SARA se ridică, își îndreaptă spatele și privește în zare. Sub îndrumarea ei, slujitorii muncesc cu bucurie. Sara, o femeie harnică și înțeleaptă, muncește alături de ei. Imaginează-ți-o pierdută în gânduri, masându-și mâinile pentru a-și alina durerea. Poate că a peticit pânza cortului ce-i slujea drept locuință. Materialul aspru din păr de capră se uzase de la atâta soare și ploi, amintindu-i Sarei că trăiau în corturi de mulți ani. După-amiaza efectiv zburase, iar acum se lasă amurgul. Îl văzuse pe Avraam a plecând dimineață și îl așteaptă nerăbdătoare să se întoarcă. Când zărește silueta binecunoscută a soțului ei pe o colină din apropiere, un zâmbet îi luminează frumosu-i chip.

Au trecut zece ani de când Avraam a traversat Eufratul împreună cu familia și însoțitorii lui, intrând în Canaan. Sara și-a sprijinit de bunăvoie soțul în această călătorie spre necunoscut, deoarece știa ce rol important avea să joace el în împlinirea scopului lui Iehova de a aduce în existență un urmaș și un popor ce urmau să se bucure de favoare. Dar ce rol avea să aibă ea? Era stearpă, iar acum avea 75 de ani. Probabil se întreba: „Cum se va împlini promisiunea lui Iehova cât timp eu sunt soția lui Avraam?”. E lesne de înțeles că era îngrijorată, poate chiar nerăbdătoare.

Și noi poate ne întrebăm, uneori, când se vor împlini promisiunile lui Dumnezeu. În general, nu ne e ușor să avem răbdare, mai ales când așteptăm împlinirea unei speranțe dragi nouă. Ce putem învăța din exemplul remarcabil de credință al acestei femei?

Avraam și cei din casa lui tocmai se întorseseră din Egipt. (Geneza 13:1-4) Și-au așezat tabăra în zona muntoasă aflată la est de Betel, sau Luz, cum îi spuneau canaaniții orașului. De pe aceste înălțimi, Sara putea vedea o mare parte din Țara Promisă. Se vedeau satele canaanite și drumurile care purtau călătorii spre ținuturi îndepărtate. Însă nimic din această priveliște nu se compara cu orașul ei natal. Sara crescuse în Ur, un oraș din Mesopotamia, aflat la 1900 km depărtare. Ea lăsase în urmă multe rude, confortul vieții dintr-un oraș prosper, cu multe piețe și bazaruri, o casă sigură și confortabilă, care avea probabil chiar și apă curentă. Totuși, dacă ne-o imaginăm pe Sara privind cu tristețe spre est, tânjind după confortul casei din copilărie, înseamnă că nu o cunoaștem pe această femeie temătoare de Dumnezeu.

Să observăm ce a scris apostolul Pavel, sub inspirație divină, 2000 de ani mai târziu. Referindu-se la credința lui Avraam și a Sarei, a spus: „Dacă totuși și-ar fi amintit mereu de locul din care ieșiseră, ar fi avut ocazia să se întoarcă”.  (Evrei 11:8, 11, 15) Nici Sara, nici Avraam nu au privit cu regret spre trecut. Dacă s-ar fi lăsat pradă unor astfel de gânduri, ar fi putut decide să se întoarcă acasă. Însă, dacă s-ar fi întors, ar fi pierdut marele privilegiu oferit de Iehova. Și, cu siguranță, ar fi fost dați uitării și nu ar fi devenit exemple vii de credință, care au influențat viața a milioane de persoane.

Sara nu a privit în urmă, ci spre viitor. L-a susținut mereu pe soțul ei în peregrinarea lor, ajutând la strângerea corturilor, la supravegherea turmelor în timpul călătoriei și la așezarea taberei. A perseverat în pofida dificultăților și a schimbărilor. Iehova și-a reînnoit promisiunea făcută lui Avraam, dar nu a menționat-o pe Sara. (Geneza 13:14-17; 15:5-7)

În cele din urmă, Sara a decis că era momentul să-i vorbească lui Avraam despre un plan la care se gândise. Imaginează-ți sentimentele contradictorii ce i se citeau pe față când i-a zis soțului ei: „Iehova nu m-a lăsat să am copii”. Apoi, i-a cerut să devină tată prin servitoarea ei, Agar. Îți poți imagina durerea din sufletul Sarei când i-a cerut așa ceva soțului ei? Poate părea o cerere ciudată pentru vremurile de azi, dar pe atunci nu era ceva neobișnuit ca un bărbat să aibă o soție secundară, sau o concubină, pentru a avea un moștenitor. b S-a gândit Sara că în acest mod se va putea realiza scopul lui Dumnezeu de a produce o națiune prin Avraam? Nu știm. În orice caz, ea a fost dispusă să facă un astfel de sacrificiu. Cum a reacționat Avraam? Relatarea spune că „a ascultat de glasul” Sarei. (Geneza 16:1-3)

