O scrisoare din Papua Noua Guinee

Un recif de corali printre nori

ÎNTR-O zi călduroasă de marţi, la cinci dimineaţa, eu şi soţia mea ne pregătim să plecăm din oraşul Lae (Papua Noua Guinee) spre Lengbati. Acest sat se află în inima muntelui Rawlinson, din provincia Morobe. Aici locuiesc mai mulţi Martori ai lui Iehova, pe care dorim să-i vizităm.

Călătorim cu un avion care are un singur motor şi patru locuri, iar zborul durează aproximativ 30 de minute. De obicei, eu mă aşez lângă pilot. Din cauza zgomotului făcut de motor, comunicăm prin staţie. El îmi arată aparatele şi instrumentele de la bord şi îmi explică ce rol are fiecare, spunându-mi în glumă că, dacă i se întâmplă ceva, va trebui să pilotez eu avionul. Imediat îmi aduc aminte de relatarea unui supraveghetor itinerant Martor al lui Iehova şi de ceea ce i s-a întâmplat aici, în Papua Noua Guinee. Pilotul îşi pierduse cunoştinţa în timpul zborului. Avionul se cuplase pe pilot automat şi se rotea deasupra junglei. În cele din urmă, pilotul şi-a revenit atât cât să poată manevra avionul pentru aterizare. Din fericire, zborul nostru se desfăşoară lin şi fără evenimente nedorite.

Acum zburăm pe lângă lanţul muntos şi, întâlnind un culoar în perdeaua de nori, trecem prin el şi traversăm o creastă a muntelui la numai 100 de metri deasupra ei. Zărim înaintea noastră satul Lengbati, un mănunchi de case făcute din crengi şi frunze, cu acoperiş gros de paie. În timp ce zburăm deasupra pistei de aterizare, pilotul se uită în jos ca să verifice starea ei. El vrea să se asigure că nu sunt copii, întrucât aceştia obişnuiesc să joace fotbal pe pistă, şi că n-au apărut gropi făcute de porci de când a fost el ultima dată aici. Îndreptându-se spre vale, el spune: „Pista e în regulă. Să încercăm să aterizăm“. Avionul se roteşte, după care coboară pe pista scurtă, pe care localnicii au amenajat-o pe panta muntelui. De curând, au reacoperit-o cu piatră spartă de calcar coralifer, adusă de pe un munte din apropiere.

Cu ocazia altor vizite aici, am privit piatra de calcar coralifer şi m-am întrebat cât de vechi este acest lanţ muntos. Cât de imense trebuie să fi fost forţele fizice care au împins suprafaţa de sute de kilometri de recife de corali afară din ocean şi au ridicat-o la o înălţime de patru kilometri! Când coborâm din avion, păşim, de fapt, pe un recif de corali cuibărit în nori, cum îi spun eu.

Ca de obicei, auzind avionul, sătenii aleargă spre noi din toate părţile. După ce pilotul opreşte motorul, un bărbat din mulţime se îndreptă spre avion. Numele lui este Zung. El este unul dintre bărbaţii numiţi pe plan local să se ocupe de programele de instruire biblică, pe care Martorii  lui Iehova din toată lumea le ţin săptămânal. Zung are reputaţia de om moral, cinstit şi demn de încredere. El mărturiseşte că numai aplicarea principiilor biblice l-a ajutat să devină un astfel de om. După ce ne salutăm şi ne strângem mâna, plecăm cu Zung şi cu alţi Martori, care ne însoţesc până la o căsuţă aflată puţin mai jos pe panta muntelui. După noi se ţin o mulţime de copii, înghesuindu-se care mai de care să ne ducă rucsacurile.

Această căsuţă din lemn este construită de Martorii locali pentru supraveghetorul itinerant şi pentru soţia sa, care vin în acest sat din şase în şase luni. Deşi Papua Noua Guinee este o ţară tropicală, aici este destul de rece, din cauza altitudinii. Noaptea, când aprindem lămpile cu petrol, deseori văd cum norii — care, în timpul după-amiezii, au urcat încetişor din vale până deasupra muntelui — pătrund în casă printre crăpăturile duşumelei. Este puţin ciudat că în urmă cu doar câteva ore, pe coasta oceanului, ne sufocam din cauza zăpuşelii, iar acum trebuie să ne îmbrăcăm cu jachete groase şi cu blugi ca să ne încălzim.

Pe la mijlocul anilor ’80 ai secolului trecut, un bărbat de aici a studiat Biblia cu Martorii lui Iehova din Lae. După ce s-a întors în satul său, el a construit împreună cu alţi colaboratori creştini un mic loc de întrunire, de care erau foarte mândri. Pastorul luteran local, ajutat de alţi câţiva oameni, au dat foc locului de întrunire, care a ars până în temelii. Ei susţineau cu tărie că regiunea era exclusiv luterană. Mai târziu, Martorii au construit un alt loc de întrunire în pofida permanentei opoziţii, iar numărul proclamatorilor veştii bune a continuat să crească, aici fiind acum aproximativ 50 de vestitori. Unii dintre cei ce s-au împotrivit în trecut lucrării de predicare a Martorilor participă azi cu zel la ea.

În prezent, localnicii îi primesc cu plăcere pe Martorii lui Iehova, care îi învaţă din Biblie. Deşi puţini săteni ştiu să citească, majoritatea Martorilor locali au învăţat să citească pentru a le putea împărtăşi altora mesajul Bibliei. În fiecare săptămână, la întrunirile de la Sala Regatului asistă în jur de 200 de persoane.

Întrucât în sat nu este curent electric, seara ne adunăm cu toţii în bucătăria de afară şi stăm la lumina focului. Luăm masa împreună, râdem şi purtăm conversaţii plăcute. Bucuria de a-i sluji lui Iehova se citeşte pe chipul prietenilor noştri, mângâiat de lumina caldă a focului. Apoi, pe măsură ce noaptea se aşterne peste sat, prietenii noştri pleacă rând pe rând, luând din foc câte o frunză de palmier, bombom. Ei se îndreaptă cu paşi repezi pe potecile croite printre tufişuri, sperând ca frunzele să nu se stingă până când ajung la casele lor.

Mergând şi noi spre casă, suntem încântaţi de liniştea ce domneşte aici. Nu auzim decât sunetele naturii. Înainte să mergem la culcare, aruncăm o ultimă privire spre cerul senin al nopţii. Cât de multe stele se văd de la această altitudine!

Nici nu ne-am dat seama când a trecut săptămâna. Mâine va veni din nou avionul să ne ia. Mai avem doar o noapte răcoroasă „printre norii“ din Lengbati. Apoi ne întoarcem la arşiţa şi la umiditatea de pe coastă.