Răspunsuri la întrebări biblice
Cum a venit în existenţă Diavolul?
Dumnezeu nu l-a creat pe Diavol, ci pe îngerul care mai târziu a devenit Diavol, cunoscut şi ca Satan. Isus a lăsat să se înţeleagă că Diavolul a fost cândva ferm în adevăr şi ireproşabil. Aşadar, Diavolul a fost la început un fiu spiritual drept al lui Dumnezeu. (Citeşte Ioan 8:44.)
Cum a devenit Diavol un înger bun?
Îngerul bun care a devenit Diavol a ales să i se împotrivească lui Dumnezeu şi i-a îndemnat pe primii doi oameni să i se alăture. Astfel, el s-a făcut singur Satan, nume care înseamnă „Împotrivitor“. (Citeşte Geneza 3:1–5; Revelaţia 12:9.)
Asemenea celorlalte creaturi inteligente ale lui Dumnezeu, îngerul care a devenit Diavol a avut libertatea de a alege între a face bine şi a face rău. Totuşi, el a cultivat dorinţa de a i se aduce închinare. Dorinţa de a primi glorie a fost mai puternică decât dorinţa de a-i fi plăcut lui Dumnezeu. (Citeşte Matei 4:8, 9; Iacov 1:13, 14.)
Cum continuă Diavolul să-i influenţeze pe oameni? Ar trebui să ne fie frică de el? Puteţi găsi răspunsurile la aceste întrebări în Biblie.