Primii creştini în lumea greacă

MAJORITATEA oamenilor cărora creştinii din secolul I le-au predicat erau vorbitori de limbă greacă. Scripturile pe care ei le foloseau pentru a-şi susţine mesajul despre Isus erau disponibile în greacă. Mulţi dintre cei inspiraţi să aştearnă în scris lucrările numite ulterior Scripturile greceşti creştine au scris tot în greacă. Ei au folosit expresii şi ilustrări uşor de înţeles de oamenii puternic influenţaţi de cultura greacă. Cu toate acestea, nici Isus, nici apostolii şi nici vreunul dintre scriitorii Scripturilor greceşti creştine nu au fost greci. Erau toţi evrei (Romani 3:1, 2).

Cum de a avut limba greacă un rol atât de important în răspândirea creştinismului? Cum au reuşit scriitorii şi misionarii creştini din secolul I să-şi prezinte mesajul într-o manieră atrăgătoare vorbitorilor de limbă greacă? Şi de ce ne-ar interesa aceste file de istorie?

Cum s-a răspândit cultura greacă

În secolul al IV-lea î.e.n., Alexandru cel Mare a înfrânt Imperiul Persan, pornind la cucerirea  lumii. Pentru a-şi unifica imperiul, el şi regii ce i-au succedat la tron au încurajat „elenizarea“, adică adoptarea limbii greceşti şi a stilului de viaţă grecesc.

Chiar şi după ce Roma a învins Grecia şi i-a smuls întreaga autoritate politică, cultura greacă a continuat să exercite o influenţă puternică asupra popoarelor vecine. În secolele II şi I î.e.n., aristocraţia romană privea cu mare admiraţie tot ce însemna cultură greacă — artă, arhitectură, literatură şi filozofie. Nu e de mirare că poetul Horaţiu a scris: „Graecia capta ferum victorem cepit“ („Grecii-nvinşi îl cuceriră pe-al lor aspru-nvingător“, Epistole II, 1, trad. de Lelia Teodosiu).

Sub dominaţia romană, oraşe importante din Asia Mică, Siria şi Egipt au devenit centre prestigioase ale culturii greceşti. În epoca elenistică, cultura greacă a influenţat toate aspectele vieţii sociale, de la instituţii guvernamentale şi legi, la comerţ, meşteşuguri şi modă. În aproape fiecare oraş grecesc existau un gimnaziu, unde tinerii se antrenau, şi un teatru, unde erau puse în scenă piese greceşti.

„Evreii au fost şi ei atraşi — încet, dar sigur — de cultura elenă“, afirmă istoricul Emil Schürer. Iniţial, în zelul lor religios, evreii s-au împotrivit cu stoicism ameninţării păgânismului generate de răspândirea gândirii greceşti. În cele din urmă însă, evreii au cedat influenţei greceşti. „Micul lor teritoriu era înconjurat aproape în întregime de regiuni elenizate cu care, din considerente comerciale, se vedea obligat să aibă mereu relaţii“, remarcă Schürer.

Rolul Septuagintei

Mulţi evrei au emigrat şi s-au stabilit în ţări din bazinul mediteranean, ajungând să trăiască în oraşe puternic influenţate de cultura elenă, în care se vorbea greaca. O vreme, aceştia şi-au practicat propria religie, călătorind la Ierusalim pentru a celebra sărbătorile iudaice anuale. Cu timpul însă, mulţi au pierdut contactul cu limba ebraică. * Era, aşadar, nevoie de o traducere a Scripturilor ebraice în greaca vorbită de popor. Erudiţi evrei au început acest proiect colosal în 280 î.e.n., probabil în Alexandria (Egipt), un important centru al culturii elene. Astfel s-a născut Septuaginta.

Septuaginta a fost o lucrare de importanţă crucială. A fost cheia care a deschis tezaurul Scripturilor ebraice către civilizaţia occidentală. Fără de ea, acest tezaur de cunoştinţe referitoare la relaţiile lui Dumnezeu cu Israelul ar fi rămas zăvorâte în nişte scrieri prea puţin cunoscute, redactate într-o limbă înţeleasă acum de prea puţini. Ebraica nu putea deci contribui prea mult la o evanghelizare mondială. Septuaginta a oferit astfel baza, conceptele şi limba prin care cunoştinţa despre Iehova Dumnezeu a ajuns la oameni din diverse grupuri etnice. Folosită pe scară largă, greaca era cel mai potrivit instrument în transmiterea adevărurilor sacre la oamenii de pretutindeni.

