prima zi a săptămânii: Vezi nota de studiu de la Mt 28:1.

mormânt: Vezi nota de studiu de la Mt 27:60.

mirodeniile pe care le pregătiseră: Vezi nota de studiu de la Mr 16:1.

piatra: Vezi nota de studiu de la Mr 15:46.

Domnului Isus: Unele manuscrise nu conțin aceste cuvinte, dar varianta mai lungă apare în mai multe manuscrise vechi, demne de încredere. (Pentru mai multe informații cu privire la modul în care sunt folosite manuscrisele antice pentru stabilirea textului original, vezi Ap. A3.)

doi bărbați în veșminte strălucitoare: Aceste cuvinte fac referire la îngeri. (Compară cu Lu 24:23.) În mod asemănător, în Fa 1:10, îngerii sunt numiți „bărbați în veșminte albe”.

El nu este aici, ci a fost sculat din morți: Unele manuscrise nu conțin aceste cuvinte, însă ele apar în mai multe manuscrise vechi, demne de încredere. (Vezi Ap. A3.)

țintuit pe stâlp: Sau „atârnat pe un stâlp (par)”. (Vezi nota de studiu de la Mt 20:19 și Glosarul, „Stâlp”; „Stâlp de tortură”.)

de la mormânt: Unele manuscrise nu conțin aceste cuvinte, însă ele apar în mai multe manuscrise vechi, demne de încredere.

le-au relatat toate aceste lucruri Celor unsprezece: Cei doi îngeri, numiți în Lu 24:4 „bărbați în veșminte strălucitoare”, le-ar fi putut da vestea despre învierea lui Isus mai întâi bărbaților. Însă femeile au fost cele cărora li s-a acordat favoarea de a afla primele despre învierea sa. (Lu 24:6-9; Ioa 20:11-18) Lor li s-a acordat și onoarea de a le da de veste „Celor unsprezece și tuturor celorlalți” discipoli că Isus a înviat. Iar Maria Magdalena a fost printre primii discipoli care l-au văzut pe Isus după învierea sa. (Ioa 20:16; vezi nota de studiu de la Mt 28:7)

Maria Magdalena: Vezi nota de studiu de la Lu 8:2.

Ioana: Formă de feminin prescurtată a numelui ebraic „Iehohanan”, care înseamnă „Iehova a arătat favoare”, „Iehova a fost binevoitor”. Ioana, care fusese vindecată de Isus, era soția lui Cuza, unul dintre funcționarii lui Irod Antipa. Ea este menționată doar de două ori în Scripturile grecești creștine, numai în evanghelia lui Luca. (Lu 8:2, 3)

. . . ce se petrecuse: Unele manuscrise nu conțin acest verset, însă el apare în mai multe manuscrise vechi, demne de încredere. (Vezi Ap. A3.)

aproximativ 11 kilometri: Lit. „60 de stadii”. Un stadiu roman echivala cu 185 m. (Vezi Ap. B14.)

le-a explicat: Termenul grecesc diermēneúō poate fi folosit cu sensul de „a traduce dintr-o limbă în alta”. (1Co 12:30, n.s.) Totuși, el poate însemna și „a clarifica sensul”, „a explica în mod deplin”. În acest verset, se referă la explicarea semnificației profețiilor.

ardea: Acest verb reprezintă traducerea unui termen grecesc care este folosit aici în sens metaforic și care descrie emoții puternice, precum bucurie și plăcere. El transmite și ideea de viu interes și entuziasm. Aici, termenul descrie reacția pe care au avut-o cei doi discipoli când Isus le explica în mod clar Scripturile ebraice inspirate.

