FIECARE zi le aduce oamenilor nenumărate ocazii de a face ceva bun în folosul semenilor. Mulţi însă se gândesc doar la ei. Această atitudine egocentrică e întâlnită la tot pasul, îmbrăcând diverse forme: de la agresivitate la volan, limbaj vulgar, ieşiri violente până la fraude neruşinate.

Mentalitatea egocentrică a pus stăpânire şi pe familie. De pildă, unii divorţează de partenerul lor deoarece, pur şi simplu, consideră că „merită ceva mai bun“. Chiar şi părinţii pot semăna, fără să-şi dea seama, seminţele spiritului egoist în copiii lor. Cum anume? Făcându-le orice moft şi ezitând să-i disciplineze în vreun fel.

Există însă mulţi părinţi care îşi educă copiii să pună interesele altora mai presus de ale lor, ceea ce le aduce acestora mari foloase. Copiii plini de consideraţie îşi fac mai uşor prieteni şi se bucură de relaţii durabile. În plus, le e mai uşor să dezvolte sentimentul de mulţumire, întrucât, aşa cum spune Biblia, „este mai multă fericire în a da decât în a primi“ (Faptele 20:35).

Dacă sunteţi părinţi, cum v-aţi putea ajuta copiii să manifeste bunătate şi să se bucure de foloasele pe care le aduce cu sine aceasta şi, totodată, să nu se lase contaminaţi de atitudinea egocentrică ce domină societatea actuală? Să analizăm în continuare trei capcane pe care ar trebui să le evitaţi pentru a nu alimenta spiritul egoist în copiii voştri.

Problema. Cercetătorii au remarcat o tendinţă îngrijorătoare: mulţi adulţi tineri intră în câmpul muncii crezând că li se cuvine totul şi se aşteaptă să aibă succes, deşi nu fac aproape nimic sau chiar nimic ca să-l obţină. Unii sunt siguri că vor fi promovaţi numaidecât, fără să stăpânească însă meseria. Alţii sunt convinşi că sunt cu totul speciali şi că merită să fie trataţi ca atare — iar, când văd că ceilalţi nu le împărtăşesc părerea, sunt cuprinşi de deprimare.

Cauzele. Uneori, motivul pentru care cineva are un sentiment exagerat al propriei valori este strâns legat de modul în care a fost crescut. De exemplu, unii părinţi au fost influenţaţi peste măsură de mişcarea, foarte populară în ultimele decenii, care promova respectul de sine. Principiile ce stăteau la baza acestei mişcări păreau logice: dacă puţine laude îi fac bine copilului, atunci multe laude trebuie să-i facă şi mai bine. În plus, se credea că cel mai mic semn de dezaprobare nu ducea decât la descurajarea copilului. Prin urmare, într-o lume axată pe clădirea respectului de sine, un părinte care proceda astfel era socotit întruchiparea părintelui iresponsabil. Copiilor nu trebuie să li se inducă niciodată o părere proastă despre ei înşişi — sau cel puţin aşa li se spunea părinţilor.

Mulţi părinţi au început să-i potopească pe copii cu laude, chiar şi atunci când aceştia nu făceau nimic deosebit ca să le merite. Fiecare realizare, indiferent cât de mică, trebuia sărbătorită; în schimb, fiecare greşeală, indiferent cât de mare, trebuia trecută cu vederea. Acei părinţi credeau că secretul cultivării respectului de sine era să ignore greşelile copilului şi să-l laude pentru orice altceva. Era mai important să-i inducă sentimentul propriei valori decât să-l înveţe să realizeze lucruri care să-i aducă un autentic sentiment al propriei valori.

