1. Ce a spus Isus despre faptul de a jura, şi de ce?

ÎN GENERAL, nu este necesar ca adevăraţii creştini să jure. Ei respectă porunca lui Isus: „În vorbirea voastră, Da-ul vostru să însemne Da“. Prin aceasta, Isus a arătat că o persoană trebuie să se ţină de cuvânt. De fapt, înainte de a da porunca, el a spus: „Nu juraţi deloc“. Isus condamna astfel obiceiul multora de a jura cu privire la orice lucru, fără a avea măcar intenţia de a se ţine de cuvânt. Ceea ce spun ei „în plus“ pe lângă un simplu „da“ sau „nu“ ar putea arăta că, în realitate, nu sunt demni de încredere şi că se află sub influenţa ‘celui rău’. (Citeşte Matei 5:33–37.)

2. Explicaţi de ce nu este întotdeauna greşit să juri.

² Să înţelegem din cuvintele lui Isus că este întotdeauna greşit să jurăm? Nu. După cum am văzut în articolul precedent, Iehova Dumnezeu şi slujitorul său, Avraam, au jurat în unele ocazii importante. De asemenea, Legea lui Dumnezeu pretindea ca o persoană să jure când trebuia lămurită o situaţie controversată (Ex. 22:10, 11; Num. 5:21, 22). Astfel, ar putea fi necesar ca un creştin să jure că spune adevărul când depune mărturie în instanţă. Sau, în cazuri excepţionale, un creştin ar putea considera necesar să jure pentru a-i asigura pe alţii de intenţiile lui sau de adevărul spuselor lui. Să luăm chiar exemplul lui Isus. El nu a obiectat când a fost pus sub jurământ de marele preot în faţa Sanhedrinului, ci a răspuns la întrebarea pusă, spunând adevărul (Mat. 26:63, 64). De fapt, el spunea întotdeauna adevărul şi deci nu era nevoie să jure. Totuşi, de multe ori, pentru a sublinia veridicitatea cuvintelor sale, el începea prin a spune: „Foarte adevărat [literalmente, «Adevărat, adevărat»] vă spun“ (Ioan 1:51; 13:16, 20, 21, 38). Să vedem în  continuare ce mai putem învăţa din exemplul lăsat de Isus, de Pavel şi de alţii, al căror Da a însemnat Da.

3. Ce i-a promis Isus lui Dumnezeu în rugăciune, şi cum i-a răspuns Tatăl său ceresc?

³ „Iată! Am venit . . . să fac voinţa ta, o, Dumnezeule!“ (Evr. 10:7) Cu aceste cuvinte, Isus i-a promis lui Dumnezeu că va îndeplini tot ce fusese prezis cu privire la Sămânţa promisă. Niciun alt om nu s-a oferit vreodată să-şi asume o responsabilitate atât de grea. Aceasta presupunea din partea lui Isus inclusiv să accepte ‘să-i fie zdrobit călcâiul’ de către Satan (Gen. 3:15). Din cer, Iehova şi-a exprimat încrederea deplină în Fiul său, fără să-i ceară să jure că-şi va ţine cuvântul (Luca 3:21, 22).

4. În ce măsură s-a achitat Isus de promisiunea făcută lui Dumnezeu?

⁴ Da-ul lui Isus a însemnat întotdeauna Da. El n-a permis niciunui lucru să-l distragă de la misiunea dată de Tatăl său, aceea de a predica vestea bună despre Regat şi de a face discipoli din cei pe care Tatăl avea să-i atragă (Ioan 6:44). Arătând măsura deplină în care Isus s-a achitat de promisiunea făcută lui Dumnezeu, Biblia spune: „Oricât de multe sunt promisiunile lui Dumnezeu, prin el au devenit Da“ (2 Cor. 1:20). Într-adevăr, Isus este exemplul perfect în ce priveşte respectarea promisiunilor faţă de Dumnezeu. Să analizăm în continuare exemplul unei persoane care s-a străduit să calce cât mai bine pe urmele lui Isus.

