După Luca 21:1-38
Note de subsol
Note de studiu
cutiile trezoreriei: Vezi nota de studiu de la Mr 12:41.
săracă: Sau „nevoiașă”. Termenul grecesc penikhrós, folosit în acest verset, poate face referire la o persoană căreia îi lipsește strictul necesar sau care luptă din greu pentru a supraviețui. În Scripturile grecești creștine, termenul apare doar aici.
doi bănuți de valoare foarte mică: Lit. „doi leptoni”. Aici apare pluralul termenului grecesc leptón, care înseamnă ceva mic și subțire. Leptonul era cea mai mică monedă de cupru sau de bronz folosită în Israel și echivala cu a 128-a parte dintr-un dinar. (Vezi Glosarul, „Lepton”, și Ap. B14.)
tot ce mai avea ca să trăiască: Așa cum se arată în nota de studiu de la Lu 21:2, văduva a pus în cutia trezoreriei „doi leptoni”, care echivalau cu plata pentru a 64-a parte dintr-o zi de lucru (adică pentru aproximativ 11 minute). Leptonul era cea mai mică monedă folosită în Israel la acea vreme. Potrivit cu Mt 10:29, două vrăbii costau un asarion (echivalentul a opt leptoni), vrăbiile fiind cele mai ieftine păsări vândute ca hrană. Așadar, această văduvă avea jumătate din suma necesară pentru a cumpăra o singură vrabie, care, oricum, era insuficientă pentru o masă.
nu va rămâne piatră pe piatră: Vezi nota de studiu de la Mt 24:2.
Eu sunt acela: Vezi nota de studiu de la Mr 13:6.
tulburări: Sau „revolte”, „dezordini”. Termenul grecesc akatastasía transmite în principal ideea de indisciplină sau nesupunere, dar poate însemna și opoziție față de o autoritate stabilită; insurecție; tulburări politice. În 2Co 6:5 este redat prin „revolte” și face referire la opoziția violentă cu care s-a confruntat Pavel.
sfârșitul: Sau „sfârșitul complet”, „sfârșitul definitiv”. (Vezi nota de studiu de la Mt 24:6.)
Se va ridica: Vezi nota de studiu de la Mt 24:7.
națiune: Vezi nota de studiu de la Mt 24:7.
epidemii: Sau „boli cu o largă răspândire”. Dintre cei trei evangheliști care au consemnat importanta profeție a lui Isus despre timpul sfârșitului, numai Luca menționează acest element al ‘semnului’ complex. (Lu 21:7; Mt 24:3, 7; Mr 13:4, 8) Cele trei relatări se completează reciproc. Termenul grecesc tradus aici prin „epidemie” mai apare doar în Fa 24:5, unde este folosit în sens figurat cu referire la o persoană considerată „o ciumă”, adică cineva care cauzează probleme, un instigator sau un pericol public.
priveliști înfricoșătoare: Termenul grecesc folosit aici provine din verbul phobéō, care înseamnă „a se teme”. În Scripturile grecești creștine, apare doar în acest verset. Termenul face evident referire la evenimente înspăimântătoare.
cuvinte: Sau „o vorbire plină de forță”. Lit. „o gură”. Aici, termenul grecesc stóma este folosit ca sinonim pentru „vorbire” sau „capacitatea de a vorbi”.
nici chiar un fir de păr de pe capul vostru nu se va pierde: Prin această hiperbolă, Isus a dat asigurarea că discipolii săi, chiar dacă aveau să fie „urâți de toți oamenii”, urmau să fie ocrotiți. (Lu 21:17) Contextul arată că Isus nu se referea neapărat la ocrotire pe plan fizic. (Lu 21:16) Mai degrabă, el se referea la ocrotire pe plan spiritual, ocrotire de ceea ce ar putea provoca prejudicii eterne. Prin urmare, discipolii lui Isus nu se așteaptă să fie salvați în mod miraculos când sunt maltratați sau când viața le este în pericol. Dar ei pot avea încredere că Iehova îi va readuce la viață. (Mt 10:39) În limba greacă, verbul din acest verset este precedat de două negații, ceea ce subliniază că promisiunea lui Isus se va împlini în mod sigur. Isus a exprimat o idee similară când a spus: „Chiar și perii capului vă sunt toți numărați”. Aceste cuvinte arată că Dumnezeu le poartă de grijă continuatorilor lui Isus. (Lu 12:7; vezi nota de studiu de la Mt 10:30)
perseverența: În Scripturi, substantivul grecesc hypomonḗ denotă perseverența plină de curaj, de răbdare și de hotărâre a celui care nu-și pierde speranța în fața obstacolelor, a persecuțiilor, a încercărilor sau a tentațiilor. Verbul înrudit hypoménō, redat prin „a persevera”, înseamnă literalmente „a rămâne (a sta) sub”. Acest verb este folosit deseori cu sensul de „a rămâne în loc de a fugi”, „a rămâne pe poziție”, „a suporta”, „a rămâne neclintit”. (Mt 10:22; Ro 12:12; Ev 10:32; Iac 5:11)
vă veți salva viața: Sau „vă veți câștiga sufletele”, „veți obține viața”. Sensul termenului grecesc psykhḗ, redat în mod obișnuit prin „suflet”, depinde de context. (Vezi Glosarul, „Suflet”.) Deseori, el se referă la viața unei persoane – prezentă sau viitoare. În acest context, termenul poate fi redat prin „viața viitoare” sau „adevărata viață”.
