude sau că avea sclavi și servitori. (Fa 16:15) Iar faptul că, înainte de a părăsi orașul, Pavel și Sila s-au întâlnit cu unii frați în casa acestei femei ospitaliere sugerează că în locuința ei se întruneau primii creștini din Filipi. (Fa 16:40)

Iehova i-a deschis larg inima: Lidia este numită o închinătoare a lui Dumnezeu, expresie care sugerează că era o prozelită. (Fa 13:43) În sabat, ea împreună cu alte femei s-au adunat într-un loc de rugăciune, lângă un râu din afara orașului Filipi. (Fa 16:13) Este posibil ca în Filipi să fi fost puțini evrei și să nu fi existat o sinagogă. Probabil că Lidia se familiarizase cu închinarea la Iehova în orașul natal, Tiatira, unde existau o mare comunitate de evrei, precum și un loc în care ei se întruneau. Iehova, Dumnezeul căruia i se închina, a observat că ea asculta cu atenție. (Vezi Ap. C3, partea introductivă; Fa 16:14.)

fidelă lui Iehova: Așa cum s-a arătat în nota de studiu de la versetul precedent, Lidia era, probabil, prozelită, ceea ce duce în mod firesc la concluzia că ea se referea la Iehova. Ea tocmai auzise despre Isus Cristos în urma predicării lui Pavel, dar încă nu-și demonstrase fidelitatea față de Isus. Prin aceste cuvinte, ea pare să se fi referit la fidelitatea ei față de Iehova, Dumnezeul căruia îi aducea deja închinare. (Vezi Ap. C3, partea introductivă; Fa 16:15.)

un spirit, un demon de ghicire: Lit. „un spirit de piton”. Piton era numele unui șarpe mitologic, sau dragon, care păzea templul și oracolul din Delfi, Grecia. Termenul grecesc pýthōn a ajuns să facă referire la o persoană care putea prezice viitorul și la spiritul care vorbea prin intermediul ei. Deși, ulterior, termenul a dobândit și sensul de ventriloc, aici, în Faptele, este folosit cu referire la un demon care i-a dat unei tinere capacitatea de a face preziceri.

făcând preziceri: Sau „prezicând viitorul”. Biblia menționează că preoții-magicieni, ghicitorii, astrologii, precum și alții pretindeau că aveau capacitatea de a prezice viitorul. (Le 19:31; De 18:11) În Scripturile grecești creștine, singura referire la demoni care prezic viitorul este legată de acest eveniment din Filipi. Întrucât demonii li se opun lui Dumnezeu și celor care fac voința sa, nu este surprinzător că Pavel și Sila au avut de înfruntat o împotrivire aprigă în urma expulzării acestui demon care prezicea viitorul. (Fa 16:12, 17-24)

piață: Sau „for”. Termenul grecesc agorá este folosit aici cu referire la un spațiu deschis, unde se cumpărau și se vindeau mărfuri și unde se țineau adunări publice. Astfel de piețe existau în orașele mari și mici din Orientul Apropiat și din lumea greco-romană. Din relatarea evenimentelor petrecute în Filipi reiese, din câte se pare, că unele chestiuni judiciare erau soluționate în piață. Ruinele orașului Filipi, scoase la lumină în urma săpăturilor arheologice, arată că Via Egnatia traversa orașul, fiind mărginită de un for, sau de o piață, de dimensiuni considerabile. (Vezi notele de studiu de la Mt 23:7; Fa 17:17.)

magistraților civili: Forma de plural a termenului grecesc stratēgós, folosit aici, face referire la oficialii cu cel mai înalt rang din colonia romană Filipi. Responsabilitățile lor erau asigurarea ordinii, administrarea fondurilor bănești, judecarea celor care încălcau legea și aplicarea pedepselor.

suntem romani: Orașul Filipi a fost o colonie romană, iar locuitorii ei se bucurau de multe privilegii, probabil chiar de cetățenia romană, cu toate că aceasta nu le conferea drepturi depline. Acesta ar putea fi motivul atașamentului lor atât de puternic față de Roma. (Vezi nota de studiu de la Fa 16:12.)

cuvântul lui Iehova: Vezi nota de studiu de la Fa 8:25 și Ap. C3, partea introductivă; Fa 16:32.

s-au botezat fără întârziere: Temnicerul și casa lui, adică membrii familiei lui, erau neevrei și nu cunoșteau adevărurile de bază din Scripturi. După ce i-au îndemnat ‘să creadă în Domnul Isus’, Pavel și Sila le-au explicat, fără îndoială, mai pe larg „cuvântul lui Iehova”. (Fa 16:31, 32) Acest lucru a avut un efect puternic asupra lor, deoarece în aceeași noapte, așa cum arată Fa 16:34, ei ‘au crezut’, sau au ajuns să aibă credință în Dumnezeu. Prin urmare, a fost potrivit ca ei să fie botezați fără întârziere. Când Pavel și Sila au plecat din Filipi, Luca, tovarășul de călătorie al lui Pavel, nu i-a însoțit, așa cum se arată în Fa 16:40. (Vezi nota de studiu de la Fa 16:10.) Probabil că Luca a rămas în Filipi pentru a-i ajuta în continuare pe cei care deveniseră creștini.

gărzile: Sau „lictorii”. Termenul grecesc rhabdoúkhos, literalmente „purtător de fascii (nuiele)”, face referire la un militar care avea misiunea de a escorta în public un magistrat roman și de a-i îndeplini instrucțiunile. Termenul latin era „lictor”. Îndatoririle lictorilor romani se asemănau cu ale polițiștilor din prezent, dar lictorii se aflau la dispoziția magistratului, având obligația de a fi în mod constant lângă acesta. Ei nu dădeau curs cererilor directe ale oamenilor, ci îndeplineau în exclusivitate ordinele magistratului.

suntem romani: Adică cetățeni romani. Pavel și Sila, din câte se pare, aveau cetățenie romană. Legea romană stipula că un cetățean avea dreptul la un proces echitabil și nu putea fi pedepsit în public dacă nu fusese condamnat. Cetățenia romană garanta anumite drepturi și privilegii în tot imperiul. Un cetățean roman era supus legii romane, nu legilor existente în orașele din provincii. Dacă era pus sub acuzare, el putea accepta să fie judecat după legile locale, deși nu-şi pierdea dreptul de a fi audiat de un tribunal roman. În cazul în care primea pedeapsa capitală, putea să facă apel la împărat. Apostolul Pavel a predicat pe tot cuprinsul Imperiului Roman. Biblia consemnează trei ocazii în care el s-a folosit de drepturile pe care le avea în calitate de cetățean roman. Prima dintre ele este cea consemnată în Fa 16:37, când le-a spus magistraților din Filipi că i-au încălcat drepturile poruncind să fie bătut. (Pentru celelalte două ocazii, vezi notele de studiu de la Fa 22:25; 25:11.)