5. Ce exemplu ne-a lăsat apostolul Pavel?

⁵ „Ce să fac, Doamne?“ (Fap. 22:10) Astfel i s-a adresat Saul lui Isus când acesta i-a apărut într-o viziune şi i-a poruncit să nu-i mai persecute pe creştini. Saul, numit ulterior Pavel, s-a căit plin de umilinţă de faptele lui, s-a botezat şi a acceptat misiunea specială de a le depune mărturie despre Isus oamenilor din naţiuni. Până la sfârşitul vieţii sale pe pământ, Pavel l-a numit pe Isus „Domnul“ său şi a ascultat de el (Fap. 22:6–16; 2 Cor. 4:5; 2 Tim. 4:8). Pavel nu a fost ca aceia despre care Isus a spus: „De ce mă chemaţi: «Doamne! Doamne!», dar nu faceţi ce spun eu?“ (Luca 6:46). Aşadar, Isus aşteaptă din partea tuturor celor ce declară că-l acceptă ca Domn să-şi respecte cuvântul, aşa cum a făcut Pavel.

6, 7. a) De ce a decis Pavel să-şi amâne vizita la Corint, şi de ce n-au fost justificate criticile ce i s-au adus? b) Cum ar trebui să-i privim pe cei numiţi în fruntea noastră?

⁶ Plin de zel, Pavel a predicat mesajul  despre Regat în toată Asia Mică şi în Europa, înfiinţând şi vizitând multe congregaţii. Uneori, Pavel a considerat necesar să jure pentru a confirma adevărul celor scrise de el (Gal. 1:20). De exemplu, când unii din Corint au susţinut că nu se putea conta pe cuvântul lui, el a scris în apărarea sa: „Aşa cum este sigur că putem avea încredere în Dumnezeu, cuvântul pe care vi l-am spus nu este Da şi în acelaşi timp Nu“ (2 Cor. 1:18). Când a scris aceste cuvinte, Pavel se afla în Macedonia. El plecase din Efes şi intenţiona să ajungă la Corint. Iniţial, el plănuise să reviziteze congregaţia din Corint înainte de a merge în Macedonia (2 Cor. 1:15, 16). Totuşi, a fost nevoit să-şi schimbe traseul, aşa cum se întâmplă uneori şi în cazul supraveghetorilor itineranţi din prezent. Astfel de schimbări nu se fac din motive egoiste sau neînsemnate, ci din cauza unor situaţii de urgenţă. Pavel a decis să-şi amâne vizita în Corint pentru binele congregaţiei de aici. De ce se poate spune lucrul acesta?

⁷ La câtva timp după ce îşi făcuse planul iniţial, Pavel, aflat la Efes, a auzit că în congregaţia din Corint exista dezbinare şi era tolerată imoralitatea (1 Cor. 1:11; 5:1). Pentru a remedia această situaţie îngrijorătoare, el le-a dat corintenilor sfaturi energice în prima sa scrisoare adresată lor. Apoi, în loc să meargă direct la Corint, Pavel a hotărât să le acorde timp fraţilor săi ca să aplice sfatul primit, astfel încât vizita pe care urma să le-o facă să fie mai încurajatoare. Asigurându-i că acesta era motivul pentru care îşi schimbase planurile, Pavel le-a scris corintenilor în a doua sa scrisoare: „Iau deci pe Dumnezeu ca martor împotriva sufletului meu că n-am venit încă în Corint ca să vă cruţ“ (2 Cor. 1:23). Da, Pavel şi-a respectat promisiunea făcută. Să imităm exemplul lui, aşa cum şi el a imitat exemplul lui Isus (1 Cor. 11:1). În plus, să nu fim niciodată asemenea celor care l-au criticat, ci să arătăm respect profund faţă de cei numiţi în fruntea noastră (Evr. 13:7).

8. Ce exemplu ne-a lăsat Rebeca?

⁸ „Sunt gata să plec“ (Gen. 24:58). Astfel le-a răspuns Rebeca mamei şi fratelui ei când a fost întrebată dacă era de acord să devină soţia lui Isaac, fiul lui Avraam. Ea a fost dispusă să plece chiar în ziua aceea şi să călătorească alături de un străin peste 800 de kilometri (Gen. 24:50–58). Da-ul Rebecăi a însemnat Da. Ea s-a dovedit o soţie fidelă şi temătoare de Dumnezeu, locuind pentru tot restul vieţii în corturi, ca străină în Ţara Promisă. Pentru că şi-a respectat cu fidelitate cuvântul, Rebeca a fost răsplătită cu privilegiul de a fi o ascendentă a Seminţei promise, Isus Cristos (Evr. 11:9, 13).

