Faptul că Dumnezeu a luptat împotriva egiptenilor arată că el nu dezaprobă toate războaiele. Uneori, el chiar le-a poruncit israeliţilor să poarte război. De exemplu, el le-a spus să lupte împotriva canaaniţilor, popor a cărui răutate ajunsese la culme (Deuteronomul 9:5; 20:17, 18). De asemenea, Dumnezeu i-a poruncit lui David, regele Israelului, să lupte împotriva filistenilor opresivi, spunându-i chiar ce strategie să folosească pentru a câştiga lupta (2 Samuel 5:17-25).

Aceste relatări biblice arată că, atunci când răutatea şi asuprirea, sub diferite forme, deveneau o ameninţare pentru israeliţi, Dumnezeu încuviinţa războiul pentru a-şi ocroti poporul şi a păstra necontaminată închinarea adevărată. Să remarcăm însă trei caracteristici ale războaielor purtate la porunca lui Dumnezeu.

1. DUMNEZEU STABILEA CINE LUA PARTE LA RĂZBOI. Cu o anumită ocazie, Dumnezeu le-a spus israeliţilor: „Nu va fi nevoie să luptaţi”. Care era motivul? Dumnezeu însuşi avea să lupte pentru ei (2 Cronici 20:17; 32:7, 8). El a procedat astfel de multe ori, un exemplu în acest sens fiind cel menţionat la începutul articolului. În alte situaţii, Dumnezeu le-a poruncit israeliţilor să lupte în războaie aprobate de el, războaie care aveau ca obiectiv cucerirea şi apărarea Ţării Promise (Deuteronomul 7:1, 2; Iosua 10:40).

2. DUMNEZEU STABILEA CÂND SĂ AIBĂ LOC UN RĂZBOI. Slujitorii lui Dumnezeu trebuiau să aştepte cu răbdare timpul stabilit de Dumnezeu pentru a lupta împotriva oprimării şi a răutăţii din jurul lor. Ei nu aveau voie să înceapă din proprie  iniţiativă un război. Dacă făceau lucrul acesta, pierdeau aprobarea lui Dumnezeu. De fapt, Biblia arată că, ori de câte ori israeliţii şi-au luat libertatea de a porni un război, rezultatele au fost dezastruoase. *

3. DUMNEZEU NU ÎŞI GĂSEŞTE PLĂCEREA ÎN MOARTEA OAMENILOR, NICI MĂCAR A CELOR RĂI. Iehova Dumnezeu este Sursa vieţii şi Creatorul omului (Psalmul 36:9). Prin urmare, el nu doreşte să-i vadă pe oameni murind. Din nefericire însă, există oameni care, plini de răutate, îi asupresc sau chiar îi ucid pe alţii (Psalmul 37:12, 14). Pentru a pune capăt acestor acţiuni, Dumnezeu a încuviinţat uneori războiul împotriva celor răi. Cu toate acestea, în perioada în care le-a permis israeliţilor să poarte războaie, el a fost „îndurător” şi „încet la mânie” faţă de duşmanii Israelului (Psalmul 86:15). De exemplu, Dumnezeu le-a poruncit israeliţilor ca, înainte de a porni război împotriva unui oraş, ‘să anunţe condiţiile de pace’ pentru ca locuitorii acelui oraş să-şi poată schimba atitudinea şi, astfel, să evite războiul (Deuteronomul 20:10-13). Astfel, Dumnezeu a arătat ‘că nu-şi găseşte plăcerea în moartea celui rău, ci doreşte mai degrabă ca el să se întoarcă de la calea lui şi să trăiască’ (Ezechiel 33:11, 14-16). *

Aşadar, în vechime, Dumnezeu a considerat că războiul era un mijloc legitim de a pune capăt diverselor forme de oprimare şi de răutate. Totuşi, Dumnezeu, nu omul, stabilea când să aibă loc aceste războaie şi cine să ia parte la ele. A fost Dumnezeu un luptător însetat de sânge? Nicidecum. El chiar urăşte violenţa (Psalmul 11:5). S-a schimbat punctul de vedere al lui Dumnezeu cu privire la război în secolul I, când Fiul său, Isus Cristos, şi-a început serviciul pământesc?