Lumea în obiectiv
Ecuador
În 2007, Ecuadorul şi-a făcut cunoscute intenţiile de a strânge fonduri pentru conservarea unei suprafeţe de circa 10 000 km2 din pădurea amazoniană virgină, împiedicând astfel începerea exploatării zăcămintelor de petrol de aici. Planul de conservare a fost însă abandonat din lipsă de fonduri internaţionale. Zona respectivă a pădurii tropicale amazoniene este una dintre regiunile cu cea mai mare biodiversitate din lume.
Japonia
Sângele contaminat din toate probele supuse testelor este extrem de greu de depistat, precizează publicaţia The Japan News. Raportul apărea în urma unei ştiri potrivit căreia, în 2013, un bărbat având peste 60 de ani fusese infectat cu virusul HIV prin intermediul unei transfuzii. Când sângele donat este infectat cu HIV, există o perioadă de câteva luni, numită „fereastră imunologică”, în care virusul nu poate fi detectat.
Zimbabwe
Deşi de mai bine de 30 de ani nu se mai dau lupte de gherilă la frontiera cu Mozambicul, minele antipersonal continuă să mutileze şi să ucidă. „Din 1980 încoace, peste 1 500 de persoane şi 120 000 de animale domestice au fost ucise, iar 2 000 de oameni au fost mutilaţi din cauza minelor aflate pe teritoriul zimbabwean din zona de frontieră”, precizează Comitetul Internaţional al Crucii Roşii.
Australia
Potrivit unui sondaj, tot mai multe cupluri care se separă îşi dispută dreptul asupra animalelor de companie. Printre bunurile comune ce constituie o sursă de mari dezacorduri, animalele de companie se plasează după bunurile imobiliare, bani şi unele lucruri personale.