Corint: Unul dintre cele mai vechi și mai importante orașe din Grecia antică, situat la aproximativ 5 km S-V de orașul actual. Importanța și bogăția Corintului s-au datorat în mare parte poziției sale strategice pe istmul, sau pe fâșia îngustă de pământ, care lega partea centrală a Greciei de peninsula Peloponez, aflată la sud. Corintul deținea controlul asupra schimbului de mărfuri dintre nordul și sudul Greciei, precum și asupra traficului maritim desfășurat între estul și vestul Mării Mediterane, întrucât călătoria pe uscat, care presupunea traversarea istmului, era mai sigură decât călătoria pe mare, care presupunea înconjurul Greciei. În timpul domniei lui Cezar August, Ahaia, cum numeau romanii Grecia, dar fără Macedonia, a devenit provincie senatorială, iar Corintul a fost numit capitala acesteia. (Vezi nota de studiu de la Fa 18:12.) În Corint se formase o mare comunitate de evrei, care construise o sinagogă, frecventată și de unii greci. (Fa 18:4) Prezența evreilor în Corint este atestată de Filon din Alexandria, un scriitor din secolul I, și de o inscripție în greacă, gravată pe un lintou de marmură, descoperit în apropierea porții care dădea spre portul Lechaeum. Pe lintou se poate citi: „[Syna]gōgḗ Hebr[aíon]”, care înseamnă „Sinagoga evreilor”. Unii sugerează că lintoul datează de pe vremea lui Pavel, în timp ce majoritatea susțin că datează dintr-o perioadă ulterioară. (Vezi Ap. B13.)

Aquila: Acest creștin fidel și soția sa, Priscila (căreia i se spunea și Prisca), sunt numiți „colaboratorii” lui Pavel. (Ro 16:3) Ei sunt menționați de șase ori în Scripturile grecești creștine (Fa 18:18, 26; 1Co 16:19; 2Ti 4:19), de fiecare dată fiind amintiți împreună. Priscila este diminutivul numelui Prisca. În scrierile sale, Pavel folosește forma prescurtată a numelui, iar Luca, forma mai lungă. O astfel de variație era obișnuită în cazul numelor romane. Izgoniți din Roma în urma decretului emis de împăratul Claudiu împotriva evreilor, în 49 sau la începutul anului 50 e.n., Aquila și Priscila s-au stabilit în Corint. Când a sosit acolo, în toamna anului 50 e.n., Pavel a lucrat alături de acest cuplu la confecționarea de corturi. Fără îndoială că Aquila și Priscila l-au ajutat pe Pavel să întărească congregația nou-formată aici. Aquila era originar din Pont, regiune aflată în nordul Asiei Mici, de-a lungul Mării Negre. (Vezi Ap. B13.)

meseria lor era confecționarea de corturi: Aici termenul grecesc skēnopoiós este folosit cu referire la meseria pe care o aveau Pavel, Aquila și Priscila. Există diferite opinii în legătură cu natura meseriei indicate prin acest cuvânt (dacă era vorba de un confecționer de corturi, de un țesător de pânză de cort sau de un confecționer de funii); însă unii erudiți consideră că termenul grecesc are, probabil, sensul de „confecționer de corturi”. Pavel era originar din Tarsul Ciliciei, o zonă renumită pentru pânza din păr de capră, numită cilicium, din care se confecționau corturile. (Fa 21:39) Evreii din secolul I considerau că, pentru un tânăr, era o chestiune de onoare să învețe o meserie, chiar dacă urma să beneficieze și de instruire superioară. Prin urmare, este posibil ca Pavel să fi învățat încă din copilărie să confecționeze corturi. Această muncă nu era ușoară, deoarece se spune că materialul folosit la confecționarea corturilor, cilicium, era, de regulă, rigid și aspru, ceea ce îl făcea greu de tăiat și de cusut.

ținea o cuvântare: Sau „discuta cu oamenii”. Verbul grecesc dialégomai înseamnă „a se angaja într-un schimb de idei”, „a conversa”, „a discuta”. El poate face referire atât la prezentarea unui discurs instructiv, cât și la interacțiunea cu oamenii printr-un schimb de opinii. Același termen grecesc apare și în Fa 17:2, 17; 18:19; 19:8, 9; 20:7, 9.

s-a dăruit întru totul predicării cuvântului: Sau „s-a concentrat asupra predicării cuvântului”. Această construcție arată că, din acel moment, Pavel și-a dedicat tot timpul predicării.

și-a scuturat hainele: Prin acest gest, Pavel a arătat că își declina responsabilitatea față de evreii din Corint care refuzaseră mesajul salvator despre Cristos. Pavel se achitase de obligația sa și nu mai era răspunzător pentru viața lor. (Vezi nota de studiu de la Sângele vostru să fie asupra capetelor voastre, din acest verset.) La acest gest s-a mai făcut referire în Scripturi. Când Neemia le-a vorbit evreilor care se întorseseră la Ierusalim, el și-a scuturat veșmântul, arătând astfel că o persoană care nu-și respecta promisiunea avea să fie respinsă de Dumnezeu. (Ne 5:13) Pavel a făcut un gest asemănător în Antiohia din Pisidia, când și-a „scuturat praful de pe picioare împotriva” celor care i s-au opus. (Vezi notele de studiu de la Fa 13:51; Lu 9:5.)