Ce spune Biblia. Biblia recunoaşte că laudele sunt potrivite când sunt meritate (Matei 25:19–21). Însă lăudarea unui copil doar pentru a-l face să se simtă bine l-ar putea determina să-şi formeze o concepţie greşită despre propria persoană. Biblia spune pe bună dreptate: „Dacă cineva crede că este ceva, când nu este nimic, se amăgeşte singur“ (Galateni 6:3). În mod potrivit, Scripturile îl îndeamnă pe fiecare părinte: „Nu cruţa copilul de corectare, pentru că . . . nu va muri“ (Proverbele 23:13, Traducerea literală nouă, 2001). *

Ce puteţi face. Propuneţi-vă să-l corectaţi pe copil când e necesar şi să-l lăudaţi când merită cu adevărat. Nu-l ridicaţi în slăvi doar pentru a-l face să aibă o părere bună despre sine. Nu veţi obţine nici pe departe rezultatul dorit. „Adevărata stimă de sine se obţine când îţi şlefuieşti talentele şi înveţi lucruri noi, nu când ţi se spune cât de grozav eşti pentru simplul fapt că exişti“, se arată în cartea Generation Me.

„Să nu aibă despre sine gânduri înalte, mai presus de ceea ce se potriveşte, ci să aibă gânduri cumpătate despre sine.“ (Romani 12:3, Cornilescu, 1996)

Problema. Mulţi adulţi tineri care intră în câmpul muncii sunt nepregătiţi să facă faţă situaţiilor dificile. Unii se simt distruşi la cea mai mică critică. Alţii sunt atât de pretenţioşi, încât nu acceptă decât munci care se ridică la înălţimea aşteptărilor lor exagerate. De exemplu, în cartea sa Escaping the Endless Adolescence, dr. Joseph Allen aminteşte cuvintele care i-au fost adresate de un tânăr în timpul interviului pentru un job: „Am impresia că unele aspecte ale acestei munci sunt oarecum plictisitoare, iar eu nu vreau să mă plictisesc“. Dr. Allen scrie: „Se pare că tânărul nu înţelesese că toate muncile au elemente plictisitoare. Cum poate ajunge cineva la 23 de ani fără să conştientizeze asta?“.

Cauzele. În ultimele decenii, printre părinţi s-a remarcat tendinţa de a-şi ocroti copiii de orice dificultate. Nu ia fiica lor o notă de trecere la un test? Părinţii intervin imediat şi îi cer profesorului să-i mărească nota. Ia fiul lor o amendă de circulaţie? Părinţii o plătesc în locul lui. Suferă copilul lor un eşec în dragoste? Părinţii aruncă toată vina pe cealaltă persoană.

Deşi dorinţa de a vă ocroti copiii e firească, ocrotindu-i în mod exagerat le puteţi transmite un mesaj greşit: că nu trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru acţiunile lor. „În loc să înveţe că pot supravieţui dezamăgirilor şi suferinţelor, ba chiar pot trage învăţăminte din ele, [aceşti] copii devin extrem de egocentrici, convinşi că părinţii şi întreaga lume de altfel le datorează ceva“, se arată în cartea Positive Discipline for Teenagers.

Ce spune Biblia. Dificultăţile fac parte din viaţă. De fapt, potrivit Bibliei, „evenimentele neprevăzute [rele] îi ajung pe toţi“, inclusiv pe oamenii buni (Eclesiastul 9:11). Apostolul creştin Pavel, de pildă, a înfruntat multe greutăţi în timpul serviciului său creştin. Însă aceasta i-a adus foloase! Iată ce scrie el: „Am învăţat ca, în orice împrejurare m-aş afla, să fiu mulţumit cu ce am. . . . Am învăţat secretul de a fi şi sătul, şi flămând, şi în belşug, şi în nevoi“ (Filipeni 4:11, 12).

