OPERA UNUI PROIECTANT?
Pomelo și coaja lui care absoarbe șocurile
Pomelo este cel mai mare fruct din familia citricelor. Întrucât crește în copac, acest fruct poate cădea de la peste 10 m înălțime. Totuși, rezistă impactului cu solul fără probleme! Care e secretul lui? După cât se pare, coaja lui are capacitatea de a absorbi șocurile!
Gândiți-vă: Cercetătorii au descoperit că stratul alb de pe partea interioară a cojii fructului are o structură asemănătoare unui burete, fiind format dintr-o rețea de celule și spații goale. Spațiul dintre celule crește spre interiorul cojii, fiind plin cu aer sau lichid. Când fructul cade și lovește solul, lichidul respectiv acționează ca o pernă. Întrucât se comprimă și devine rigidă, coaja absoarbe șocul la impact și nu se rupe.
Inspirându-se de la coaja de pomelo, cercetătorii au realizat o spumă metalică rezistentă la șocuri, pe care acum o testează. Ei speră ca, pornind de la astfel de structuri, să proiecteze căști de protecție pentru motocicliști, protecții la impact pentru autovehicule și protecții rezistente la impactul cu meteoriții pentru stațiile spațiale.
Ce credeți? A apărut pomelo, cu coaja lui care absoarbe șocurile, prin evoluție? Sau este opera unui Proiectant?