Sângele vostru să fie asupra capetelor voastre: Pavel a folosit această sintagmă pentru a arăta că nu era răspunzător de consecințele pe care aveau să le suporte evreii care refuzaseră mesajul despre Isus, Mesia. Scripturile ebraice conțin declarații asemănătoare conform cărora o persoană care adoptă o conduită pasibilă de moarte este responsabilă pentru pierderea propriei vieți. (Ios 2:19; 2Sa 1:16; 1Re 2:37; Eze 33:2-4; vezi nota de studiu de la Mt 27:25) Pavel adaugă: Eu sunt curat, cu alte cuvinte, „Sunt nevinovat [„liber de orice vină, de orice responsabilitate”]”. (Vezi nota de studiu de la Fa 20:26.)

a plecat de acolo: Cu alte cuvinte, Pavel a plecat de la sinagogă la casa lui Tițiu Iust, unde a continuat să predice. Cât timp a stat în Corint, Pavel a locuit în casa lui Aquila și a Priscilei, dar, din câte se pare, casa lui Iust a devenit centrul activității sale de predicare. (Fa 18:3)

Tițiu Iust: Un credincios din Corint, numit un închinător al lui Dumnezeu, expresie care arată că el era prozelit. (Vezi notele de studiu de la Fa 13:43; 16:14.)

proconsul: Guvernator al unei provincii aflate sub jurisdicția Senatului roman. Aici Gallio este numit proconsul al provinciei Ahaia. Luca folosește în mod adecvat termenul „proconsul”, întrucât Ahaia a fost provincie senatorială între anii 27 î.e.n. și 15 e.n., precum și după anul 44 e.n. (Vezi nota de studiu de la Fa 13:7.) O inscripție din Delfi care face referire la proconsulul Gallio confirmă exactitatea relatării lui Luca, contribuind totodată la datarea perioadei în care Gallio a ocupat această funcție.

Ahaiei: În Scripturile grecești creștine, termenul „Ahaia” se referă la provincia romană din sudul Greciei cu capitala la Corint. În 27 î.e.n., când Cezar August a reorganizat cele două provincii ale Greciei, Macedonia și Ahaia, denumirea „Ahaia” a fost folosită cu referire la întregul Peloponez și la o parte din Grecia continentală. Provincia Ahaia era administrată de Senatul roman, fiind guvernată de un proconsul, aflat în capitală, la Corint. (2Co 1:1) Alte orașe din provincia Ahaia menționate în Scripturile grecești creștine sunt Atena și Chencrea. (Fa 18:1, 18; Ro 16:1) Ahaia și provincia cu care aceasta se învecina la nord, Macedonia, sunt deseori menționate împreună. (Fa 19:21; Ro 15:26; 1Te 1:7, 8; vezi Ap. B13)

Chencrea: Unul dintre porturile Corintului, Chencrea era situat pe un istm îngust din zona golfului Saronic, aflat la aproximativ 11 km est de Corint. Chencrea slujea drept port al Corintului pentru țările aflate în estul Greciei, în timp ce Lechaeum, situat în partea opusă a istmului, slujea drept port pentru Italia și alte țări din vestul Greciei. Ruinele aflate în prezent în această zonă includ clădiri și diguri, situate în apropierea actualului sat Kekhries (Kechriais). Potrivit cu Ro 16:1, în Chencrea exista o congregație creștină. (Vezi Ap. B13.)

Dacă va vrea Iehova: Această expresie subliniază necesitatea de a ține cont de voința lui Dumnezeu când facem sau intenționăm să facem ceva. Apostolul Pavel a păstrat viu în minte acest principiu. (1Co 4:19; 16:7; Ev 6:3) Discipolul Iacov și-a îndemnat și el cititorii să spună: „Dacă va vrea Iehova, vom trăi și vom face cutare sau cutare lucru”. (Iac 4:15) Astfel de expresii nu ar trebui să fie doar vorbe; o persoană care spune cu sinceritate „dacă va vrea Iehova” trebuie să se străduiască să acționeze în armonie cu voința lui Iehova. Expresia nu trebuie să fie rostită neapărat cu voce tare, deseori ea poate fi exprimată doar în inimă. (Vezi notele de studiu de la Fa 21:14; 1Co 4:19; Iac 4:15 și Ap. C3, partea introductivă; Fa 18:21.)

a urcat: Deși Ierusalimul nu este menționat în mod concret în textul grecesc, Pavel se îndrepta, din câte se pare, spre acest oraș. Ierusalimul este situat la o altitudine de 750 m deasupra nivelului mării, iar în Scripturi se menționează deseori că oamenii „urcau” la Ierusalim pentru a se închina lui Dumnezeu. De fapt, verbul grecesc anabaínō („a urca”) este folosit de multe ori când destinația călătoriei era Ierusalimul. (Mt 20:17; Mr 10:32; Lu 18:31; 19:28; Ioa 2:13; 5:1; 11:55; Fa 11:2; 21:12; 24:11; 25:1, 9; Ga 2:1) În plus, în verset apare și verbul katabaínō, care are sensul de „a coborî”, acest verb fiind folosit uneori cu referire la plecarea din Ierusalim. (Mr 3:22; Lu 10:30, 31; Fa 24:1, 22; 25:7)

