Imitaţi-le credinţa

„Iată sclava lui Iehova!“

CU OCHII mari de uimire, Maria îl privea pe vizitatorul care tocmai intrase în casa ei. Acesta nu a întrebat nici de tatăl ei, nici de mama ei; venise în mod special pentru ea! Nu putea fi nicidecum din Nazaret; de acest lucru era sigură. Într-un orăşel ca Nazaretul, un străin se remarca imediat. De fapt, acest vizitator s-ar fi remarcat oriunde. El i s-a adresat într-un mod cu totul neobişnuit: „Pacea să fie cu tine, femeie căreia i s-a arătat o mare favoare! Iehova este cu tine“ (Luca 1:28).

Astfel ne-o prezintă Biblia pe Maria, fiica lui Eli, din oraşul Nazaret din Galileea. Ea se afla într-un moment de cotitură din viaţa ei, fiind logodită cu tâmplarul Iosif, un bărbat care nu era bogat, dar avea o credinţă puternică. Prin urmare, viitorul ei părea bine conturat: urma să ducă o viaţă simplă ca soţie a lui Iosif, alături de care avea să muncească şi să-şi întemeieze o familie. Însă iată că acum un vizitator neaşteptat o anunţa că primise o misiune de la Dumnezeu, o responsabilitate care avea să-i schimbe viaţa.

Deşi pare surprinzător, Biblia nu dă prea multe detalii despre Maria. Spune puţine lucruri despre trecutul ei, şi mai puţine despre personalitatea sa şi chiar nimic despre înfăţişare. Totuşi, ceea ce consemnează Cuvântul lui Dumnezeu despre Maria este într-adevăr grăitor.

Dacă dorim să o cunoaştem pe Maria, trebuie să privim dincolo de multele idei preconcepute pe care le predau diferitele religii despre ea. Aşadar, să lăsăm la o parte nenumăratele „reprezentări“ ale Mariei în marmură, în ghips sau pe pânză, să lăsăm la o parte dogmele şi teologia complicată ce îi conferă acestei femei umile titluri înalte precum „Maica lui Dumnezeu“ sau „Regina cerurilor“ şi să ne concentrăm asupra a ceea spune despre ea Biblia. Astfel, vom afla lucruri extraordinare despre credinţa sa şi vom vedea cum putem să-i imităm exemplul.

Vizita unui înger

După cum probabil ştiţi, vizitatorul Mariei nu era un om. Era îngerul Gabriel. Când l-a auzit numind-o „femeie căreia i s-a arătat o mare favoare“, Maria „s-a tulburat mult“, întrebându-se care putea fi semnificaţia acestui salut neobişnuit (Luca 1:29). Mare favoare din partea cui? Maria nu aştepta să găsească favoare în ochii oamenilor. Dar îngerul îi vorbea despre favoarea lui Iehova Dumnezeu, iar acest lucru era foarte important pentru ea. Totuşi, ea nu a considerat cu îngâmfare că se bucura de favoarea divină. Putem învăţa şi noi ceva din atitudinea Mariei? Desigur! Dacă ne străduim să obţinem favoarea lui Dumnezeu şi nu considerăm cu îngâmfare că o avem deja, vom înţelege adevărul important de care Maria era pe deplin conştientă: Dumnezeu li se împotriveşte celor trufaşi, dar îi iubeşte şi îi susţine pe cei modeşti şi umili (Iacov 4:6).

Maria a avut nevoie de umilinţă, întrucât îngerul i-a vorbit despre un privilegiu aproape de neînchipuit. El i-a spus că avea să poarte în pântecele ei un copil care urma să fie cel mai important om din toate timpurile. Gabriel i-a spus: „Iehova Dumnezeu îi va da tronul lui David, tatăl său. El va domni peste casa lui Iacob pentru totdeauna şi regatul său nu va avea sfârşit“ (Luca 1:32, 33). Maria cunoştea cu siguranţă promisiunea pe care Dumnezeu i-o făcuse lui David cu  mai bine de o mie de ani în urmă, şi anume că unul dintre descendenţii lui va domni veşnic (2 Samuel 7:12, 13). Prin urmare, fiul ei avea să fie Mesia, pe care poporul lui Dumnezeu îl aştepta de sute de ani!

