Am văzut nedreptăţi la tot pasul
M-AM născut în 1965, într-o familie săracă. Am crescut în comitatul Derry (Irlanda de Nord) în timpul aşa-numitului „The Troubles“, conflictul violent dintre catolici şi protestanţi care a durat mai bine de 30 de ani. Minoritatea catolică se simţea discriminată de majoritatea protestantă, care deţinea puterea. Catolicii îi acuzau pe protestanţi de practici necinstite în ce priveşte alegerile, politica, locurile de muncă şi locuinţele.
Am văzut nedreptăţi şi inegalităţi la tot pasul. Nici nu mai ţin minte de câte ori am fost bătut, tras cu forţa afară dintr-o maşină având îndreptată spre mine o armă de foc ori interogat şi percheziţionat de poliţişti sau de soldaţi. Mă consideram o victimă şi îmi spuneam: „Ori accept situaţia, ori ripostez!“.
Am participat la marşurile care comemorau Duminica Însângerată din 1972, când 14 persoane au fost împuşcate mortal de soldaţi britanici, şi la cele în onoarea deţinuţilor republicani care au murit în 1981, după ce au făcut greva foamei. Am arborat steaguri nord-irlandeze, interzise pe atunci, şi am desenat graffiti cu mesaje antibritanice oriunde am putut. Se pare că întotdeauna se găsea un motiv de a protesta: un act de cruzime îndreptat împotriva unui catolic sau chiar uciderea unuia. Ceea ce începea ca marş ori manifestaţie degenera adesea într-o revoltă în toată regula.
În timpul facultăţii, m-am alăturat protestelor studenţeşti pentru ocrotirea mediului. Mai târziu, m-am mutat la Londra, unde am luat parte la marşurile socialiste împotriva politicii guvernamentale ce părea să favorizeze clasele de sus în detrimentul săracilor. Am participat la greve sindicale împotriva reducerilor salariale şi m-am numărat printre manifestanţii care, în 1990, au mărşăluit în Trafalgar Square împotriva taxei electorale şi au vandalizat zona.
Dar, cu timpul, toate aceste acţiuni m-au dezamăgit. În loc să contribuie la atingerea obiectivelor noastre, protestele nu făceau decât să înteţească focul urii.
În pofida intenţiilor lor nobile, oamenii nu pot instaura dreptatea şi egalitatea
În aceeaşi perioadă, un prieten mi-a făcut cunoştinţă cu Martorii lui Iehova. Ei mi-au arătat din Biblie că lui Dumnezeu îi pasă de noi, vede suferinţele noastre şi va lua măsuri pentru a pune capăt răului pe care oamenii îl cauzează (Isaia 65:17; Revelaţia 21:3, 4). În pofida intenţiilor lor nobile, oamenii nu pot instaura dreptatea şi egalitatea. Pentru a învinge forţele nevăzute din spatele problemelor omenirii, avem nevoie nu doar de îndrumarea lui Dumnezeu, ci şi de puterea lui (Ieremia 10:23; Efeseni 6:12).
Acum văd cu alţi ochi protestele la care am luat parte împotriva nedreptăţii: e ca şi cum ai aranja şezlonguri pe puntea unei nave ce se scufundă. Pentru mine a fost încurajator să aflu că va veni un timp când pe pământ nu va mai exista nedreptate, iar toţi oamenii vor fi cu adevărat egali.
Biblia ne învaţă că Iehova Dumnezeu „iubeşte dreptatea“ (Psalmul 37:28). Acesta este unul dintre motivele pentru care putem fi siguri că va face dreptate într-o manieră în care guvernele omeneşti nu pot să o facă (Daniel 2:44). Puteţi să aflaţi mai multe în acest sens luând legătura cu Martorii lui Iehova din localitatea voastră sau accesând site-ul nostru www.mr1310.com.