dincolo de Iordan, la hotarele Iudeei: Aceste cuvinte fac referire, din câte se pare, la Pereea, o regiune situată la est de râul Iordan, în special la zona din Pereea aflată la hotarul Iudeei. (Vezi nota de studiu de la Mt 19:1 și Ap. A7, harta 5.)

certificat de divorț: Vezi nota de studiu de la Mt 19:7.

începutul creației: Evident, este vorba despre crearea omenirii. Isus se referă aici la momentul în care Creatorul a instituit căsătoria dintre un bărbat și o femeie, formând astfel nucleul societății umane.

El: Unele manuscrise antice menționează concret subiectul, folosind termenul „Dumnezeu”.

o singură carne: Vezi nota de studiu de la Mt 19:5.

divorțează de soția lui: Sau „își alungă soția”. Cuvintele lui Isus din Marcu trebuie înțelese în lumina afirmației mai ample din Mt 19:9, care adaugă: „din alt motiv decât imoralitatea sexuală”. (Vezi nota de studiu de la Mt 5:32.) Cuvintele consemnate de Marcu se aplică în cazul în care motivul divorțului este altul decât „imoralitatea sexuală” (în greacă, porneía) comisă de partenerul infidel.

se face vinovat de adulter față de ea: Aici, Isus respinge învățătura rabinică, foarte răspândită la acea vreme, potrivit căreia bărbații puteau să divorțeze de soțiile lor „din orice motiv”. (Mt 19:3, 9) A fi vinovat de adulter față de soție era o idee străină pentru majoritatea iudeilor. Rabinii susțineau că un soț nu se făcea niciodată vinovat de adulter față de soția sa ­– numai o femeie putea fi considerată infidelă! Arătând că soțul are aceeași obligație morală ca soția, Isus le-a acordat demnitate femeilor și a reabilitat statutul lor.

dacă o femeie, după ce a divorțat de soțul ei: Prin aceste cuvinte, Isus recunoaște dreptul femeii de a divorța de soțul infidel, lucru inacceptabil pentru iudeii din zilele sale. Potrivit lui Isus, în rândul creștinilor trebuie să se aplice aceleași norme pentru bărbați și pentru femei.

copilași: Copiii trebuie să fi fost de vârste diferite, întrucât termenul grecesc redat aici prin „copilași” este folosit nu numai cu privire la nou-născuți și la sugari (Mt 2:8; Lu 1:59), ci și cu privire la fiica de 12 ani a lui Iair (Mr 5:39-42). Totuși, în relatarea paralelă din Lu 18:15, care prezintă întâlnirea lui Isus cu acest grup de copilași, Luca folosește un termen grecesc diferit, care se referă doar la copii foarte mici, sau sugari. (Lu 1:41; 2:12)

ca un copilaș: Această expresie se referă la calitățile plăcute ale copilașilor. De exemplu, ei sunt umili și receptivi, sunt dispuși să învețe și au încredere în alții. (Mt 18:5)

a luat copiii în brațe: Numai relatarea lui Marcu include acest detaliu. Termenul grecesc redat prin „a lua în brațe” apare doar aici și în Mr 9:36 și poate fi redat și prin „a îmbrățișa”. Părinții își aduseseră copiii la Isus doar „ca să-i atingă”, însă Isus le-a întrecut așteptările. (Mr 10:13) Fiind cel mai mare copil dintr-o familie cu cel puțin șapte copii, el știa ce necesități aveau copilașii. (Mt 13:55, 56) Isus chiar i-a binecuvântat. Termenul grecesc folosit aici este o formă intensivă a verbului „a binecuvânta”, ceea ce ar putea lăsa să se înțeleagă că i-a binecuvântat cu tandrețe și afecțiune.

Bunule Învățător: Acest om a folosit, fără îndoială, cuvintele „Bunule Învățător” ca titlu formal și măgulitor, întrucât conducătorii religioși obișnuiau să pretindă o astfel de onoare. Isus nu a obiectat să fie numit „Învățător” și „Domn”, căci aceasta era (Ioa 13:13), dar a îndreptat toată onoarea spre Tatăl său.

