Salt la conţinut

Salt la cuprins

LUCRAREA MONDIALĂ DE PREDICARE ŞI DE INSTRUIRE

Americile

Americile
  • ŢĂRI ŞI TERITORII 57

  • POPULAŢIA 980 780 095

  • VESTITORI 4 034 693

  • STUDII BIBLICE 4 339 285

Copiii de la un orfelinat asistă la întruniri

Angela, care locuieşte în Surinam, a mers la un orfelinat aflat în apropierea casei ei pentru a cere permisiunea să le predice copiilor. Directoarea orfelinatului, care era o soră inactivă, a fost imediat de acord. Angela a vorbit cu 85 de copii din orfelinat, le-a arătat materiale video de pe jw.org şi a început să studieze cu mulţi dintre ei. Angelei i s-au alăturat alte două pioniere. Cele trei surori studiază fiecare cu un grup de copii. Sora inactivă le-a povestit că îi învăţase pe copii cântări dintr-o carte mai veche, iar seara le citea relatări biblice. Ea a spus că dorea să asiste la întruniri, dar că nu putea să-i lase singuri pe cei 85 de copii. Prin urmare, s-au luat măsuri ca toţi copiii să vină la sala Regatului. Întrucât orfelinatul era aproape de sală, fraţii s-au oferit să-i conducă pe copii până la sală. În prezent, sora şi cei 85 de copii asistă cu regularitate la întruniri.

Gabriel şi-a ajutat bunicul

Paraguay: Gabriel vorbind cu bunicul său

În timp ce se întorcea acasă de la un congres ţinut în Paraguay, Gabriel, un băieţel de şase ani, se gândea cât de important este să predice mesajul despre Regat. Lui Gabriel i-a venit în minte o persoană la care ţine foarte mult şi cu care şi-ar dori să fie în Paradis: bunicul său. Dar bunicul lui nu manifestase niciodată interes faţă de adevăr, ba chiar se împotrivise soţiei şi copiilor săi, care erau Martori.

În aceeaşi zi, Gabriel i-a rugat pe părinţi să-l ajute să-i apeleze video pe bunicii lui, care locuiesc în Argentina. Gabriel i-a explicat bunicului de ce este important să studieze Biblia şi l-a întrebat: „Bunicule, vrei să studiezi cu mine?”. Bunicul a fost de acord. Atunci Gabriel i-a propus să studieze din broşura Ascultă de Dumnezeu şi vei trăi veşnic. În lunile care au urmat, ei au studiat broşura împreună. Întrucât niciunul dintre ei nu citea fluent, amândoi se pregăteau dinainte. Cu ocazia fiecărui studiu, Gabriel avea lecţia pregătită şi se îmbrăca la cămaşă şi cravată.

Mai târziu, bunicii au decis să le facă părinţilor lui Gabriel o vizită de câteva săptămâni. În timpul vizitei, bunicul a asistat la întruniri împreună cu ceilalţi membri ai familiei. După ce s-a întors în Argentina, el a continuat să studieze Biblia cu un frate local şi a făcut progrese, devenind vestitor nebotezat. În prezent, bunicii lui Gabriel se roagă împreună în fiecare zi. Gabriel a făcut progrese şi este vestitor nebotezat. Bunicul lui şi-a exprimat dorinţa de a-şi simboliza dedicarea la Iehova prin botezul în apă.

„Vizita dumneavoastră n-a fost o simplă coincidenţă”

În timp ce distribuia pliantul Pot cei care au murit să trăiască din nou?, Jennifer, din Brazilia, a bătut la uşa unei doamne care se grăbea să ajungă la înmormântarea unei prietene apropiate. Jennifer i-a spus că voia să-i ofere un pliant despre speranţa învierii. Chiar dacă, la început, titlul a nedumerit-o, doamna a acceptat pliantul. Jennifer a întrebat-o dacă dorea să-i dea mai multe pliante pentru familia îndoliată. Doamna a fost de acord şi a cerut nouă pliante.

La vizita ulterioară, doamna i-a spus lui Jennifer: „După ce aţi plecat, m-am gândit că vizita dumneavoastră n-a fost o simplă coincidenţă. Dumnezeu v-a trimis la mine cu un mesaj mângâietor, de care aveam mare nevoie”. Doamna a distribuit toate pliantele. Un membru al familiei îndoliate, care a ţinut un discurs la înmormântare, a citit pliantul cu voce tare. Toţi cei prezenţi au apreciat conţinutul pliantului şi i-au mulţumit doamnei pentru mesajul consolator. Doamna a fost de acord să înceapă un studiu biblic.

Mărturie într-un tap-tap

Trei betelişti din Haiti călătoreau cu un autobuz viu colorat, numit tap-tap. În timpul călătoriei de două ore şi jumătate, ei le-au depus mărturie celorlalţi pasageri, distribuind 50 de reviste şi 30 de pliante. Unul dintre betelişti, pe nume Gurvitch, i-a citit unui pasager un fragment din revista Treziţi-vă!. Un tânăr pe nume Pépé s-a alăturat imediat discuţiei şi a solicitat un studiu biblic. Tânărul locuia în teritoriul congregaţiei din care făcea parte Gurvitch. Din ianuarie 2014, când a avut loc această discuţie, Pépé asistă la aproape toate întrunirile şi congresele. El le vorbeşte altora despre noua lui credinţă şi speră că, în curând, va deveni vestitor nebotezat.