în noi: Unele manuscrise vechi nu includ aceste cuvinte, însă ele apar în alte manuscrise vechi, demne de încredere. (Vezi Ap. A3.)

explica în mod clar Scripturile: Lit. „deschidea pe deplin Scripturile”. Verbul grecesc dianoígō (a deschide pe deplin) apare de trei ori în acest capitol. Prima ocurență este în Lu 24:31, unde se arată că ochii celor doi discipoli „s-au deschis”; astfel, ei au înțeles că vorbeau cu Isus. A doua ocurență este aici, în Lu 24:32, unde termenul este folosit cu sensul de ‘a explica în mod clar’. Iar a treia ocurență este în Lu 24:45, unde termenul grecesc este folosit pentru a arăta că Isus „le-a deschis” discipolilor săi mintea, astfel încât ei au putut înțelege sensul Scripturilor ebraice inspirate. (Vezi și Fa 7:56, „deschise”; 16:14, „a deschis larg”; și 17:3, „explicând [lit. deschizând pe deplin]”, unde este folosit același termen grecesc.)

și le-a zis: „Pacea să fie cu voi!”: Unele manuscrise nu conțin aceste cuvinte, însă ele apar în mai multe manuscrise vechi, demne de încredere.

un spirit: Deși termenul grecesc pneúma poate face referire la ființe spirituale invizibile, aici el se referă, fără îndoială, la o viziune. Isus le-a arătat discipolilor săi mâinile și picioarele și le-a zis: „Atingeți-mă și vedeți, fiindcă un spirit n-are carne și oase, așa cum vedeți că am eu”. (Lu 24:39) În acest mod, el a dovedit că se materializase, așa cum făcuseră unii îngeri în trecut, pentru ca discipolii să-l poată vedea. (Ge 18:1-8; 19:1-3)

mâinile și . . . picioarele mele: Romanii aveau obiceiul să țintuiască pe stâlp mâinile (și, probabil, și picioarele) condamnaților, așa cum au făcut în cazul lui Isus. (Ps 22:16; Ioa 20:25, 27; Col 2:14) Unii erudiți consideră că picioarele lui Isus au fost fixate cu unul sau mai multe cuie fie direct pe stâlp, fie pe un mic suport atașat de stâlp.

. . . și picioarele: Unele manuscrise nu conțin acest verset, însă el apare în mai multe manuscrise vechi, demne de încredere. (Vezi Ap. A3.)

pește: Unele manuscrise mai recente adaugă cuvintele „și un fagure de miere”, însă manuscrisele vechi, demne de încredere, nu conțin aceste cuvinte.

în Legea lui Moise, în Profeți și în Psalmi: Evident, Isus grupează aici cărțile Scripturilor ebraice după modelul adoptat și cunoscut de evrei. „Legea” (în ebraică, Tôráh) cuprinde cărțile de la Geneza la Deuteronomul. „Profeții” (în ebraică, Neviʼím) cuprinde cărțile profetice din Scripturile ebraice, inclusiv așa-numiții „Profeți de altădată” (cărțile de la Iosua la Regi). „Psalmii” reprezintă a treia secțiune, care conține restul cărților din Scripturile ebraice și care este numită Scrierile (în ebraică, Ketuvím). Denumirea „Psalmii” este folosită deoarece Psalmii erau prima carte din a treia secțiune. Termenul „Tanakh”, una dintre denumirile folosite de evrei cu referire la Scripturile ebraice, este compus din primele litere ale numelor celor trei secțiuni (TaNaKh). Faptul că Isus folosește acești trei termeni arată că, atunci când a fost pe pământ, canonul Scripturilor ebraice era bine stabilit, iar el l-a acceptat.

