LUI IOSIF nu-i venea să creadă că avusese curaj să-i vorbească lui Ponțiu Pilat, guvernatorul roman, care era cunoscut drept o persoană foarte încăpățânată. Dar, pentru ca Isus să fie înmormântat într-un mod demn, cineva trebuia să-i ceară lui Pilat permisiunea de a lua trupul de pe stâlp. Spre surprinderea lui Iosif, întâlnirea cu Pilat nu a fost atât de dificilă pe cât își imaginase. Pilat a dat curs cererii după ce un ofițer i-a confirmat că Isus murise. Apoi, deși avea inima frântă de durere, Iosif s-a întors imediat la locul unde fusese executat Isus. (Mar. 15:42-45)

• Cine a fost Iosif din Arimateea?

• În ce relații s-a aflat el cu Isus?

• De ce ar trebui să acordăm atenție relatării în care se vorbește despre Iosif din Arimateea?

În Evanghelia lui Marcu, Iosif este numit „un membru respectat al Consiliului”. În acest context, Consiliul nu putea fi decât Sanhedrinul, curtea supremă a evreilor și autoritatea administrativă centrală. (Mar. 15:1, 43) Prin urmare, Iosif era o persoană proeminentă, ceea ce explică faptul că el a obținut o audiență la guvernatorul roman. De asemenea, nu este deloc surprinzător că Iosif era bogat. (Mat. 27:57)

Ca grup, Sanhedrinul avea o atitudine ostilă față de Isus, membrii acestuia fiind cei care au pus la cale uciderea lui. Totuși, despre Iosif se spune că era „un om bun și drept”. (Luca 23:50) Spre deosebire de majoritatea membrilor Sanhedrinului, el se străduia să respecte poruncile lui Dumnezeu. De asemenea, Iosif „aștepta . . . regatul lui Dumnezeu”, motiv pentru care a și devenit un discipol al lui Isus. (Mar. 15:43; Mat. 27:57) Din câte se pare, el s-a simțit atras de mesajul lui Isus pentru că iubea adevărul și dreptatea.

În Ioan 19:38 se spune că Iosif „era discipol al lui Isus – dar pe ascuns, de teama iudeilor”. Dar de ce se temea de ei? Iosif știa cât de mult îl disprețuiau iudeii pe Isus, precum și că aceștia hotărâseră să dea afară din sinagogă pe oricine își mărturisea credința în el. (Ioan 7:45-49; 9:22) O persoană exclusă din sinagogă era tratată cu dispreț și marginalizată de ceilalți iudei. De aceea, Iosif a ezitat la început să declare public că era un discipol al lui Isus. Dacă ar fi procedat astfel, și-ar fi distrus reputația și și-ar fi pierdut poziția.

Iosif nu a fost singurul care s-a aflat în această situație. Potrivit cu Ioan 12:42, „chiar și dintre conducători, mulți au crezut în el, dar din cauza fariseilor nu-l mărturiseau, ca să nu fie dați afară din sinagogă”. O astfel de persoană a fost Nicodim, care făcea și el parte din Sanhedrin. (Ioan 3:1-10; 7:50-52)

Deși era un discipol al lui Isus, Iosif nu avea curaj să-și declare public convingerile. Lucrul acesta nu era lipsit de importanță, având în vedere cuvintele lui Isus: „Dacă cineva mărturisește în fața oamenilor că este în unitate cu mine, voi mărturisi și eu în fața Tatălui meu care este în ceruri că sunt în unitate cu el. Dar, dacă cineva mă reneagă în fața oamenilor, îl voi renega și eu în fața Tatălui meu care este în ceruri”. (Mat. 10:32, 33) Chiar dacă nu-l renega pe Isus, Iosif nu avea curaj să-l mărturisească. Tu ai acest curaj?

Totuși, Biblia spune despre Iosif că nu a sprijinit complotul pus la cale de Sanhedrin pentru uciderea lui Isus. (Luca 23:51) Însă, după cum sugerează unii, este posibil ca Iosif  să nu fi fost prezent la procesul lui Isus. Indiferent cum au stat lucrurile, mai mult ca sigur că Iosif a fost revoltat de modul grosolan în care a fost denaturată justiția, dar n-a putut face nimic pentru a împiedica uciderea lui Isus.