În plus, îngerul i-a spus că fiul ei „va fi numit Fiul Celui Preaînalt“. Însă cum era posibil ca o femeie pământeană să dea naştere Fiului lui Dumnezeu? De fapt, cum era posibil ca Maria să dea naştere unui copil? Era logodită cu Iosif, dar încă nu erau căsătoriţi. Maria a pus această întrebare în mod deschis: „Cum se va face aceasta, de vreme ce n-am relaţii intime cu vreun bărbat?“ (Luca 1:34). Remarcaţi că Maria a vorbit despre virginitatea ei fără a se ruşina în vreun fel. Dimpotrivă, ea îşi preţuia castitatea. Astăzi, mulţi tineri se grăbesc să-şi piardă virginitatea şi râd de cei care rămân caşti. Dar, chiar dacă lumea s-a schimbat, Iehova nu se schimbă (Maleahi 3:6). La fel ca pe timpul Mariei, Dumnezeu îi apreciază pe cei ce respectă normele sale morale (Evrei 13:4).

Totuşi, chiar dacă era o slujitoare fidelă a lui Dumnezeu, Maria era imperfectă. Aşadar, cum putea ea să dea naştere unui copil perfect, Fiului lui Dumnezeu? Gabriel a explicat: „Spiritul sfânt va veni peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va acoperi cu umbra sa. Astfel, şi cel ce se va naşte va fi numit sfânt, Fiul lui Dumnezeu“ (Luca 1:35). Sfânt înseamnă „curat“, „pur“, „sacru“. În mod normal, un om le transmite urmaşilor săi starea sa păcătoasă, necurată. În cazul Mariei însă, Iehova avea să înfăptuiască un miracol unic. El avea să transfere viaţa Fiului său din cer în pântecele ei, iar apoi avea să-şi folosească forţa activă, adică spiritul sfânt, pentru a o „acoperi cu umbra sa“, protejând astfel copilul de orice urmă de păcat. A crezut Maria în promisiunea îngerului? Cum a reacţionat ea?

Reacţia Mariei la vestea îngerului

Scepticii, printre care se numără şi unii teologi ai creştinătăţii, pun la îndoială faptul că o femeie virgină a putut da naştere unui copil. În pofida vastei lor cunoştinţe, ei nu înţeleg un adevăr simplu: „la Dumnezeu niciun cuvânt nu rămâne neîmplinit“, aşa cum a declarat îngerul Gabriel (Luca 1:37). Maria a crezut cuvintele îngerului, întrucât avea o credinţă puternică. Totuşi, credinţa ei nu a fost credulitate. Ca orice om raţional, ea şi-a întemeiat credinţa pe dovezi. Pe lângă lucrurile pe care le ştia deja, Maria a primit dovezi suplimentare. Gabriel i-a vorbit despre un alt miracol: Dumnezeu îi redase capacitatea de procreare Elisabetei, o rudă mai în vârstă a Mariei, despre care se ştia de mult timp că era stearpă.

Aşadar, Maria primise o misiune, precum şi dovezi că Dumnezeu urma să împlinească tot ce-i spusese Gabriel. Ce avea să facă ea acum? Să nu ne grăbim să tragem concluzia că Maria nu avea temerile ei sau că acest privilegiu nu presupunea şi dificultăţi. În primul rând, era vorba de logodna cu Iosif. Avea el s-o mai accepte ca soţie având în vedere că era însărcinată? În al doilea rând, misiunea în sine era o responsabilitate imensă, care ar fi putut s-o sperie. Urma să  poarte în pântece viaţa celei mai preţioase fiinţe create de Dumnezeu: Fiul său iubit! Maria trebuia să-i poarte de grijă şi să-l ocrotească într-o lume rea în tot timpul când acesta avea să fie doar un copilaş lipsit de apărare. Într-adevăr, o responsabilitate uriaşă!