Nimeni nu este bun, în afară de unul singur: Dumnezeu: Prin aceste cuvinte, Isus recunoaște că Iehova este etalonul suprem în privința a ceea ce este bun, Cel care are dreptul suveran de a stabili ce e bine și ce e rău. Răzvrătindu-se și mâncând din pomul cunoașterii binelui și răului, Adam și Eva au încercat să-și aroge acest drept. (Ge 2:17; 3:4-6) Spre deosebire de ei, Isus l-a lăsat, plin de umilinţă, pe Tatăl său să stabilească normele. Dumnezeu a arătat și a explicat ce este bine prin intermediul poruncilor consemnate în Cuvântul său. (Mr 10:19)

a simțit iubire pentru el: Numai Marcu menționează ce a simțit Isus față de tânărul conducător bogat. (Mt 19:16-26; Lu 18:18-30) Probabil că Petru, el însuși un om cu sentimente profunde, a fost cel care i-a dat acest detaliu. (Vezi „Introducere la cartea Marcu”.)

mai ușor pentru o cămilă să treacă prin urechea acului: Isus a folosit aici o hiperbolă ca să transmită o lecție importantă. Așa cum o cămilă nu poate trece prin urechea unui ac de cusut, tot așa un bogat nu poate intra în Regatul lui Dumnezeu dacă continuă să pună bogățiile mai presus de relația sa cu Iehova. Isus n-a vrut să spună că niciun om bogat nu va moșteni Regatul, întrucât a adăugat: „Pentru Dumnezeu toate sunt posibile”. (Mr 10:27)

i-au zis: În unele manuscrise aici apare: „și-au zis unul altuia”.

sistemul viitor: Sau „era (epoca) viitoare”. Termenul grecesc aiṓn, care are sensul de bază „eră”, se poate referi la o stare de lucruri sau la particularitățile unei anumite perioade, epoci sau ere. Isus face aici referire la era viitoare de sub domnia Regatului lui Dumnezeu, în care ni se promite viață veșnică. (Lu 18:29, 30; vezi Glosarul, „Sistem(e)”)

urcau pe drumul spre Ierusalim: Orașul era situat la aproximativ 750 m deasupra nivelului mării. Din acest motiv, în Scripturi se spune de multe ori că închinătorii ‘urcau la Ierusalim’. (Lu 2:22; Ioa 2:13; Fa 11:2) În această ocazie, Isus și discipolii săi urcau din Valea Iordanului (vezi nota de studiu de la Mr 10:1), care, în cel mai jos punct al ei, era situată la circa 400 m sub nivelul mării. Așadar, pentru a ajunge la Ierusalim, ei aveau de urcat aproximativ 1 000 m în altitudine.

îl vor scuipa: Faptul de a scuipa o persoană sau de a o scuipa în față era un gest de profund dispreț, dușmănie sau indignare; era o modalitate de a o umili. (Nu 12:14; De 25:9) Isus arată aici că avea să fie supus unui astfel de tratament, ca împlinire a unei profeții mesianice: „Nu mi-am ascuns fața de umiliri și de scuipări”. (Is 50:6) El a trecut prin această experiență când a compărut în fața Sanhedrinului (Mr 14:65) și când soldații romani l-au scuipat după ce a fost judecat de Pilat (Mr 15:19).

fiii: Câteva manuscrise spun „doi fii”, însă mai multe manuscrise vechi conțin această redare mai scurtă.

Iacov și Ioan, fiii lui Zebedei, s-au apropiat de el: Potrivit evangheliei lui Matei, mama lui Iacov și a lui Ioan a fost cea care a venit la Isus cu această cerere. Totuși, fără îndoială, cererea provenea de la cei doi fii ai ei. Această concluzie este susținută de faptul că, așa cum se arată în relatarea lui Matei, ceilalți zece discipoli „s-au indignat” când au aflat „ce făcuseră cei doi frați”, nu mama lor. (Mt 20:20-24; vezi notele de studiu de la Mt 4:21; 20:20)

unul la dreapta și altul la stânga ta: Aici, ambele locuri indică o poziție de onoare și de autoritate, dar locul cel mai onorabil este întotdeauna cel de la dreapta. (Ps 110:1; Fa 7:55, 56; Ro 8:34; vezi nota de studiu de la Mt 25:33)

să beți paharul: Vezi nota de studiu de la Mt 20:22.