Voi veți fi martori: Aceasta este una dintre primele ocazii în care Isus le spune discipolilor să-i fie „martori”; ei trebuiau să depună mărturie nu numai cu privire la viața și la serviciul său, ci și la moartea și la învierea sa. (Compară cu Ioa 15:27.) Ca evrei fideli, discipolii lui Isus erau deja martori ai lui Iehova și depuneau mărturie că El este singurul Dumnezeu adevărat. (Is 43:10-12; 44:8) După aproximativ 40 de zile de la evenimentele relatate aici, Isus le spune din nou discipolilor că aveau să fie martorii săi, subliniind importanța noii lor misiuni. (Vezi nota de studiu de la Fa 1:8.)

ce a promis Tatăl meu: Este vorba despre spiritul sfânt promis în Ioe 2:28, 29 și în Ioa 14:16, 17, 26. Această forță activă avea să le dea discipolilor lui Isus puterea necesară de a sluji ca martori pe tot pământul. (Fa 1:4, 5, 8; 2:33)

oraș: Adică Ierusalim.

Apoi: În Fa 1:3-9 se arată că Isus s-a înălțat la cer după 40 de zile de la învierea sa. Așadar, a trecut o perioadă de timp între evenimentele care au avut loc în ziua învierii lui Isus (16 nisan), consemnate în Lu 24:1-49, și evenimentele care au avut loc în ziua înălțării sale (25 iiar), prezentate începând din acest verset până la sfârșitul capitolului. (Vezi Ap. A7.)

Betania: Vezi nota de studiu de la Mt 21:17.

și ridicat la cer: Unele manuscrise nu conțin aceste cuvinte, însă ele apar în mai multe manuscrise vechi, demne de încredere. De asemenea, Luca menționează în Fa 1:1, 2 că în „prima relatare”, adică în evanghelia sa, a consemnat ce a făcut Isus în timpul vieții și al serviciului său, „până în ziua când a fost luat sus”. Este deci logic ca Luca să fi inclus în relatarea sa inspirată aceste cuvinte referitoare la înălțarea lui Isus la cer.

s-au plecat înaintea lui: Sau „i-au adus omagiu”, „s-au prosternat înaintea lui”. Când este folosit în legătură cu închinarea adusă unui dumnezeu sau unei zeități, verbul grecesc proskynéō este tradus prin „a se închina”. (Mt 4:10; Lu 4:8) În acest context însă, discipolii l-au recunoscut pe înviatul Isus drept reprezentant al lui Dumnezeu. Ei s-au plecat înaintea lui nu pentru că era Dumnezeu sau o divinitate, ci pentru că era „Fiul lui Dumnezeu”, prezisul ‘Fiu al omului’, Mesia învestit cu autoritate divină. (Lu 1:35; Mt 16:13-16; Ioa 9:35-38) Și în trecut, unii oameni menționați în Scripturile ebraice se plecaseră înaintea unor profeți, a unor regi sau a altor reprezentanți ai lui Dumnezeu. (1Sa 25:23, 24; 2Sa 14:4; 1Re 1:16; 2Re 4:36, 37) În mod asemănător, în multe ocazii, oamenii s-au plecat înaintea lui Isus ca să-și exprime recunoștința pentru adevărurile pe care le dezvăluise Dumnezeu cu privire la el sau ca să arate că recunoșteau faptul că Isus se bucura de favoare divină. (Mt 14:32, 33; 28:5-10, 16-18; Ioa 9:35, 38; vezi și notele de studiu de la Mt 2:2; 8:2; 14:33; 15:25)

s-au plecat înaintea lui, după care: Unele manuscrise nu conțin aceste cuvinte, însă ele apar în mai multe manuscrise vechi, demne de încredere. (Vezi Ap. A3.)

erau tot timpul în templu: După executarea lui Isus, discipolii se temeau de dușmanii lor, astfel că se întruneau cu ușile încuiate. (Ioa 20:19, 26) Dar, după ce Isus i-a ajutat să înțeleagă mai bine unele lucruri (Fa 1:3) și au fost martori la înălțarea sa la cer în a 40-a zi de la învierea sa, ei s-au simțit întăriți. Plini de curaj, au început să-l laude pe Dumnezeu în public. Luca continuă relatarea începută în evanghelia sa în cartea Faptele, unde consemnează în detaliu activitatea plină de zel a discipolilor. (Vezi nota de studiu de la Fa 1:1.)