Ce puteţi face. În funcţie de nivelul de maturitate al copiilor voştri, străduiţi-vă să aplicaţi următorul principiu biblic: „Fiecare îşi va purta propria sarcină“ (Galateni 6:5). Dacă fiul vostru primeşte o amendă de circulaţie, cel mai bine ar fi să-l lăsaţi pe el să-şi plătească amenda din banii lui de buzunar sau din salariul lui. Dacă fiica voastră nu ia o notă de trecere la un test, acest lucru ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru ea, ca să fie mai bine pregătită data viitoare. Dacă fiul vostru suferă un eşec în dragoste, consolaţi-l, dar, la momentul potrivit, ajutaţi-l să mediteze la întrebări cum ar fi: „Privind în urmă la experienţa prin care am trecut, în ce privinţe ar trebui să mă maturizez?“. Copiii care fac eforturi să-şi rezolve problemele devin mai puternici şi mai siguri pe sine, calităţi preţioase pe care nu le-ar putea cultiva dacă cineva le-ar sări mereu în ajutor.

„Fiecare să dovedească ce este lucrarea lui şi atunci va avea motiv de exultare numai cu privire la sine.“ (Galateni 6:4)

Problema. Un sondaj efectuat în rândul adulţilor tineri a dezvăluit că 81% dintre ei consideră că cel mai important obiectiv al generaţiei lor este acela „de a se îmbogăţi“, cu mult mai important decât ajutorarea altora. Însă acumularea de bogăţii nu aduce mulţumire. De fapt, cercetările arată că oamenii materialişti sunt mai puţin fericiţi şi mai deprimaţi. În plus, în rândul lor, numărul celor cu probleme fizice şi psihice este mai mare.

Cauzele. Unii copii cresc în familii materialiste. „Părinţii vor să-i facă pe copii fericiţi, iar copiii vor lucruri. Ca urmare, părinţii le cumpără lucruri, iar copiii sunt fericiţi, dar pentru puţin timp, căci apoi vor şi mai multe lucruri“, se spune în cartea The Narcissism Epidemic.

Bineînţeles, industria publicitară este mai mult decât dornică să exploateze setea de consum a oamenilor. Ea promovează sloganuri de genul „Meriţi tot ce e mai bun“ sau „Pentru că meritaţi“. Mulţi adulţi tineri au înghiţit momeala, iar acum sunt înglodaţi în datorii, incapabili să-şi achite lucrurile pe care le „merită“.

Ce spune Biblia. Biblia recunoaşte că avem nevoie de bani (Eclesiastul 7:12). În acelaşi timp însă ne avertizează că „iubirea de bani este rădăcina a tot felul de rele“. Apoi adaugă: „Iar unii, râvnind la această iubire, . . . s-au străpuns peste tot cu multe dureri“ (1 Timotei 6:10). Biblia ne îndeamnă să nu urmărim bogăţii materiale, ci să fim mulţumiţi cu strictul necesar (1 Timotei 6:7, 8).

„Cei care sunt hotărâţi să fie bogaţi cad în ispită, în cursă şi în multe dorinţe nesăbuite şi vătămătoare.“ (1 Timotei 6:9)

Ce puteţi face. Ca părinţi, analizaţi-vă atitudinea faţă de bani şi faţă de lucrurile pe care le puteţi cumpăra cu ei. Stabiliţi-vă corect priorităţile şi ajutaţi-vă copiii să facă la fel. Cartea The Narcissism Epidemic, citată anterior, recomandă: „Părinţii şi copiii pot purta discuţii pornind de la întrebări precum: Când este bine să cumperi lucruri la reduceri şi când nu? Ce este rata dobânzii? Ai cumpărat ceva la îndemnul altcuiva?“.

Fiţi atenţi şi nu folosiţi lucrurile materiale ca pe „un medicament“ pentru a uita de problemele familiale, care în realitate trebuie rezolvate. „Încercarea de a arunca în probleme cu lucruri materiale este o soluţie despre care toţi ştim că nu dă niciodată rezultate“, se spune în cartea The Price of Privilege. „Problemele trebuie rezolvate cu atenţie, discernământ şi empatie, nu cu pantofi şi poşete.“