M-am născut în Texcoco, un orăşel care avea puţine străzi asfaltate pe vremea când eram copil. Oamenii din satele învecinate veneau la oraş să-şi vândă produsele, de aceea nu era neobişnuit să vezi pe drumurile prăfuite măgari încărcaţi cu marfă. Am crescut într-o familie săracă, cu nouă copii, eu fiind al şaptelea. Tata repara guaraches (sandale mexicane) pentru a-şi întreţine familia. Însă, când aveam şapte ani, tata a murit. Din acest motiv, mama a trebuit să muncească din greu ca să întreţină întreaga familie.

Bunicul era violonist şi dirijorul unei orchestre de muzică clasică religioasă. Aproape toţi din familia noastră cântau la un instrument. Mama făcea parte din corul bisericii, iar fratele ei era cântăreţ de operă şi pianist. Toţi erau religioşi. Eu eram băiat de altar şi visam să ajung misionar catolic. Însă eram pasionat şi de filmele cu karatişti. De aceea am devenit o persoană violentă.

Mai târziu am intrat la un liceu cu profil teologic din Puebla. Visam să devin preot catolic. Totuşi, în ultimul an de şcoală am fost foarte dezamăgit de comportamentul unor persoane din Biserica Catolică. O călugăriţă tânără mi-a făcut avansuri. Am rezistat tentaţiei, dar această întâmplare a trezit în mine dorinţa de a mă căsători. De asemenea, am observat că unii preoţi duceau o viaţă duplicitară. Toate acestea m-au determinat să renunţ la visul de a deveni preot.

 M-am hotărât să studiez muzica la Conservatorul Naţional din Ciudad de Mexico. După absolvire m-am căsătorit şi, nu peste mult timp, am devenit tatăl a patru copii. Pentru a-mi întreţine familia, cântam într-o biserică catolică.

Imediat după ce m-am căsătorit am avut probleme în căsnicie. Eu şi soţia mea eram violenţi unul cu celălalt, mai ales din cauza geloziei. La început ne-am atacat verbal, apoi am recurs la violenţă fizică. În cele din urmă, după 13 ani de căsnicie, ne-am separat, iar mai târziu am divorţat.

I-am întâlnit prima oară pe Martorii lui Iehova înainte de a mă separa de soţia mea. Doi Martori au bătut la uşa noastră şi ne-au propus să discutăm din Biblie. Convins că ştiam multe lucruri despre religie, am vrut să le dovedesc că nu aveau dreptate. De aceea, le-am pus tot felul de întrebări dificile, la care credeam că nu există răspuns. Dar, spre marea mea surprindere, Martorii mi-au răspuns la fiecare întrebare cu ajutorul Bibliei. Atunci mi-am dat seama că ştiam foarte puţine lucruri. Totuşi, după câteva vizite, Martorii nu au mai venit pentru că soţia mea se purta urât cu ei, iar eu eram foarte ocupat.

Cinci ani mai târziu i-am întâlnit din nou pe Martorii lui Iehova. Trăiam cu altă femeie, Elvira, care a fost de acord ca Martorii să ne viziteze. Astfel, am început să studiez Biblia cu regularitate. Mi-au trebuit câţiva ani ca să-mi schimb modul de viaţă.

Am înţeles că, dacă doream să-i slujesc lui Iehova din toată inima, trebuia să fac schimbări majore în viaţă. Mai întâi am renunţat să cânt în biserică şi am căutat alt loc de muncă pentru a-mi întreţine familia (Revelaţia 18:4). De asemenea, mi-am legalizat relaţia cu Elvira.

Cel mai greu mi-a fost să-mi stăpânesc firea impulsivă. Două versete biblice m-au ajutat în mod deosebit: Psalmul 11:5, care arată că Iehova urăşte violenţa, şi 1 Petru 3:7, de unde am învăţat că trebuia să-mi tratez soţia cu respect dacă voiam ca Iehova să-mi asculte rugăciunile. Meditarea la aceste versete şi rugăciunea m-au ajutat foarte mult. Treptat am reuşit să-mi stăpânesc firea impulsivă.

În prezent am o viaţă de familie fericită. Mă străduiesc să-mi îmbunătăţesc relaţia cu fiii mei din prima căsătorie şi să-mi ajut actuala familie să aibă o credinţă puternică.

În copilărie visam să devin preot şi să-i ajut pe oameni. În prezent simt că viaţa mea are cu adevărat sens. Îmi întreţin familia dând ore de muzică. Îi sunt foarte recunoscător lui Iehova pentru că a avut răbdare cu mine şi mi-a oferit posibilitatea să mă schimb şi să devin un om mai bun!