9. Cum a dovedit Rut că Nu-ul ei a însemnat Nu?

⁹ „Nu, ci vom merge cu tine la poporul tău“ (Rut 1:10). Aşa îi spuneau Rut şi Orpa, rămase văduve, soacrei lor, Naomi, care părăsea Moabul pentru a se întoarce la Betleem. În cele din urmă, la îndemnurile lui Naomi, Orpa s-a întors în ţara ei natală. Însă Nu-ul lui Rut a însemnat Nu. (Citeşte Rut 1:16, 17.) Ea i-a fost loială lui Naomi şi a rămas alături de aceasta, părăsindu-şi pentru totdeauna rudele şi renunţând la religia falsă a Moabului. Rut a continuat să-i slujească  lui Iehova şi a fost răsplătită pentru fidelitatea ei, fiind una dintre cele cinci femei menţionate de Matei în lista genealogică a lui Cristos (Mat. 1:1, 3, 5, 6, 16).

10. De ce este Isaia un exemplu bun pentru noi?

 ¹⁰ „Iată-mă! Trimite-mă!“ (Is. 6:8) Înainte de a spune aceste cuvinte, Isaia a avut o viziune în care l-a văzut pe Iehova stând pe tronul Său glorios deasupra templului din Israel. În timpul acestei viziuni impresionante, Isaia l-a auzit pe Iehova întrebând: „Pe cine să trimit şi cine va merge pentru noi?“. Iehova căuta pe cineva care să transmită mesajele divine poporului său îndărătnic. Isaia şi-a respectat cuvântul dat. Mai bine de 46 de ani, a slujit cu fidelitate ca profet, transmiţând mesaje aspre de condamnare, dar şi mesaje de încurajare cu privire la restabilirea închinării adevărate.

11. a) De ce este atât de important ca Da-ul nostru să însemne Da? b) Daţi exemple de persoane al căror Da n-a însemnat Da.

¹¹ De ce a dorit Iehova ca aceste exemple să fie consemnate în Cuvântul său? Şi cât de important este ca Da-ul nostru să însemne Da? Biblia ne avertizează că o persoană care este ‘neloială în angajamente’ „merită moartea“ (Rom. 1:31, 32). Faraonul Egiptului, regele iudeu Zedechia, precum şi Anania şi Safira se numără printre cei al căror Da n-a însemnat Da. Ei au avut parte de un sfârşit tragic şi constituie exemple-avertisment pentru noi (Ex. 9:27, 28, 34, 35; Ezec. 17:13–15, 19, 20; Fap. 5:1–10).

12. Ce ne va ajuta să fim persoane de cuvânt?

¹² În aceste ‘zile din urmă’ trăim în mijlocul unor oameni „neloiali“, care ‘au o formă de devoţiune sfântă, dar îi neagă puterea’ (2 Tim. 3:1–5). Să evităm pe cât posibil asocierea cu astfel de persoane! În plus, să ne asociem cu regularitate cu cei ce se străduiesc ca Da-ul lor să însemne întotdeauna Da (Evr. 10:24, 25).

13. Care este cel mai important Da pe care îl spune un continuator al lui Isus Cristos?

¹³ Cel mai important Da, adică cea mai importantă promisiune pe care o poate face cineva, are legătură cu dedicarea la Dumnezeu. Cei care doresc să devină discipoli ai lui Isus au în trei ocazii posibilitatea să-şi confirme intenţiile (Mat. 16:24). Când o persoană doreşte să devină vestitor nebotezat, discută cu doi bătrâni, care, printre altele, îi pun întrebarea: „Îţi doreşti cu adevărat să devii un Martor al lui Iehova?“. Mai târziu, după ce persoana face mai multe progrese pe plan spiritual şi doreşte să fie aprobată pentru botez, bătrânii se întâlnesc din nou cu ea şi o întreabă: „Te-ai dedicat lui Iehova în rugăciune?“. Iar în ziua botezului, toţi candidaţii la botez sunt întrebaţi: „Pe baza jertfei lui Isus Cristos, te-ai căit de păcate şi te-ai dedicat lui Iehova  pentru a înfăptui voinţa sa?“. Răspunzând afirmativ, aceştia arată în faţa celor prezenţi că i-au promis lui Dumnezeu să-i slujească pentru totdeauna.

