Niciodată nu e prea târziu să fii prieten cu Dumnezeu
Niciodată nu e prea târziu să fii prieten cu Dumnezeu
Relatare de Olavi Johannes Mattila
„V-aţi gândit vreodată că aţi putea asimila o cunoştinţă exactă despre Creator?“ Această întrebare pe care un Martor al lui Iehova mi-a adresat-o m-a pus pe gânduri. Aveam peste 80 de ani şi cunoscusem mulţi oameni de seamă, unii dintre ei chiar lideri politici. Puteam oare să-l cunosc pe Dumnezeu şi să fiu prieten cu el?
M-AM născut în octombrie 1918 în oraşul Hyvinkää (Finlanda). Familia mea avea o fermă şi creştea vaci, cai, pui şi gâşte. De mic m-am deprins cu munca grea şi eram mândru de ceea ce făceam.
Pe măsură ce creşteam, părinţii m-au încurajat să-mi continui instruirea şcolară. Prin urmare, când am împlinit vârsta corespunzătoare, am plecat de acasă şi m-am înscris la facultate. M-am apucat şi de atletism, iar astfel am ajuns să-l cunosc pe preşedintele Asociaţiei Finlandeze de Atletism, Urho Kekkonen. Nici nu bănuiam pe atunci că dl. Kekkonen avea să devină prim-ministrul Finlandei, iar mai târziu preşedintele ţării, funcţii pe care le-a ocupat circa 30 de ani. Şi nici nu-mi imaginam cât de mult avea să-mi influenţeze el viaţa.
Prestigiu şi putere
În 1939, între Finlanda şi Uniunea Sovietică au izbucnit ostilităţile. În noiembrie, am fost chemat în armată. La început am fost instructor în cadrul forţelor armate în rezervă, iar mai târziu am fost numit comandantul unui pluton de mitraliere. Linia de front se afla în Karelia, o regiune de lângă graniţa cu Uniunea Sovietică. În vara anului 1941, în timp ce luptam în apropiere de oraşul Vyborg, am fost grav rănit de schijele unui proiectil şi am fost dus la un spital militar. Din cauza rănilor nu m-am mai putut întoarce pe front.
În septembrie 1944, am fost eliberat din armată şi m-am întors la facultate. În paralel, am continuat să fac sport de performanţă. Am ajuns de trei ori campion naţional: de două ori la proba de ştafetă şi o dată la cea cu obstacole. Mi-am luat şi licenţa în tehnologie şi economie.
Între timp, Urho Kekkonen devenise o figură marcantă pe scena politică. În 1952, în timpul mandatului său ca prim-ministru, m-a întrebat dacă voiam să lucrez ca diplomat în China. Acolo am cunoscut mai mulţi oficiali guvernamentali, inclusiv pe Mao Zedong, preşedintele Chinei la vremea aceea. Însă cea mai importantă persoană pe care am cunoscut-o în China a fost Annikki, o tânără încântătoare care lucra în cadrul Ministerului Finlandez al Afacerilor Externe. Annikki a devenit soţia mea în noiembrie 1956.
Anul următor, am fost transferat la ambasada Finlandei din Argentina. În timp ce ne aflam în această ţară, ni s-au născut primii copii, doi băieţi. În ianuarie 1960, ne-am întors în Finlanda.
La scurt timp după aceea, ni s-a născut cel de-al treilea copil, o fetiţă.Funcţii înalte în guvern
Deşi n-am făcut niciodată parte dintr-un partid politic, în noiembrie 1963, preşedintele Kekkonen mi-a propus să fiu ministrul comerţului exterior. În următorii 12 ani, mi-am desfăşurat activitatea în cadrul a şase cabinete, fiind de două ori ministrul afacerilor externe. Pe atunci credeam cu tărie că problemele omenirii puteau fi rezolvate prin ingeniozitatea omului. Dar n-a trecut mult şi am văzut cu ochii mei cât de însetat după putere este omul şi ce efecte dezastruoase au lipsa de încredere şi invidia (Eclesiastul 8:9).
Am cunoscut şi mulţi oameni care încercau cu toată sinceritatea să îmbunătăţească lucrurile. În final însă, nici chiar liderii cu cele mai bune intenţii nu reuşesc să-şi atingă obiectivele.
În vara anului 1975, s-au reunit la Helsinki 35 de şefi de state pentru a participa la Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa. Pe atunci eram ministrul afacerilor externe şi consilier apropiat al preşedintelui Kekkonen. Întrucât eram organizatorul acestui eveniment, am avut ocazia de a-i cunoaşte pe toţi liderii prezenţi la conferinţă.
În acele zile, calităţile mele diplomatice au fost testate la maximum. Până şi simplul fapt de a-i convinge pe diplomaţi să accepte locurile în care erau repartizaţi în sală a fost o provocare! Cu toate acestea, conferinţa, dar şi seria de întrevederi ce au urmat au adus îmbunătăţiri vizibile în ce priveşte respectarea drepturilor omului şi au promovat relaţii paşnice între superputeri.
Devin conştient de necesităţile mele spirituale
În 1983 m-am pensionat şi ne-am mutat în Franţa, unde locuia fiica noastră. Aici am primit o grea lovitură. În noiembrie 1994, Annikki a fost diagnosticată cu cancer mamar. În acelaşi an, m-am lăsat convins să intru într-un plan de investiţii care s-a dovedit ulterior fraudulos. Deşi toată viaţa m-am străduit să-mi păstrez buna reputaţie, a fost suficientă o singură greşeală ca să mi-o ştirbească.