Reiese cumva din Biblie că Iehova ar fi îndemnat-o pe Sara să facă o astfel de propunere? Nu. Din contră, sfatul ei dezvăluie un punct de vedere pur omenesc. Ea a crezut că problema ei venea de la Dumnezeu și nu și-a imaginat că el ar fi putut avea altă soluție. Dar soluția propusă de Sara avea să-i aducă multă suferință. Totuși, propunerea ei dezvăluie un altruism admirabil. Într-o lume în care oamenii pun propriile dorințe mai presus de orice, altruismul Sarei este remarcabil! Dacă și noi suntem dispuși să punem scopul divin mai presus de interesele noastre egoiste, vom imita credința Sarei.

Nu peste mult timp, Agar a rămas însărcinată. Convinsă probabil că sarcina ei o făcea mai importantă decât Sara, Agar a început să-și  disprețuiască stăpâna. Ce lovitură pentru Sara, care era stearpă! Având permisiunea soțului și susținerea lui Dumnezeu, Sara a mustrat-o pe Agar, însă Biblia nu ne dezvăluie cum. Apoi, Agar l-a născut pe Ismael, iar anii au trecut. (Geneza 16:4-9, 16) Sara avea 89 de ani, iar soțul ei, 99 de ani, când relatarea biblică ne dezvăluie că Iehova are un mesaj pentru ei. Și încă ce mesaj!

Iehova îi promite din nou prietenului său, Avraam, că avea să-i înmulțească urmașii. Dumnezeu chiar îi schimbă numele. Până în acest moment, el era cunoscut drept Avram. Însă Iehova îi pune numele Avraam, care înseamnă „Tatăl unei mulțimi”. Iar acum, pentru prima oară, Iehova dezvăluie că Sara are un rol în împlinirea promisiunii. Îi schimbă numele din Sarai, care însemna probabil „Certăreață”, în Sara, nume sub care este cunoscută. Dar ce semnifică acest nou nume? „Prințesă”! Iehova explică de ce a ales acest nume pentru ea: „O voi binecuvânta și îți voi da prin ea un fiu; o voi binecuvânta și din ea vor ieși națiuni”. (Geneza 17:5, 15, 16, notele de subsol)

Legământul lui Iehova de a aduce în existență un urmaș prin care se vor binecuvânta toate națiunile avea să se împlinească prin fiul Sarei! Numele pe care Dumnezeu l-a ales pentru băiat, Isaac, înseamnă „Râs”. Când a aflat că Iehova avea să o binecuvânteze pe Sara cu un copil, Avraam „a căzut cu fața la pământ și a început să râdă”. (Geneza 17:17) El a fost uimit, dar și peste măsură de bucuros. (Romani 4:19, 20) Dar Sara?

La scurt timp, trei străini au venit la cortul lui Avraam. În arșița zilei, acest cuplu în vârstă s-a grăbit să-i primească pe musafiri. Avraam i-a zis Sarei: „Grăbește-te! Ia trei sea de floarea făinii, frământă aluatul și fă turte”. Pe vremea aceea, a fi ospitalier presupunea multă muncă. Avraam nu a lăsat toată munca în seama soției sale; el s-a grăbit să taie un taur tânăr și a pus pe masă multă mâncare și băutură. (Geneza 18:1-8) Acești „bărbați” s-au dovedit a fi îngeri ai lui Iehova! Apostolul Pavel s-a referit probabil la această întâmplare când a scris: „Nu uitați ospitalitatea, căci prin ea unii, fără să știe, au găzduit îngeri”. (Evrei 13:2) Ai putea imita acest extraordinar exemplu de ospitalitate lăsat de Avraam și Sara?

Când unul dintre îngeri a repetat promisiunea făcută de Dumnezeu lui Avraam referitoare la nașterea unui fiu prin Sara, ea asculta din cortul ei. Ideea de a naște un copil la vârsta ei i s-a părut atât de neobișnuită, încât nu s-a putut reține să nu râdă în sinea ei: „Să mai am oare vreo plăcere la bătrânețe, când și domnul meu este bătrân?”. Îngerul a corectat-o pe Sara, întrebând-o: „Îi este oare ceva imposibil lui Iehova?”. Sara a avut o reacție defensivă, de teamă, absolut firească. Ea a negat: „N-am râs!”. Îngerul a răspuns: „Ba da, ai râs!”. (Geneza 18:9-15)

A demonstrat Sara lipsă de credință când a râs? Nicidecum. Biblia spune: „Tot prin credință, Sara a primit putere să conceapă un urmaș când îi trecuse deja vârsta, fiindcă l-a considerat fidel pe cel care făcuse promisiunea”. (Evrei 11:11) Sara îl cunoștea bine pe Iehova: știa că putea împlini orice promisiune făcută. Cine nu are nevoie de mai multă credință? E important să-l cunoaștem mai bine pe Dumnezeul Bibliei. Astfel ne vom da seama că Sara avea toate motivele să aibă o credință atât de puternică. Iehova este fidel promisiunilor sale și le împlinește, uneori într-un mod surprinzător, făcându-ne chiar să râdem de bucurie!

