La începutul anilor ’30, Martorii lui Iehova nu predicaseră încă vestea bună în Indonezia, Malaysia și Noua Guinee (actualmente, Papua Noua Guinee). Cum avea să ajungă vestea bună în aceste zone? Filiala din Australia (în prezent, filiala pentru Australasia) a achiziționat un velier de 16 m cu motor și două catarge. I s-a dat numele Purtătorul de lumină (Lightbearer) deoarece echipajul, care era alcătuit numai din pionieri a, avea să îl folosească pentru a răspândi lumina adevărului în zone îndepărtate. (Matei 5:14-16)

 În februarie 1935, echipajul, alcătuit din șapte membri, a ridicat pânzele, lăsând în urmă portul Sydney, de pe coasta estică a Australiei, și s-a îndreptat spre nord, spre Port Moresby, Noua Guinee. Pe drum, pionierii au pescuit pentru hrană și s-au oprit în diverse porturi pentru a cumpăra combustibil și alimente și pentru a face unele reparații. La 10 aprilie 1935, membrii echipajului au ridicat ancora din Cooktown, Queensland. Pentru a traversa Marea Barieră de Corali în siguranță, au pornit motorul velierului. Însă motorul a început să scoată un zgomot neobișnuit, așa că au fost nevoiți să-l oprească. Acum erau puși în fața unei decizii: să se întoarcă acasă ori să-și continue călătoria până în Noua Guinee? Căpitanul, Eric Ewins, a spus că nici nu concepea să se întoarcă. Astfel, Purtătorul de lumină și-a continuat călătoria, ajungând, fără alte peripeții, în Port Moresby la 28 aprilie 1935.

 În timp ce un mecanic a reparat motorul, echipajul, cu excepția lui Frank Dewar, a predicat vestea bună în Port Moresby. Frank, „un pionier hotărât”, așa cum a fost numit de alt membru al echipajului, a spus: „Am luat o grămadă de cărți și am mers pe continent vreo 32 km sau mai mult, vizitându-i pe localnici”. La întoarcere, a luat-o pe alt drum. La un moment dat, a fost nevoit să traverseze un râu plin de crocodili! Însă a fost prudent și a ajuns cu bine înapoi. Eforturile acestei echipe zeloase de predicatori au fost răsplătite. Unii dintre cei care au acceptat atunci publicații biblice au devenit mai târziu Martori ai lui Iehova.

 După ce motorul a fost reparat, Purtătorul de lumină a lăsat în urmă Port Moresby și s-a îndreptat spre insula Java, din Compania Olandeză a Indiilor Orientale (regiune ce, în prezent, aparține în mare parte Indoneziei). După ce s-au oprit de mai multe ori pentru a face rost de provizii și carburant, la 15 iulie 1935, velierul a acostat în Batavia (în prezent, Jakarta).

 Cu acea ocazie, Charles Harris, un membru al echipajului, a părăsit vasul și a rămas în Java, unde a continuat să predice cu zel vestea bună. b „Pe atunci, povestea el, lucrarea noastră consta, în mare parte, în distribuirea publicațiilor biblice, după care mergeam în orașul următor. Aveam cu mine publicații în arabă, chineză, engleză, indoneziană și olandeză. Oamenii acceptau cu plăcere publicațiile noastre, așa că ofeream aproape 17 000 de exemplare pe an.”

 Zelul lui Charles a atras însă atenția autorităților olandeze. O dată, un polițist l-a întrebat pe un Martor care predica în Java câți Martori erau în Java de Est, unde predica Charles. „Doar unul”, i-a răspuns fratele. „Te aștepți să cred așa ceva?!”, a țipat la el polițistul. „Trebuie să fie o armată de oameni acolo, având în vedere câte publicații ați dat!”

 Purtătorul de lumină a ridicat ancora din nou și s-a îndreptat spre Singapore, unde a sosit în 7 august. La fiecare oprire, frații difuzau, prin stația vasului, discursuri înregistrate. Această metodă de predicare a veștii bune atrăgea atenția multora. De fapt, în ziarul Singapore Free Press se spunea: „Miercuri seară, . . . dinspre apă răsuna o voce puternică”. În continuare, se explica: „Era o predică deosebită . . . care se auzea de la bordul velierului «Purtătorul de lumină». De când a sosit din Australia, acesta difuzează program[e] Watch Tower. . . . În condiții favorabile, programele pot fi auzite clar . . . de la 3-4 km depărtare”.