Apolo: Un creștin evreu originar, din câte se pare, din orașul Alexandria, capitala provinciei romane Egipt. Alexandria era un centru de învățământ superior, renumit pentru vasta sa bibliotecă. După Roma, acesta era cel mai mare oraș din Imperiul Roman și avea o mare comunitate de evrei. Alexandria era unul dintre cele mai importante centre culturale și educaționale atât pentru evrei, cât și pentru greci. Traducerea în greacă a Scripturilor ebraice cunoscută drept Septuaginta a fost realizată aici. Aceste informații ar putea explica de ce se spune că Apolo cunoștea bine [lit. „era puternic în”] Scripturile, adică Scripturile ebraice inspirate.

învățat: Verbul grecesc katēkhéō, care înseamnă literalmente „a răsuna în jos”, ar putea include și ideea de instruire orală. Când adevărurile din Cuvântul lui Dumnezeu sunt repetate, ele „răsună în jos”, coborând în mintea și în inima celui care le învață, iar acesta devine calificat să-i învețe pe alții. (Compară cu Ga 6:6, unde același verb grecesc apare de două ori.)

calea lui Iehova: În următorul verset, apare expresia sinonimă „calea lui Dumnezeu”. Modul de viață al unui creștin gravitează în jurul închinării la singurul Dumnezeu adevărat, Iehova, și în jurul credinței în Fiul său, Isus Cristos. În cartea Faptele, acest mod de viață este numit pur și simplu „Calea” sau „această Cale”. (Fa 19:9, 23; 22:4; 24:22; vezi nota de studiu de la Fa 9:2) De asemenea, expresia „calea lui Iehova” apare de patru ori în evanghelii ca parte a unui citat din Is 40:3. (Vezi notele de studiu de la Mt 3:3; Mr 1:3; Lu 3:4; Ioa 1:23.) În Is 40:3, textul ebraic original conține Tetragrama. Expresia „calea lui Iehova” apare și în Ju 2:22; Ier 5:4, 5. (Vezi nota de studiu de la Fa 19:23 și Ap. C3, partea introductivă; Fa 18:25.)

fiind înflăcărat de spirit: Lit. „fierbând în spirit”. Termenul grecesc redat prin „înflăcărat” înseamnă literalmente „a fierbe”, dar aici este folosit cu sens metaforic transmițând ideea de a deborda de zel și de entuziasm. În această expresie, cuvântul grecesc pentru „spirit” (pneúma) se referă, din câte se pare, la spiritul sfânt al lui Dumnezeu, care poate acționa ca o forță motrice, îndemnând o persoană și dându-i forța de a acționa în armonie cu voința lui Iehova. (Vezi nota de studiu de la Mr 1:12.) Totuși, termenul „spirit” ar putea face referire și la forța care izvorăște din inima figurativă a unei persoane și care o determină să vorbească și să acționeze într-un anumit mod. Prin urmare, expresia folosită în acest verset exprimă atât ideea că o persoană manifestă zel și entuziasm pentru ceea ce este drept, cât și ideea că ea este îndrumată de spiritul lui Dumnezeu. Însă unii consideră că, în acest context, sintagma este pur și simplu o expresie idiomatică care denotă ardoare și entuziasm. Acest sens al expresiei ar putea explica de ce Apolo era „înflăcărat de spirit”, deși nu cunoștea botezul în numele lui Isus. Oricare ar fi fost situația, spiritul lui Dumnezeu trebuia să îndrume spiritul lui Apolo, astfel încât Apolo să manifeste entuziasm față de lucrurile corecte și să fie dispus să accepte explicațiile mai exacte. (Vezi Glosarul, „Spirit”.)

botezul lui Ioan: Acest botez constituia o acțiune publică prin care o persoană demonstra căință față de păcatele comise împotriva Legii date de Iehova lui Moise, lege pe care evreii consimțiseră să o respecte. (Ex 24:7, 8) Totuși, botezul lui Ioan nu a mai fost valabil după Penticosta din 33 e.n., odată cu abrogarea legământului Legii. (Ro 10:4; Ga 3:13; Ef 2:13-15; Col 2:13, 14) Din acel moment, singurul botez aprobat de Iehova a fost cel pe care Isus le-a poruncit discipolilor să-l efectueze. (Mt 28:19, 20) Evenimentele care au avut legătură cu Apolo, menționate aici, s-au desfășurat în jurul anului 52 e.n.

a lui Dumnezeu: Deși textul grecesc nu conține în acest pasaj sintagma „a lui Dumnezeu”, mulți erudiți sunt de acord că ea este subînțeleasă. În cartea Faptele, expresia „bunătatea nemeritată” este asociată de cele mai multe ori cu „Dumnezeu”. (Fa 11:23; 13:43; 14:26; 20:24, 32)