După ce pleacă din Iudeea, Isus şi discipolii săi merg în Galileea, călătorind spre nord prin ţinutul Samariei. Întrucât sunt obosiţi din cauza călătoriei, ei se opresc în jurul amiezii în apropierea oraşului Sihar pentru a se odihni lângă izvorul lui Iacob. Probabil că Iacob a săpat acest izvor sau a plătit să fie săpat cu secole în urmă. În prezent, se crede că izvorul lui Iacob se află în apropierea actualului oraş Nablus.

În timp ce Isus se odihneşte lângă izvor, discipolii săi se duc în oraşul aflat în apropiere să cumpere de mâncare. În lipsa lor, la izvor vine o femeie samariteană ca să scoată apă. Isus îi spune: „Dă-mi să beau” (Ioan 4:7).

În general, iudeii nu au legături cu samaritenii din cauza unor prejudecăţi adânc înrădăcinate. De aceea, femeia se miră şi întreabă: „Cum se face că tu, deşi eşti iudeu, ceri să bei de la mine, care sunt o femeie samariteană?”. Isus îi răspunde: „Dacă ai fi cunoscut darul lui Dumnezeu şi cine este cel care îţi zice: «Dă-mi să beau», i-ai fi cerut tu lui şi el ţi-ar fi dat apă vie”. „Domnule”, îi spune femeia, „n-ai nici măcar o găleată cu care să scoţi apă, iar fântâna este adâncă. De unde ai această apă vie? Eşti tu mai mare decât strămoşul nostru Iacob, care ne-a dat fântâna şi care a băut din ea cu fiii lui şi cu vitele lui?” (Ioan 4:9-12).

„Oricui bea din apa aceasta îi va fi iarăşi sete”, explică Isus. „Dar celui ce bea din apa pe care i-o voi da eu nu-i va mai fi sete niciodată, ci apa pe care i-o voi da va deveni în el un izvor de apă care ţâşneşte ca să dea viaţă veşnică.” (Ioan 4:13, 14) Deşi se simte obosit, Isus este dispus să-i împărtăşească femeii samaritene adevărul care duce la viaţă.

Atunci femeia îi spune: „Domnule, dă-mi această apă, ca să nu-mi mai fie sete şi să nu mai vin până aici să scot apă”. Isus pare să schimbe subiectul şi-i zice: „Du-te, cheamă-l pe soţul tău şi vino aici”. Ea mărturiseşte: „N-am soţ”. Spre marea ei surprindere, Isus îi spune: „Bine-ai zis: «N-am soţ». Căci ai avut cinci soţi, iar bărbatul pe care-l ai acum nu-ţi este soţ” (Ioan 4:15-18).

Femeia înţelege semnificaţia cuvintelor lui Isus şi, uimită, îi zice: „Domnule, văd că eşti profet”. Prin ceea ce spune în continuare, dovedeşte că o interesează lucrurile spirituale: „Strămoşii noştri [samaritenii] s-au închinat pe muntele acesta [muntele Garizim, aflat în apropiere], dar voi [evreii] spuneţi că în Ierusalim este locul unde trebuie să se închine oamenii” (Ioan 4:19, 20).

Atunci Isus îi explică femeii samaritene că nu locul de închinare este important: „Vine ceasul când nu vă veţi închina Tatălui nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim”. El continuă: „Vine ceasul, şi acesta este acum, când închinătorii adevăraţi i se vor închina Tatălui cu spirit şi cu adevăr, căci astfel de închinători caută Tatăl” (Ioan 4:21, 23, 24).

Ceea ce contează pentru Tatăl nu este locul în care slujitorii săi îi aduc închinare, ci modul  în care i se închină ei. Femeia este impresionată. „Ştiu că vine Mesia, care se numeşte Cristos”, zice ea. „Când va sosi, el ne va spune toate lucrurile deschis.” (Ioan 4:25)

Apoi, Isus îi dezvăluie un adevăr important: „Eu, care îţi vorbesc, sunt acela” (Ioan 4:26). Să ne gândim: Isus îi acordă o onoare deosebită unei femei care a venit la amiază să scoată apă. El îi spune direct ceea ce, din câte se pare, nu a mai spus nimănui până acum în mod deschis, şi anume că el este Mesia.

Discipolii lui Isus se întorc din Sihar cu mâncare. Ei îl găsesc pe Isus la izvorul lui Iacob, unde l-au lăsat. Acum, el vorbeşte cu o femeie samariteană. Când sosesc discipolii, ea îşi lasă acolo vasul de apă şi merge în oraş.

Odată ajunsă în Sihar, femeia le povesteşte oamenilor lucrurile pe care i le-a zis Isus. Ea le vorbeşte cu convingere: „Veniţi să vedeţi un om care mi-a spus toate lucrurile pe care le-am făcut”. Apoi, probabil pentru a le stârni curiozitatea, ea întreabă: „Oare nu este el Cristosul?” (Ioan 4:29). Aceasta este o întrebare referitoare la o chestiune importantă, de interes încă din zilele lui Moise (Deuteronomul 18:18). Astfel, oamenii din oraş se simt îndemnaţi să vină să-l vadă ei înşişi pe Isus.

Între timp, discipolii stăruie pe lângă Isus să mănânce mâncarea adusă de ei. Dar el le spune: „Eu am de mâncat o mâncare pe care voi n-o cunoaşteţi”. Discipolii se miră, zicându-şi unii altora: „Nu cumva i-a adus cineva de mâncare?”. Isus le explică în mod binevoitor: „Hrana mea este să fac voinţa celui care m-a trimis şi să sfârşesc lucrarea sa” (Ioan 4:32-34). Aceste cuvinte sunt semnificative pentru toţi continuatorii săi.

Lucrarea despre care vorbeşte Isus nu este secerişul propriu-zis, care va avea loc peste aproximativ patru luni. Mai degrabă, Isus face  referire la un seceriş spiritual, după cum reiese din cuvintele sale: „Ridicaţi-vă ochii şi priviţi ogoarele: sunt albe pentru seceriş. Deja secerătorul primeşte plata şi strânge rod pentru viaţa veşnică, pentru ca semănătorul şi secerătorul să se bucure împreună” (Ioan 4:35, 36).

Poate că Isus îşi dă seama deja de rezultatele discuţiei sale cu femeia samariteană. Mulţi oameni din Sihar cred în el datorită mărturiei acestei femei, întrucât ea le zice: „Mi-a spus toate lucrurile pe care le-am făcut” (Ioan 4:39). Prin urmare, când vin din Sihar la fântână, ei îl roagă pe Isus să rămână şi să le vorbească în continuare. Isus acceptă şi rămâne în Samaria două zile.

Ascultându-l pe Isus, şi mai mulţi samariteni cred în el. Ei îi spun femeii: „De-acum nu mai credem datorită spuselor tale, căci am auzit noi înşine şi ştim că omul acesta este cu adevărat salvatorul lumii” (Ioan 4:42). Femeia samariteană este un exemplu în ce priveşte modul în care putem depune mărturie despre Cristos, stârnindu-le curiozitatea ascultătorilor noştri, astfel încât aceştia să dorească să afle mai multe.

Mai sunt patru luni până la seceriş – din câte se pare, până la secerişul orzului – care are loc primăvara în această zonă. Aşadar, acum este probabil luna noiembrie sau decembrie. Aceasta înseamnă că, după sărbătoarea Paştelui din anul 30 e.n., Isus şi discipolii săi au rămas aproximativ opt luni în Iudeea, învăţând şi botezând. Ei se îndreaptă acum spre nord, spre casa lor din Galileea. Ce îi aşteaptă acolo?