 În timp ce Purtătorul de lumină se afla în Singapore, Frank Dewar „a primit” o nouă repartiție. El își amintește: „Am început să predicăm în Singapore, dar locuiam pe barcă. Când a sosit momentul ca Purtătorul de lumină să ridice pânzele, Eric Ewins a spus ceva ce m-a luat complet prin surprindere: «Ei, Frank, ziceai că ți-ai ales Siamul (în prezent, Thailanda) ca teritoriu. Până aici te-am putut aduce. Acum, la drum cu tine!». Eram atât de șocat, încât am început să mă bâlbâi și i-am zis: «Dar . . . nici nu știu cum să ajung de aici în Siam!»”. Eric i-a spus lui Frank că putea lua trenul din Kuala Lumpur, care aparține actualmente Malaysiei. Frank a ascultat și a pornit spre Kuala Lumpur, ajungând în Thailanda câteva luni mai târziu. c

 Navigând de-a lungul coastei vestice a Malaysiei, Purtătorul de lumină s-a oprit în Johor Baharu, Muar, Malacca, Klang, Port Swettenham (în prezent, Port Klang) și Penang. În fiecare port, echipajul difuza discursuri biblice prin stația velierului. „Nici măcar o farfurie zburătoare n-ar fi reușit să stârnească atâta interes”, a spus Jean Deschamp, o Martoră care slujea în Indonezia. După difuzarea discursurilor, echipajul cobora de pe navă și le oferea publicații celor interesați.

 Din Penang, velierul a trecut prin Strâmtoarea Malacca și a ajuns în Medan, Sumatra (care aparține în prezent Indoneziei). Eric Ewins își amintește: „Am avut o ședere frumoasă și interesantă în Medan, mulți fiind dispuși să asculte vestea bună”. Frații au distribuit aproximativ 3 000 de publicații în acea zonă.

 Pe măsură ce Purtătorul de lumină și-a continuat drumul spre sud, echipajul a predicat în porturile importante de pe coasta estică a Sumatrei. În noiembrie 1936, velierul s-a întors în Singapore. Aici, Eric Ewins și-a încheiat călătoria. Câteva săptămâni mai târziu, el s-a căsătorit cu Irene Struys, o Martoră care locuia în Singapore. Cei doi au continuat împreună serviciul de pionier în Sumatra. Purtătorul de lumină avea nevoie acum de un nou căpitan.

 Noul căpitan a fost Norman Senior, un marinar cu experiență. El a venit din Sydney în ianuarie 1937. Apoi, velierul s-a îndreptat spre insulele Borneo și Celebes (în prezent, Sulawesi). Aici, pionierii au predicat într-o zonă extinsă, ajungând până la 480 km în interiorul insulelor.

 Când Purtătorul de lumină a ajuns în portul Samarinda, de pe insula Borneo, căpitanul portului nu i-a permis echipajului să predice acolo. Totuși, după ce Norman i-a explicat în ce constă lucrarea noastră, bărbatul a devenit cooperant și chiar a acceptat publicații.

 Cu altă ocazie, un pastor local l-a invitat pe Norman să vorbească în biserica sa. Însă Norman a lăsat pe altcineva „să vorbească” în locul lui: a pus la fonograf cinci discursuri biblice înregistrate. Pastorului i-a plăcut ce a auzit, ba chiar a luat câteva publicații pentru prietenii săi. Însă reacția acestui pastor a fost o excepție. Ceilalți clerici din zonă nu au fost deloc încântați de activitatea Martorilor. Îndrăzneala cu care predica echipajul i-a înfuriat atât de tare, încât au făcut presiuni asupra autorităților ca să îi interzică Purtătorului de lumină să intre în alte porturi.

 Întrucât presiunile clerului au avut succes, în decembrie 1937, Purtătorul de lumină a pornit înapoi spre Australia, acostând din nou în portul Sydney după peste trei ani de călătorii în larg. Astfel, echipajul a putut asista la un congres al Martorilor lui Iehova ținut în aprilie 1938. Velierul a fost vândut la începutul anilor ’40, imediat după ce activitatea Martorilor în Australia a fost interzisă. „Își îndeplinise rolul cu prisosință”, a spus fratele Ewins. Pentru el, anii petrecuți la bordul velierului au fost unii dintre cei mai frumoși ani din viața sa.

 Echipajul de pe Purtătorul de lumină a semănat semințele Regatului într-o regiune vastă, cu o populație numeroasă. În ciuda opoziției, aceste semințe au dat rod în timp. (Luca 8:11, 15) Într-adevăr, în țările în care au ajuns acești pionieri, există acum peste 40 000 de vestitori ai Regatului. Cu ajutorul velierului lor aparte, acești câțiva bărbați curajoși au fost adevărați purtători de lumină, lăsându-ne un exemplu excelent!