Răspunsuri la întrebări biblice
Care este numele lui Dumnezeu?
Toţi membrii familiei noastre au un nume. Chiar şi animalele de companie au un nume! Nu ar fi logic ca şi Dumnezeu să aibă un nume? În Biblie, Dumnezeu are multe titluri, cum ar fi Dumnezeu Atotputernic, Domn Suveran sau Creator. Dar el are şi un nume personal. (Citiţi Isaia 42:8.)
În multe traduceri ale Bibliei, numele lui Dumnezeu apare în Exodul 6:3. De exemplu, în Biblia sau Sfânta Scriptură, în traducerea lui D. Cornilescu, 1996, acest verset este redat astfel: „Eu M-am arătat lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov, ca Dumnezeul Cel Atotputernic; dar n-am fost cunoscut de ei sub Numele Meu ca «DOMNUL» [Iehova, nota de subsol]“.
De ce trebuie să folosim numele lui Dumnezeu?
Dumnezeu doreşte să folosim numele său. Când stăm de vorbă cu cei pe care-i iubim, de exemplu cu prietenii apropiaţi, le spunem pe nume, mai ales dacă ei ne-au rugat asta. Ar trebui oare ca lucrurile să stea altfel când vorbim cu Dumnezeu? În plus, chiar Isus Cristos ne-a îndemnat să folosim numele lui Dumnezeu. (Citiţi Matei 6:9; Ioan 17:26.)
Însă, pentru a fi prieteni cu Dumnezeu, nu este suficient să-i cunoaştem numele. Trebuie să cunoaştem mai multe despre el; de exemplu: Cum este Dumnezeu? Este posibil să te apropii de el? Puteţi găsi răspunsurile la aceste întrebări în Biblie.