Ce spune Biblia despre Daniel?
Răspunsul Bibliei
Daniel a fost un profet iudeu remarcabil, care s-a născut în secolul al VII-lea î.e.n. Dumnezeu i-a oferit capacitatea de a interpreta vise, i-a dat unele viziuni cu privire la evenimente viitoare și l-a inspirat să scrie cartea biblică ce îi poartă numele. (Daniel 1:17; 2:19)
Cine a fost Daniel?
Daniel a crescut în regatul lui Iuda, unde se aflau orașul Ierusalim și templul iudeilor. În 617 î.e.n., Nebucadnețar, regele Babilonului, a cucerit Ierusalimul și i-a dus pe „oamenii de seamă ai țării” în exil în Babilon. (2 Regi 24:15; Daniel 1:1) Printre cei duși în exil se afla și Daniel, care era probabil adolescent la vremea aceea.
Daniel și alți tineri, inclusiv Șadrac, Meșac și Abed-Nego, au fost duși la palatul regelui babilonian ca să primească o instruire specială pentru a deveni funcționari guvernamentali. Deși s-au făcut presiuni asupra lor ca să-și încalce convingerile, Daniel și cei trei prieteni ai săi i-au rămas loiali lui Iehova, Dumnezeul lor. (Daniel 1:3-8) După trei ani de instruire, regele Nebucadnețar i-a lăudat pentru înțelepciunea și priceperea lor, considerându-i „de zece ori mai buni decât toți preoții-magicieni și ghicitorii din tot regatul său”. El i-a ales pe Daniel și pe prietenii săi să slujească la curtea regală. (Daniel 1:18-20)
Decenii mai târziu, când avea probabil peste 90 de ani, Daniel a fost chemat la palat. Regele Belșațar, care pe atunci se afla la conducerea Babilonului, i-a cerut să interpreteze scrierea care apăruse în mod misterios pe un perete. Cu ajutorul lui Dumnezeu, Daniel i-a dezvăluit regelui că Babilonul avea să fie cucerit de Imperiul Medo-Persan. Babilonul a căzut chiar în acea noapte. (Daniel 5:1, 13-31)
Apoi, sub conducerea medo-persană, Daniel a fost numit înalt demnitar, iar regele Darius avea de gând să-i dea o funcție și mai importantă. (Daniel 6:1-3) Mânați de invidie, unii funcționari au pus la cale uciderea lui Daniel. El a fost aruncat într-o groapă cu lei, dar Iehova l-a salvat. (Daniel 6:4-23) Spre finalul vieții sale, lui Daniel i s-a arătat un înger, care l-a încurajat spunându-i de două ori că este un „om foarte prețios”. (Daniel 10:11, 19)
Urmăriți aceste evenimente captivante în drama biblică, compusă din două părți, Daniel, un om al credinței.