Biblia arată că uneori chiar bărbaţi fideli şi puternici au ezitat să accepte o sarcină dificilă din partea lui Dumnezeu. Moise a invocat motivul că nu era un om cu vorbirea uşoară pentru a sluji ca purtător de cuvânt al lui Iehova (Exodul 4:10). Ieremia a spus că era „doar un copil“, considerându-se prea tânăr pentru misiunea încredinţată de Dumnezeu (Ieremia 1:6). Iar Iona chiar a fugit de misiunea primită! (Iona 1:3) Cum a reacţionat însă Maria?

Cuvintele ei simple, ce vădesc un spirit umil şi supus, au fost consemnate în Biblie pentru a dăinui peste veacuri. Ea i-a răspuns lui Gabriel: „Iată sclava lui Iehova! Să mi se facă după cuvintele tale“ (Luca 1:38). Să ne gândim puţin: O sclavă era cea mai umilă dintre servitoare, iar viaţa ei era cu totul în mâinile stăpânului. Astfel, răspunsul Mariei dezvăluie sentimentele pe care le avea faţă de Stăpânul ei, Iehova. Ştia că în mâinile lui era în siguranţă, că Dumnezeu este loial cu cei loiali lui şi că îi va binecuvânta eforturile de a se achita de această responsabilitate dificilă (Psalmul 18:25).

Poate că uneori Dumnezeu ne cere şi nouă să facem lucruri ce ne-ar putea părea grele sau chiar imposibile. Totuşi, el ne oferă în Cuvântul său nenumărate motive să avem încredere în el şi să ne lăsăm cu totul în grija sa, asemenea Mariei (Proverbele 3:5, 6). Vom fi dispuşi să facem aşa? Dacă da, Iehova ne va răsplăti, oferindu-ne şi mai multe motive să avem încredere în el.

Vizita la Elisabeta

Cuvintele îngerului Gabriel despre Elisabeta au însemnat mult pentru Maria. Dintre toate femeile din lume, cine putea să o înţeleagă mai bine? Maria a plecat în grabă spre regiunea muntoasă a lui Iuda, făcând, probabil, o călătorie de trei sau patru zile. Când a intrat în casa Elisabetei şi a soţului acesteia, preotul Zaharia, ea a primit de la Iehova alte dovezi care aveau să-i întărească credinţa. Cum a auzit salutul Mariei, Elisabeta a simţit că pruncul i-a săltat în pântece de bucurie. Ea s-a umplut de spirit sfânt şi a numit-o pe Maria „mama Domnului meu“. Dumnezeu i-a dezvăluit Elisabetei că fiul Mariei avea să fie Domnul ei, adică Mesia. Mai mult, ea a fost inspirată să o laude pe Maria pentru credinţa şi supunerea sa. Ea a spus: „Fericită este cea care a crezut“ (Luca 1:39–45). Într-adevăr, tot ceea ce Iehova îi promisese Mariei avea să se împlinească negreşit!

Apoi a vorbit şi Maria. Cuvintele ei sunt atent consemnate în Luca 1:46–55. În mod indiscutabil cel mai lung răspuns al său păstrat în Biblie, acesta dezvăluie multe despre persoana ei lăuntrică. Laudele pe care i le aduce lui Iehova pentru privilegiul de a sluji ca mamă a lui Mesia dezvăluie recunoştinţa şi spiritul ei de apreciere. Cuvintele prin care arată că Iehova îi umileşte pe cei trufaşi şi puternici, dar îi ajută pe cei de condiţie umilă care caută să îi slujească arată profunzimea credinţei ei. Tot din răspunsul său ne dăm seama şi de vastitatea cunoştinţelor ei din Biblie. Potrivit unei estimări, ea face peste 20 de referiri la Scripturile ebraice!

În mod clar, Maria a meditat profund la Cuvântul lui Dumnezeu. Totuşi, ea şi-a păstrat umilinţa, preferând să lase Scripturile să vorbească decât să-şi prezinte propriile idei. Fiul care creştea acum în pântecele ei avea să demonstreze într-o zi acelaşi spirit: „Învăţătura pe care o predau eu nu este a mea, ci a celui care m-a trimis“ (Ioan 7:16). Am putea să ne întrebăm şi noi: Arăt eu acelaşi respect faţă de Cuvântul lui Dumnezeu? Sau îmi place să-mi prezint propriile idei şi învăţături? Răspunsul pe care l-ar fi dat Maria la aceste întrebări este evident.