14. Ce autoanaliză trebuie să ne facem periodic?

¹⁴ Indiferent că eşti recent botezat sau că îi slujeşti lui Dumnezeu de zeci de ani, trebuie să te autoexaminezi periodic şi să te întrebi: Îl imit eu pe Isus Cristos, continuând să-mi trăiesc viaţa în armonie cu cea mai importantă promisiune pe care am făcut-o? Continui să ascult de Isus, punând pe primul loc în viaţă lucrarea de predicare şi de facere de discipoli? (Citeşte 2 Corinteni 13:5.)

15. În ce aspecte ale vieţii este important ca Da-ul nostru să însemne Da?

¹⁵ Pentru a dovedi că respectăm jurământul făcut lui Dumnezeu când ne-am dedicat, trebuie să fim loiali şi în alte aspecte ale vieţii. De exemplu: Eşti căsătorit? Continuă să-ţi respecţi jurământul de a-ţi iubi şi de a-ţi onora partenerul de căsătorie. Ai semnat un contract de afaceri sau ai completat o cerere pentru un privilegiu teocratic? Respectă-ţi angajamentul luat şi fă ce ai promis. Ai acceptat o invitaţie la masă din partea unei persoane cu mijloace modeste? Nu te răzgândi doar fiindcă altcineva îţi face o invitaţie care ţi se pare mai atractivă. Sau ai promis unei persoane în lucrarea din casă în casă că vei reveni pentru a-i oferi ajutor spiritual? Fă tot posibilul ca Da-ul tău să însemne Da, iar Iehova îţi va binecuvânta serviciul. (Citeşte Luca 16:10.)

16. Ce ar trebui să facem dacă ne dăm seama că nu ne-am ţinut de cuvânt?

¹⁶ Biblia afirmă că, din cauza imperfecţiunii, „toţi ne poticnim de multe ori“, în special în vorbire (Iac. 3:2). Ce ar trebui să facem când ne dăm seama că nu ne-am ţinut de cuvânt? Legea lui Dumnezeu dată Israelului prevedea o măsură prin care celui ce păcătuia „vorbind necugetat cu buzele lui“ i se putea arăta îndurare (Lev. 5:4–7, 11). Şi creştinii care se fac vinovaţi de un astfel de păcat pot beneficia de iertare. Dacă îi mărturisesc lui Iehova în mod concret păcatul, el îi va ierta plin de îndurare prin Isus Cristos, care mijloceşte pentru noi ca Mare Preot (1 Ioan 2:1, 2). Însă, pentru a rămâne în favoarea lui Dumnezeu, trebuie să arătăm că ne căim cu adevărat. Aceasta înseamnă să nu facem un obicei din a ne încălca promisiunile şi să ne străduim să îndreptăm orice rău pricinuit prin nerespectarea cuvântului dat (Prov. 6:2, 3). Desigur, înainte de a face o promisiune, trebuie să ne gândim bine dacă o putem respecta. (Citeşte Eclesiastul 5:2.)

17, 18. Ce viitor îi aşteaptă pe cei ce se străduiesc ca Da-ul lor să însemne Da?

¹⁷ Ce viitor minunat îi aşteaptă pe toţi închinătorii lui Iehova care se străduiesc ca Da-ul lor să însemne Da! Cei 144 000 de creştini unşi vor avea viaţă nemuritoare în cer, unde vor domni ca regi împreună cu Isus pentru o mie de ani (Rev. 20:6). Milioane de alţi oameni vor trăi în paradis pe pământ sub conducerea lui Isus Cristos. În timpul domniei sale, ei vor fi ajutaţi să ajungă la perfecţiune fizică şi mentală (Rev. 21:3–5).

¹⁸ Cei ce vor rămâne fideli în testul final de la sfârşitul Domniei Milenare a lui Isus nu vor mai avea niciodată motive să se îndoiască de cuvântul altora (Rev. 20:7–10). Orice Da va însemna Da şi orice Nu, Nu, şi aceasta deoarece toţi cei care vor trăi atunci îl vor imita în mod perfect pe Tatăl nostru ceresc, Iehova, „Dumnezeul adevărului“ (Ps. 31:5).