Pe parcursul vieţii i-am întâlnit de mai multe ori pe Martorii lui Iehova. Cu toate că apreciam vizitele lor şi le acceptam revistele, eram foarte ocupat şi nu-mi făceam timp pentru lucrurile spirituale. După vreo 20 de ani de la pensionare, în timp ce mă îngrijeam de Annikki, care lupta în continuare cu cancerul, am fost vizitat din nou de un Martor al lui Iehova. Era septembrie 2002. El a fost cel care mi-a pus întrebarea menţionată la începutul articolului. Îmi spuneam în sinea mea: Să fie oare posibil să aflu adevărul despre Dumnezeu? Aş putea fi oare
prieten cu El? Am răscolit întreaga casă în căutarea Bibliei mele. Când am găsit-o, am şters-o de praf şi am început să port cu regularitate discuţii biblice cu Martorii.În iunie 2004, iubita mea soţie s-a stins din viaţă, iar eu am rămas singur. Fireşte, copiii m-au susţinut mult din punct de vedere afectiv. Totuşi, îmi persistau în minte întrebări referitoare la starea morţilor. Am vorbit despre ele cu doi pastori luterani, iar răspunsul lor a fost: „Ei bine, acestea sunt întrebări dificile“. N-am fost deloc mulţumit de ce mi-au zis. Deveneam din ce în ce mai conştient de necesităţile mele spirituale.
Pe măsură ce studiam Biblia cu Martorii, dobândeam acea cunoştinţă exactă după care tânjisem atât de mult. De pildă, am aflat din Biblie că moartea este o stare de inconştienţă, asemănătoare somnului, şi că pentru cei morţi există minunata perspectivă de a fi readuşi la viaţă pe pământ (Ioan 11:25). Aceste învăţături mi-au dat speranţă şi mi-au adus multă alinare.
N-a trecut mult şi citisem deja întreaga Biblie. Un text biblic mi-a atras atenţia, cel din Mica 6:8: „Ce altceva cere Iehova de la tine, decât să practici dreptatea, să iubeşti bunătatea şi să umbli modest cu Dumnezeul tău?“. Mi-au plăcut enorm înţelepciunea şi simplitatea ce transpar din aceste cuvinte. Ele dezvăluie cât de iubitor şi de drept este Iehova Dumnezeu.
O speranţă sigură
Pe măsură ce aflam adevărul despre Dumnezeu, credinţa şi încrederea mea în el creşteau. Simţeam cum între mine şi Creator se leagă o prietenie strânsă. Am fost impresionat de promisiunea lui consemnată în Isaia 55:11: „Tot aşa va fi şi cuvântul meu, care iese din gura mea. Nu se va întoarce la mine fără rezultat, ci va face negreşit ce-mi place şi va reuşi în lucrul pentru care l-am trimis“. Într-adevăr, Dumnezeu şi-a împlinit până acum toate promisiunile şi o va face şi în viitor. El va realiza ceea ce guvernele umane şi nenumăratele lor conferinţe politice nu au reuşit. De pildă, în Psalmul 46:9 se spune: „El face să înceteze războaiele până la marginile pământului“.
Participarea la întrunirile Martorilor lui Iehova mi-a adus mari foloase. Aici am simţit din plin iubirea creştină autentică. Această iubire constituie semnul de identificare al adevăraţilor continuatori ai lui Isus şi depăşeşte toate graniţele naţionale (Ioan 13:35). Din nefericire, ea lipseşte cu desăvârşire din lumea politică şi comercială.
Cel mai mare privilegiu
Am peste 90 de ani şi consider că cel mai mare privilegiu pe care l-am avut vreodată este să fiu Martor al lui Iehova. Golul spiritual pe care l-am simţit în trecut a dispărut. Sunt onorat să cunosc scopul vieţii şi adevărul despre Dumnezeu.
În plus, sunt bucuros că pot fi activ în serviciul creştin chiar şi la această vârstă înaintată. Deşi am cunoscut mulţi oameni influenţi şi am ocupat poziţii de răspundere de-a lungul vieţii, nimic nu se compară cu privilegiul de a-l cunoaşte pe Creatorul nostru, Iehova Dumnezeu, şi de a-i fi prieten. Îi sunt foarte recunoscător şi vreau să-i aduc laude pentru că mi-a dat posibilitatea de a fi ‘colaborator al său’ (1 Corinteni 3:9). Niciodată nu e prea târziu să fii prieten cu Creatorul, Iehova Dumnezeu!
[Legenda fotografiei de la pagina 25]
Alături de preşedintele Kekkonen şi cu preşedintele american Ford cu ocazia Conferinţei de la Helsinki din 1975
[Legenda fotografiei de la pagina 25]
Alături de preşedintele Kekkonen şi liderul sovietic Brejnev
[Legenda fotografiei de la pagina 26]
Particip din plin la activităţile creştine
[Provenienţa fotografiei de la pagina 25]
Stânga jos: Ensio Ilmonen/Lehtikuva; dreapta jos: Esa Pyysalo/Lehtikuva