Maria a rămas cu Elisabeta trei luni, timp în care, fără îndoială, cele două femei s-au încurajat reciproc (Luca 1:56). Acest lucru ne aminteşte cât de important este să ne alegem cu grijă prietenii. Dacă vom avea prieteni care îl iubesc cu adevărat pe Iehova Dumnezeu, în mod sigur  vom progresa spiritualiceşte şi ne vom apropia mai mult de el (Proverbele 13:20). Dar să revenim la Maria, care, în cele din urmă, a trebuit să se întoarcă acasă. Cum avea să reacţioneze Iosif la aflarea veştii că era însărcinată?

Maria şi Iosif

Maria nu a aşteptat să-i spună lui Iosif că era însărcinată doar după ce acest lucru a fost vizibil. Probabil că s-a gândit, nu fără îngrijorare, cum avea să reacţioneze acest om respectabil şi temător de Dumnezeu. Totuşi, ea i-a vorbit sincer despre tot ce i se întâmplase. Nu este greu să ne imaginăm cât de tulburat a fost Iosif. Oricât de mult o iubea şi oricât de mult ar fi dorit să o creadă, ceea ce îi spunea ea nu se mai întâmplase niciodată. Biblia nu descrie frământările şi gândurile lui Iosif, dar arată că acesta s-a hotărât să divorţeze de ea, deoarece pe atunci logodnicii erau consideraţi ca şi căsătoriţi. Însă, pentru că nu voia să o facă de ruşine sau să o pedepsească, Iosif a decis să divorţeze de Maria în secret (Matei 1:18, 19). Probabil că Maria a suferit mult să-l vadă pe acest bărbat bun frământându-se din cauza acestei situaţii nemaiîntâlnite. Totuşi, ea nu s-a lăsat pradă amărăciunii.

Iehova a intervenit pentru ca Iosif să nu acţioneze după cum se gândise el că era bine. Într-un vis, un înger al lui Dumnezeu i-a confirmat că Maria rămăsese însărcinată printr-un miracol. Acest lucru i-a redat liniştea. Astfel, Iosif a făcut ceea ce Maria făcuse de la bun început: a acţionat potrivit îndrumării lui Iehova. El s-a căsătorit cu Maria şi a fost gata să-şi asume responsabilitatea şi privilegiul unic de a-l creşte pe Fiul lui Iehova (Matei 1:20–24).

Chiar dacă au trăit cu 2 000 de ani în urmă, Iosif şi Maria sunt un bun exemplu pentru cuplurile căsătorite şi pentru cei ce se gândesc să se căsătorească. Când, după căsătorie, a văzut-o pe Maria cum se achita de responsabilităţile de soţie şi de mamă, Iosif trebuie să fi fost foarte recunoscător pentru îndrumarea primită prin îngerul lui Iehova! El trebuie să fi înţeles valoarea faptului de a se bizui pe Iehova în luarea deciziilor importante (Psalmul 37:5; Proverbele 18:13). Cu siguranţă, el a continuat să fie atent şi plin de consideraţie când a avut de luat decizii în calitate de cap al familiei.

Dar ce putem învăţa din faptul că Maria a fost dispusă să se căsătorească cu Iosif? Deşi la început Iosif nu a crezut-o, Maria a avut răbdare, privindu-l în continuare ca pe viitorul ei soţ şi cap de familie. Acest mod de a proceda s-a dovedit a fi înţelept şi constituie un exemplu pentru femeile creştine din zilele noastre. De asemenea, Iosif şi Maria au învăţat din toate acestea cât de valoroase sunt sinceritatea şi comunicarea deschisă.

Iosif şi Maria au pus cu siguranţă cea mai bună temelie căsniciei lor. Amândoi l-au iubit foarte mult pe Iehova Dumnezeu şi au dorit să înfăptuiască voinţa sa, asumându-şi responsabilitatea de părinţi ai lui Isus. Desigur, îi aşteptau binecuvântări şi mai mari, dar şi încercări pe măsură. Însă copilul ce le-a fost dat în grijă avea să devină cel mai mare om care a trăit vreodată.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 17]

Iubirea pentru Dumnezeu este cea mai bună temelie a unei căsnicii