Prozeliţi şi oameni cu teamă de Dumnezeu

În secolul al II-lea î.e.n., evreii traduseseră deja multe dintre lucrările lor literare în greacă şi realizau creaţii noi direct în această limbă — lucru semnificativ în dezvăluirea istoriei şi religiei ebraice lumii păgâne. Istoricii  declară că, în acea perioadă, mulţi neevrei „aveau legături mai mult sau mai puţin strânse cu comunităţile evreieşti, luau parte la serviciile lor religioase şi respectau legile lor, uneori cu mai multă stricteţe, alteori cu mai puţină“ (The History of the Jewish People in the Age of Jesus Christ, de Emil Schürer).

Unii neevrei chiar s-au convertit la iudaism, acceptând circumcizia şi devenind prozeliţi. Alţii, deşi respectau unele legi şi practici iudaice, ezitau să se convertească. Literatura greacă face adesea referire la ei numindu-i „oameni cu teamă de Dumnezeu“. Corneliu, de exemplu, a fost numit „un om devotat, care se temea de Dumnezeu“. Apostolul Pavel a întâlnit mulţi oameni temători de Dumnezeu care se asociau cu evreii din Asia Mică şi Grecia. În Antiohia din Pisidia, de pildă, li s-a adresat celor din sinagogă astfel: „Bărbaţi israeliţi şi voi ceilalţi care vă temeţi de Dumnezeu“ (Faptele 10:2; 13:16, 26; 17:4; 18:4).

Când discipolii lui Isus au început să predice vestea bună în comunităţile evreieşti aflate dincolo de hotarele Iudeii, mulţi dintre cei care i-au ascultat erau de origine greacă. Aceste comunităţi au fost adevărate leagăne ale creştinismului. Când s-a înţeles că Dumnezeu le oferea speranţa salvării şi neevreilor, discipolii şi-au dat seama că în ochii lui Dumnezeu „nu există nici iudeu, nici grec“ (Galateni 3:28).

Grecilor li se predică vestea bună

Având în vedere valorile religioase şi morale ale neevreilor, unii creştini evrei au şovăit la început să-i primească cu braţele deschise în congregaţia creştină pe convertiţii neevrei. Când s-a înţeles că Dumnezeu îi accepta în poporul său şi pe neevrei, apostolii şi bătrânii din Ierusalim au precizat că aceştia trebuiau să se abţină de la sânge, fornicaţie şi idolatrie (Faptele 15:29). Aceste cerinţe erau esenţiale pentru toţi cei care avuseseră un stil de viaţă influenţat de cultura greacă, deoarece în societatea greco-romană homosexualitatea şi ‘poftele sexuale ruşinoase’ erau la ordinea zilei. Astfel de practici nu aveau ce să caute în congregaţia creştină (Romani 1:26, 27; 1 Corinteni 6:9, 10).

Apostolul Pavel s-a distins între toţi misionarii creştini din secolul I care au predicat în lumea greacă. Şi azi turiştii pot vedea la poalele Areopagului din Atena (Grecia) o placă de bronz ce aminteşte de faimosul discurs al lui Pavel ţinut acolo. Acest episod este consemnat în capitolul 17 din cartea biblică Faptele. Cuvintele de deschidere ale lui Pavel, „bărbaţi din Atena“, constituiau o formulă de adresare tipică oratorului grec. La auzul acestor cuvinte, cei din auditoriu — între care epicurieni şi stoici — trebuie să se fi simţit în largul lor. În loc să se arate iritat sau să le critice credinţa, Pavel i-a lăudat că erau foarte religioşi, câştigându-le astfel bunăvoinţa. A stabilit o bază comună de discuţie făcând referire la altarul lor închinat „Unui Dumnezeu necunoscut“ şi spunându-le că acesta era Dumnezeul despre care voia să le vorbească (Faptele 17:16–23).