La vârsta de 90 de ani, Sara s-a putut bucura de momentul pe care îl aștepta de-o viață! I-a născut un fiu soțului ei mult iubit, care avea 100 de ani. Avraam i-a pus numele Isaac, adică „Râs”, așa cum a spus Dumnezeu. Ne-o putem imagina pe Sara obosită, dar bucuroasă, spunând: „Dumnezeu  m-a făcut să râd. Oricine va auzi lucrul acesta va râde cu mine”. (Geneza 21:6) Cu siguranță, acest cadou miraculos primit de la Iehova i-a bucurat inima până la sfârșitul vieții. Însă un fiu a adus cu sine și mari responsabilități.

Când Isaac avea 5 ani, familia a organizat un ospăț cu ocazia înțărcării lui. Dar lucrurile nu mergeau bine. Relatarea biblică spune că Sara „vedea” un comportament îngrijorător față de copil: fiul lui Agar, Ismael, acum în vârstă de 19 ani, își bătea joc de micuțul Isaac. Nu era o simplă tachinare. Apostolul Pavel a scris mai târziu, sub inspirație divină, că era vorba de persecuție. Sara și-a dat seama că acest comportament constituia o gravă amenințare la adresa fiului ei. Ea știa că Isaac urma să aibă un rol-cheie în împlinirea scopului lui Iehova. Prin urmare, și-a adunat tot curajul și i-a vorbit deschis lui Avraam, cerându-i să-i alunge pe Agar și pe Ismael. (Geneza 21:8-10, Galateni 4:22, 23, 29)

Cum a reacționat Avraam? În Biblie citim: „Dar cuvântul acesta privitor la fiul său l-a întristat mult pe Avraam”. Ținea mult la Ismael și nu reușea să lase la o parte sentimentele părintești. Totuși, Iehova a văzut cum stăteau lucrurile și a intervenit. Iată ce citim: „Atunci Dumnezeu i-a zis lui Avraam: «Să nu te întristeze cuvintele spuse de Sara despre băiat și despre sclava ta. Ascultă de glasul ei, căci prin Isaac va veni ceea ce se va numi sămânța ta»”. Iehova l-a asigurat pe Avraam că Agar și fiul ei vor avea tot ce le trebuie. Fidelul Avraam a ascultat. (Geneza 21:11-14)

Sara a fost un ajutor potrivit pentru Avraam, cu adevărat o soție bună. Ea nu i-a spus doar ceea ce dorea el să audă. Când a văzut o problemă, una care viza familia și viitorul lor, i-a vorbit deschis soțului ei. Franchețea ei nu trebuie considerată lipsă de respect. De fapt, apostolul Petru, el însuși un bărbat căsătorit, a menționat-o ca un exemplu remarcabil de soție, care a arătat respect profund față de soțul ei. (1 Corinteni 9:5; 1 Petru 3:5, 6) Dacă Sara ar fi tăcut în legătură cu acest lucru, ea nu ar fi arătat respect față de Avraam, deoarece prețul pe care el și familia lui l-ar fi plătit ar fi fost foarte mare. Sara a spus cu iubire tot ce trebuia spus.

Multe soții prețuiesc exemplul Sarei. De la ea învață să comunice deschis și cu respect cu soții lor. Poate că unele soții ar dori ca Iehova să intervină uneori, la fel ca în cazul Sarei. Însă exemplul remarcabil de credință, iubire și răbdare al Sarei le este de folos soțiilor.

Deși această femeie a fost numită „Prințesă” de însuși Iehova, ea nu a așteptat să fie tratată astfel. Nu ne miră că atunci când a murit, la vârsta de 127 de ani, c Avraam a început „s-o jelească pe Sara și s-o plângă”. (Geneza 23:1, 2) Lui Avraam îi lipsea mult iubita lui „Prințesă”. Fără îndoială, și lui Iehova Dumnezeu îi este dor de această femeie fidelă și, de aceea, el o va readuce la viață pe un pământ transformat în paradis. Pe Sara o așteaptă un viitor etern și fericit, la fel ca pe toți cei ce imită exemplul ei de credință. (Ioan 5:28, 29)