AJUTOR PENTRU FAMILII | CĂSNICIE
Cum să cheltuiţi cu măsură
DIFICULTATEA
Vă uitaţi la facturi şi la extrasele voastre de cont şi constataţi că banii vă alunecă din mână ca nisipul printre degete. Sunteţi căsătoriţi doar de puţin timp şi cheltuiţi peste măsură. E de vină partenerul? Nu vă grăbiţi să daţi vina pe celălalt. Lucraţi mai degrabă ca echipă şi gândiţi-vă la unele motive din cauza cărora împreună aţi ajuns în această situaţie. *
DE CE SE ÎNTÂMPLĂ
Perioada de adaptare. Dacă, înainte de a vă căsători, locuiaţi cu părinţii, probabil că lumea facturilor şi a cheltuielilor în comun v-a fost necunoscută. De asemenea, s-ar putea ca tu şi partenerul tău să aveţi o atitudine diferită faţă de bani. De exemplu, poate că unul e mai cheltuitor, iar celălalt, mai econom. Un cuplu are nevoie de timp pentru a se adapta şi pentru a stabili de comun acord cum să gestioneze banii.
Amânare. Jim, în prezent un om de afaceri de succes, recunoaşte că, pe vremea când era proaspăt căsătorit, era dezorganizat şi asta l-a costat scump. Iată ce mărturiseşte el: „Pentru că întârziam cu plata facturilor, eu şi soţia mea cheltuiam mii de dolari din cauza penalizărilor. Am ajuns să nu mai avem niciun ban!”.
Capcana „banilor invizibili”. E foarte uşor să cheltui peste măsură când nu vezi banii pe care îi scoţi din portofel. Puteţi ajunge în această situaţie dacă efectuaţi majoritatea tranzacţiilor cu cardul de credit sau de debit, dacă faceţi cumpărături online sau banking online. Şi creditele uşor de obţinut sunt o capcană, determinându-i pe cei proaspăt căsătoriţi să cheltuie peste măsură.
Indiferent de cauză, problemele financiare vă pot şubrezi căsnicia. „Multe cupluri declară că banii reprezintă una dintre cele mai mari probleme, indiferent câţi ar avea”, se spune în cartea Fighting for Your Marriage. „Banii pot crea un adevărat teren de luptă.”
CE PUTEŢI FACE
Fiţi hotărâţi să colaboraţi. În loc să daţi vina unul pe celălalt, lucraţi ca echipă pentru a ţine cheltuielile sub control. Decideţi încă de la început să nu permiteţi acestei probleme să ridice un zid între voi. (Principiu biblic: Efeseni 4:32)
Stabiliţi-vă un buget. Notaţi toate cheltuielile dintr-o lună, indiferent cât de mici sunt ele. Aceasta vă va ajuta să înţelegeţi unde merg banii voştri şi să identificaţi cheltuielile inutile. Jim, menţionat anterior, spune: „Trebuie oprită sângerarea. Asta e o vorbă nu numai în medicină, ci şi în afaceri”.
Faceţi o listă cu cheltuielile necesare: mâncare, îmbrăcăminte, chirie, rate, transport etc. Treceţi în dreptul fiecărei categorii suma pe care vă aşteptaţi s-o cheltuiţi într-o anumită perioadă de timp, de pildă într-o lună. (Principiu biblic: Luca 14:28)
„Cel ce ia cu împrumut este slujitorul celui ce dă cu împrumut.” (Proverbele 22:7)
Alocaţi lunar sume de bani pentru cheltuieli separate (mâncare, chirie, combustibil etc.). Unele persoane pun bani în plicuri diferite, pentru fiecare categorie de cheltuieli. * Dacă un plic se goleşte, fie nu mai cheltuie nimic, fie iau bani din alt plic.
Reanalizaţi-vă punctul de vedere privitor la bunurile materiale. Fericirea nu depinde de achiziţionarea celor mai noi lucruri. De fapt, Isus a spus: „Chiar dacă cineva are din belşug, viaţa lui nu depinde de lucrurile pe care le are” (Luca 12:15). Deseori, modul în care obişnuiţi să vă cheltuiţi banii arată dacă credeţi sau nu aceste cuvinte. (Principiu biblic: 1 Timotei 6:8)
Faceţi schimbări. Aaron, care este căsătorit de doi ani, afirmă: „La început, aţi putea crede că vă permiteţi lucruri precum cablul TV sau luarea mesei în oraş, dar, cu trecerea timpului, acestea pot deveni o povară financiară. A trebuit să învăţăm să spunem nu anumitor lucruri pentru a putea trăi potrivit posibilităţilor noastre”.