Pavel le-a captat atenţia celor din auditoriu făcând apel la concepte pe care ei le puteau accepta cu uşurinţă. Stoicii, de pildă, erau de acord că Dumnezeu este Sursa vieţii noastre, că toţi oamenii se trag dintr-un singur om, că Dumnezeu nu este departe de noi şi că viaţa omului depinde întru totul de El. Pavel şi-a susţinut ultima idee citând din lucrări ale poeţilor  stoici Aratos (Phaenomena) şi Cleantes (Zeus Hymnos). Şi epicurienii aveau multe idei în comun cu Pavel. Ei credeau că Dumnezeu este viu şi că poate fi cunoscut, că existenţa lui nu depinde de nimeni şi de nimic şi că nu locuieşte în temple făcute de mâini omeneşti.

Cei ce-l ascultau pe Pavel erau familiarizaţi cu termenii folosiţi de el. Potrivit unei lucrări de referinţă, termenii „lume“ (kosmos), „urmaş“ şi „Fiinţă Divină“ făceau parte din limbajul filozofilor greci (Faptele 17:24–29). Dar nu ar trebui să tragem concluzia că Pavel voia să denatureze adevărul pentru a-i câştiga de partea lui pe cei din auditoriu. Dimpotrivă, ideile prezentate în încheiere, despre înviere şi judecata divină, erau în contradicţie cu convingerile lor. Cu multă măiestrie însă, el şi-a adaptat mesajul, în formă şi conţinut, pentru a fi pe placul auditoriului său cu înclinaţii filozofice.

Multe dintre scrisorile sale au fost adresate unor congregaţii din oraşe greceşti şi din colonii romane care fuseseră elenizate. Stăpânind bine limba greacă, Pavel şi-a scris scrisorile într-un limbaj plin de forţă, bogat în expresii şi exemple tipic greceşti. A făcut referire la concursuri atletice, la premiul acordat învingătorului, la pedagogul, sau „tutorele“, care-l însoţea pe un băiat la şcoală şi la multe alte scene din viaţa grecilor (1 Corinteni 9:24–27; Galateni 3:24, 25). Deşi a folosit expresii greceşti, Pavel a respins cu tărie valorile morale ale grecilor şi concepţiile lor religioase.

Să devenim orice pentru oameni de orice fel

Apostolul Pavel a recunoscut că, pentru a le împărtăşi oamenilor vestea bună, el trebuia ‘să devină orice pentru oameni de orice fel’. „Pentru iudei m-am făcut ca un iudeu, ca să-i câştig pe iudei“, a mărturisit el. Iar pentru greci a devenit ca un grec pentru a-i ajuta să înţeleagă scopul lui Dumnezeu. Pavel era, fără îndoială, cel mai în măsură să facă acest lucru întrucât era un cetăţean evreu al unui oraş elenizat. Toţi creştinii de azi trebuie să-i urmeze exemplul (1 Corinteni 9:20–23).

În zilele noastre, milioane de oameni se mută în ţări străine, cu o cultură diferită de a lor. Aceasta îi pune la grea încercare pe creştini, care se străduiesc să predice vestea bună despre Regatul lui Dumnezeu şi să împlinească porunca lui Isus de ‘a face discipoli din oamenii tuturor naţiunilor’ (Matei 24:14; 28:19). Nu o dată şi-au dat seama că, dacă vestea bună este prezentată oamenilor în limba lor maternă, mulţi reacţionează favorabil.

Acesta este motivul pentru care revista Turnul de veghe anunţă Regatul lui Iehova este publicată lunar în 169 de limbi, iar revista Treziţi-vă!, în 81 de limbi. În plus, pentru a le vorbi oamenilor care s-au mutat în zona lor, mulţi Martori ai lui Iehova se străduiesc să înveţe o limbă străină, inclusiv limbi mai grele ca araba, chineza şi rusa. Ei au acelaşi obiectiv precum creştinii din secolul I. Pe bună dreptate a scris apostolul Pavel: „Am devenit orice pentru oameni de orice fel, ca să-i salvez cu orice preţ pe unii“ (1 Corinteni 9:22).

[Notă de subsol]

[Harta de la pagina 18]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

Roma

GRECIA

Atena

ASIA

Antiohia (din Pisidia)

CILICIA

SIRIA

IUDEEA

Ierusalim

EGIPT

Alexandria

Cirena

MAREA MEDITERANĂ

[Legenda fotografiei de la pagina 19]

„Septuaginta“ a contribuit la transmiterea cunoştinţei despre Iehova în secolul I

[Provenienţa fotografiei]

Israel Antiquities Authority

[Legenda fotografiei de la pagina 20]

Placa de bronz de la Areopag ce aminteşte de discursul lui Pavel