Din câte se pare, momentele din preajma morții lui Isus au fost decisive pentru Iosif. El a reușit să-și învingă teama și a hotărât să ia poziție de partea lui Isus. Cuvintele din Marcu 15:43 sugerează lucrul acesta: „El și-a făcut curaj și, intrând la Pilat, a cerut corpul lui Isus”.

Se pare că Iosif a fost de față când a murit Isus. El a știut înaintea lui Pilat că Isus murise. Iată de ce, când a mers să ceară trupul lui Isus, guvernatorul „a vrut să știe dacă [Isus] era deja mort”. (Mar. 15:44) Dacă Iosif a fost prezent când Isus era în agonie pe stâlpul de tortură, probabil că acea scenă îngrozitoare l-a determinat să-și analizeze conștiința și să ia poziție de partea adevărului. Iosif a trecut la acțiune! El n-a mai vrut să ascundă că era un discipol al lui Isus.

Potrivit Legii mozaice, trupurile condamnaților la moarte trebuiau înmormântate înainte de apusul soarelui. (Deut. 21:22, 23) Romanii însă lăsau trupurile criminalilor executați să putrezească pe stâlp sau le aruncau într-o groapă comună. Dar Iosif nu a vrut ca trupul lui Isus să fie dezonorat. Aproape de locul execuției, el avea un  mormânt nou, săpat în piatră. În această grotă nu era încă nimeni înmormântat, ceea ce sugerează că Iosif se mutase de puțin timp din Arimateea a la Ierusalim și că achiziționase acest loc de înmormântare pentru el și familia lui. (Luca 23:53; Ioan 19:41) Gestul lui Iosif de a-l înmormânta pe Isus în locul unde urma să fie înmormântat el a fost o dovadă de generozitate și a împlinit profeția potrivit căreia Mesia urma să fie înmormântat „cu cei bogați”. (Is. 53:5, 8, 9)

Toate cele patru evanghelii consemnează faptul că, după ce trupul lui Isus a fost luat de pe stâlp, Iosif l-a înfășurat într-o pânză fină de in și l-a așezat în mormântul său. (Mat. 27:59-61; Mar. 15:46, 47; Luca 23:53, 55; Ioan 19:38-40) Singura persoană menționată cu numele, despre care se spune că l-a ajutat pe Iosif este Nicodim. El a adus mirodenii pentru pregătirea trupului lui Isus. Având în vedere statutul social al celor doi, este puțin probabil ca ei să fi luat trupul lui Isus. Este posibil ca ei să fi apelat la ajutorul unor servitori pentru a duce trupul la mormânt. Indiferent cum au stat lucrurile, misiunea celor doi n-a fost deloc ușoară. Cei ce atingeau trupul unui mort erau necurați șapte zile și tot ce atingeau devenea necurat. (Num. 19:11; Hag. 2:13) Prin urmare, ei nu puteau lua parte la ceremonialurile și obiceiurile din săptămâna Paștelui. (Num. 9:6) De asemenea, ocupându-se de înmormântarea lui Isus, Iosif risca să fie batjocorit de ceilalți membri ai Sanhedrinului. Dar acum, el era dispus să suporte consecințele faptului că l-a înmormântat pe Isus și să declare public că era un discipol al lui Cristos.

În afară de relatarea despre înmormântarea lui Isus consemnată în evanghelii, Biblia nu mai spune nimic despre Iosif din Arimateea. De aceea, se naște în mod firesc întrebarea: Ce s-a întâmplat cu el după aceea? Nu știm. Totuși, având în vedere cele menționate mai înainte, putem crede că el și-a mărturisit public credința în Cristos. La urma urmei, când situația a fost tensionată, el nu a renunțat, ci a dat dovadă de mai multă credință și curaj.

Citind această relatare, este bine să ne întrebăm: Există ceva mai important – de exemplu, poziția socială, cariera, bogățiile, afecțiunea pentru membrii familiei sau chiar propria libertate – decât relația noastră cu Iehova?