Iudeea: Adică provincia romană Iudeea.
la munți: Potrivit lui Eusebiu, un istoric din secolul al IV-lea, creștinii din Iudeea și din Ierusalim au traversat râul Iordan și au fugit la Pella, un oraș situat în Decapole, într-o regiune muntoasă. (Vezi Ap. B10.)
zile în care se va face dreptate: Sau „zile de răzbunare”, adică de răzbunare și judecată divină. Cu o ocazie anterioară, în sinagoga din Nazaret, Isus a citat o parte din profeția lui Isaia (Is 61:1, 2) și a aplicat-o la sine, însă relatarea nu spune că el a citat și partea referitoare la „ziua de răzbunare a Dumnezeului nostru”. (Lu 4:16-21) Totuși, cu această ocazie, Isus a anunțat „zile de răzbunare”, prezicând că Ierusalimul avea să fie înconjurat de armate campate. Răzbunarea lui Dumnezeu se număra printre lucrurile scrise în Scripturile ebraice. Același termen grecesc redat aici prin „se va face dreptate”, sau prin „răzbunare”, apare în Septuaginta în De 32:35; Ier 46:10 (26:10, LXX) și Os 9:7. În aceste versete, termenii ebraici echivalenți sunt traduși prin „răzbunare” sau „încheierea socotelilor”.
timpurile fixate ale națiunilor: Sau „timpurile neevreilor”. Termenul grecesc kairós (care aici apare la plural și este redat prin „timpurile fixate”) se poate referi la un moment precis, la o perioadă determinată sau fixată ori la o ‘vreme’ sau un ‘sezon’ cu anumite particularități. (Mt 13:30; 21:34; Mr 11:13) El este folosit cu referire la „timpul fixat” pentru începerea serviciului lui Isus (Mr 1:15) și la „timpul fixat” pentru moartea sa (Mt 26:18, n.s.). De asemenea, este folosit cu privire la ‘timpuri sau perioade’ din viitor incluse în orarul lui Dumnezeu, îndeosebi cele care au legătură cu prezența lui Cristos și cu Regatul său. (Fa 1:7; 3:19; 1Te 5:1) Având în vedere modul în care termenul kairós este utilizat în Biblie, se pare că expresia „timpurile fixate ale națiunilor” nu se referă la o perioadă vagă sau nedefinită, ci la o perioadă bine determinată, care are un început și un sfârșit. Termenul grecesc éthnos (care aici apare la plural și este redat prin „națiuni” sau „neevrei”) a fost folosit deseori de scriitorii Bibliei pentru a face referire în mod concret la alte națiuni decât evreii.
pământului locuit: Termenul grecesc oikouménē, care apare aici, se referă la pământ ca locuință a omenirii. (Lu 4:5; Fa 17:31; Ro 10:18; Re 12:9; 16:14)
vor vedea: Vezi nota de studiu de la Mt 24:30.
Fiul omului: Vezi nota de studiu de la Mt 8:20.
într-un nor: Vezi nota de studiu de la Mt 24:30.
ilustrare: Sau „parabolă”, „lecție”. (Vezi nota de studiu de la Mt 13:3.)
Cerul și pământul vor trece: Vezi nota de studiu de la Mt 24:35.
cuvintele mele nicidecum nu vor trece: Vezi nota de studiu de la Mt 24:35.
să stați în picioare: În Biblie, această expresie și altele asemănătoare sunt folosite uneori pentru a arăta că o persoană sau un grup de persoane se bucură de favoarea sau de aprobarea cuiva cu autoritate. (Ps 1:5; 5:5; Pr 22:29; Lu 1:19) De exemplu, în Re 7:9, 15 se spune că o mare mulțime de oameni „stăteau în picioare înaintea tronului și înaintea Mielului”, ceea ce sugerează că au aprobarea lui Dumnezeu și a lui Isus.