să fiți botezați cu botezul cu care sunt botezat eu: Sau „să fiți cufundați cu cufundarea de care am eu parte”. Isus folosește aici termenii „botez” și „pahar” cu același sens. (Vezi nota de studiu de la Mt 20:22.) În timpul serviciului său, Isus se supunea deja acestui botez, ducând o viață de sacrificiu. Isus urma să fie pe deplin botezat, sau cufundat, în moarte atunci când avea să fie țintuit pe stâlpul de tortură la 14 nisan 33 e.n. Învierea lui, sau ridicarea din moarte, avea să încheie acest botez. (Ro 6:3, 4) Așadar, botezul lui Isus în moarte era total diferit de botezul său în apă. Botezul în apă a avut loc la începutul serviciului său, când botezul în moarte abia începea.

stăpânesc peste ele: Sau „le domină”, „sunt stăpâni peste ele”. Termenul grecesc folosit aici apare de numai patru ori în Scripturile grecești creștine. (Mt 20:25; Mr 10:42; 1Pe 5:3; și Fa 19:16, unde este redat prin „fiind mai tare”) Sfatul lui Isus le amintea ascultătorilor săi de jugul roman, foarte detestat, și de dominația opresivă a Irozilor. (Mt 2:16; Ioa 11:48) Se pare că Petru a înțeles ideea, întrucât mai târziu i-a îndemnat pe bătrânii creștini să îndrume turma devenind exemple, nu stăpânind peste ea. (1Pe 5:3) Un verb înrudit apare în Lu 22:25, unde Isus exprimă o idee similară, precum și în 2Co 1:24, unde Pavel spune că creștinii nu trebuie să fie „stăpâni peste” credința colaboratorilor lor.

viața: Vezi nota de studiu de la Mt 20:28.

Ierihon: Vezi nota de studiu de la Mt 20:29.

un cerșetor orb: În relatarea lui Matei (20:30) sunt menționați doi orbi. Marcu și Luca (18:35) menționează unul singur. Se pare că ei se concentrează asupra lui Bartimeu, al cărui nume apare doar în relatarea lui Marcu.

Nazarineanul: Apelativ folosit cu referire la Isus, iar, mai târziu, la continuatorii săi. (Fa 24:5) Întrucât numele Isus era purtat de mulți evrei, se obișnuia să i se adauge un element de identificare. În timpurile biblice, oamenii erau adesea asociați cu locurile din care proveneau. (2Sa 3:2, 3; 17:27; 23:25-39; Na 1:1; Fa 13:1; 21:29) Isus și-a petrecut cea mai mare parte din viață în orașul Nazaret, din Galileea, prin urmare era firesc ca acest termen să fie folosit cu privire la el. Isus a fost numit deseori „Nazarineanul”, în situații diferite și de către persoane diferite. (Mr 1:23, 24; 10:46, 47; 14:66-69; 16:5, 6; Lu 24:13-19; Ioa 18:1-7) El a acceptat acest nume și chiar l-a folosit. (Ioa 18:5-8; Fa 22:6-8) Pe plăcuța pe care a pus-o pe stâlpul de tortură, Pilat a scris în ebraică, în latină și în greacă: „Isus Nazarineanul, regele iudeilor”. (Ioa 19:19, 20) Începând de la Penticosta din 33 e.n., atât apostolii, cât și alții au făcut frecvent referire la Isus ca fiind Nazarineanul sau din Nazaret. (Fa 2:22; 3:6; 4:10; 6:14; 10:38; 26:9; vezi și nota de studiu de la Mt 2:23)

Fiul lui David: Numindu-l pe Isus „Fiul lui David”, orbul Bartimeu a recunoscut în mod deschis că el era Mesia. (Vezi notele de studiu de la Mt 1:1, 6; 15:25.)

Rabuni: Termen semitic care înseamnă „Învățătorul meu”. Este posibil ca „Rabuni” să fi fost inițial o formulă de adresare ce transmitea mai mult respect și căldură decât „Rabi”, care înseamnă „Învățător”. (Ioa 1:38) Totuși, când Ioan și-a scris evanghelia, sufixul „-i” (care reprezintă pronumele posesiv la persoana întâi, „al meu”) își pierduse, probabil, semnificația specială în acest titlu, întrucât Ioan traduce termenul prin „Învățător”. (Ioa 20:16)