rămânea pe muntele: În ultimele patru zile ale serviciului său pământesc, Isus stătea în Ierusalim pe parcursul zilei. Noaptea, el și discipolii săi se retrăgeau în Betania, un sat de pe versantul estic al Muntelui Măslinilor, și înnoptau în casa Martei, a Mariei și a lui Lazăr. (Mt 21:17; Mr 11:11)
Multimedia
Potrivit unor surse rabinice, în templul construit de Irod erau 13 cutii ale trezoreriei, numite „cutii-șofar”. Termenul ebraic șofár înseamnă „corn de berbec”, ceea ce sugerează că cel puțin o parte a cutiei avea formă de corn, sau de trompetă (trâmbiță). Cei ce l-au auzit pe Isus condamnându-i pe oamenii care, în sens figurativ, sunau din trâmbiță când făceau daruri de îndurare și-au amintit, probabil, sunetul monedelor care cădeau în aceste cutii sub formă de trâmbiță. (Mt 6:2) Deși cei doi bănuți puși de văduvă în cutie nu au făcut prea mult zgomot, Isus a arătat că atât văduva, cât și contribuția ei erau valoroase pentru Iehova.
Se crede că aceste pietre, găsite în partea sudică a Zidului Plângerii (sau Zidul de Vest), provin de la construcțiile existente pe Muntele Templului în secolul I. Pietrele au fost lăsate aici ca un semn de tristă amintire a distrugerii Ierusalimului și a templului de către romani.
Imaginea din stânga prezintă arcul de triumf care se află în Forul Roman. Arcul a fost construit pentru a celebra victoria repurtată de generalul roman Titus asupra Ierusalimului și a Iudeei în 70 e.n. În iunie 71 e.n., Titus și tatăl său, împăratul Vespasian, au sărbătorit această victorie în capitala Imperiului Roman. Titus i-a succedat la tron lui Vespasian în 79 e.n., însă doi ani mai târziu a murit în mod neașteptat. Nu după mult timp, în onoarea lui a fost construit acest arc. Procesiunea sa triumfală este reprezentată pe basoreliefuri sculptate pe cele două laturi interioare ale arcului, pictate inițial în culori vii. Pe o latură (1) sunt înfățișați soldați romani transportând ustensile sacre din templul de la Ierusalim. Printre obiectele luate ca pradă se pot observa lampadarul cu șapte brațe și masa pentru pâinea de prezentare, pe care se află trompetele sacre. Pe cealaltă latură (2) este prezentat Titus stând victorios într-un car tras de patru cai. Aceste basoreliefuri ne ajută să înțelegem ilustrările făcute de Pavel în două dintre scrisorile sale. (2Co 2:14; Col 2:15) Cei cărora le-a scris Pavel erau, fără îndoială, familiarizați cu procesiunile triumfale romane. La acea vreme, astfel de ceremonii publice erau autorizate de împăratul roman sau de familia lui. Arcul lui Titus confirmă împlinirea profeției lui Isus conform căreia orașul Ierusalim avea să fie cucerit, iar locuitorii săi aveau să fie luați captivi. (Lu 21:24)
Isus a prezis că locuitorii Ierusalimului și ai Iudeei ‘aveau să cadă loviți de sabie’. (Lu 21:24) Sabia prezentată în imagine are o vechime de 2 000 de ani și a aparținut, probabil, unui soldat din infanteria romană staționată în Ierusalim în anul 66 e.n., când a izbucnit revolta împotriva romanilor. Sabia are o lungime de aproximativ 60 cm și încă are atașate rămășițele tecii ei de piele. Ea a fost găsită recent în Ierusalim, în timp ce arheologii excavau un canal de scurgere dintre Cetatea lui David și parcul arheologic aflat lângă Zidul de Vest (descoperirea ei a fost raportată în 2011). Se pare că în acest canal s-au ascuns unii dintre locuitorii Ierusalimului în perioada tulbure ce a precedat distrugerea din 70 e.n. a orașului.
În profeția sa impresionantă despre distrugerea Ierusalimului și a templului, Isus a prezis că locuitorii Iudeei aveau să fie „duși captivi în toate națiunile”. (Lu 21:21, 24) Moneda din imagine reprezintă o mărturie remarcabilă a împlinirii cuvintelor lui Isus. Astfel de monede, care marcau cucerirea Iudeei, au fost bătute pentru prima dată în anul 71 e.n. Pe una dintre fețele monedei apare chipul lui Titus, fiul împăratului Vespasian. Titus a dus la bun sfârșit operațiunile de cucerire a Iudeei inițiate de Vespasian. Pe cealaltă față a monedei apar un iudeu captiv cu mâinile legate la spate, un palmier și o evreică așezată, care jelește. Cuvintele inscripționate, „IVDAEA CAPTA”, înseamnă „Iudeea cucerită”.